Dosarul Transferurilor s-a AMÂNAT din nou!** Următorul termen a fost stabilit pentru 9 mai! Vezi tot ce s-a întâmplat în sala de judecată!

Dosarul Transferurilor s-a AMÂNAT din nou!** Următorul termen a fost stabilit pentru 9 mai! Vezi tot ce s-a întâmplat în sala de judecată!
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 20:20 După câteva minute de negocieri s-a stabilit un nou termen pentru audieri: 9 mai, de la ora 9.00 dimineața.

Gigi Nețoiu, la ieșirea din sală: „Speram ca acum, când au început audierile, să se termine cât mai repede. Nu mi-e teamă de o posibilă condamnare, dar asta va hotărî justiția. N-am greșit cu nimic. Sper să fie înaintate toate probele și să se ia o decizie corectă”


UPDATE 20:10 Deoarece audierea lui Gică Popescu a durat aproape o oră, s-a luat decizia amânării: „E nevoie de cel puțin 5 ore pentru a se face asta”, a fost motivația. Noul termen se negociază în aceste momente, avocații apărării au declarat că săptămâna viitoare au deja agenda plină. S-a adus în discuție amânarea pentru perioada Paștelui, Nețoiu a replicat: „Sunteți o instanță creștină”


UPDATE 19:40 Întrebat despre persoana căreia i-a înmânat cele două plicuri sigilate, Popescu a declarat că nu-și aduce aminte. Fostul internațional a mai spus că n-au fost martori la predarea plicurilor: „Eu m-am ocupat doar de traduceri, nu-mi aduc aminte nimic!”. Întrebat dacă frații Becali au semnat ceva, Gică Popescu n-a știut ce să spună


UPDATE 19:36 În sală și-a făcut apariția și Gigi Becali


UPDATE 19:18 Gică Popescu a afirmat în fața judecătorilor că nu se face vinovat de acuzele care i se aduc:

„Eu doar am tradus actele care urmau să fie semnate, căci cei implicați nu erau vorbitori de engleză. Suma de transfer a fost împărțită 50% pentru Gloria Bistrița, 50% pentru o firmă olandeză al cărui nume nu mi-l amintesc. În luna ianuarie 2001 s-a semnat contractul. Nu mi s-a părut nimic suspect și am crezut (cred și acum) că această împărțire a drepturilor a fost în conformitate cu regulamentele FIFA și UEFA.

La data semnării s-a negociat ca plata să se facă o parte la semnarea contractului și cea de-a doua, la o dată ulterioară. Urma să i se ofere Gloriei documente de plată care să fie decontate ulterior. M-am gândit extrem de bine, eu am dus două plicuri a doua zi, după semnarea contractului, nu așa cum s-a zis în dățile trecute, că m-am deplasat la o dată anterioară. Nu, a doua zi am fost.

Nu cred că simplul fapt de a traduce anumite documente și serviciul de curierat pot fi considerate fapte penale. În locul meu putea fi o firmă, un om oarecare.

În perioada 1997-2001 am activat la clubul Galatasaray. În anul 2001, când încă mai aveam contract cu Galata, am primit o ofertă din Italia, de la Lecce. Fiind la final de carieră sportivă, am decis să accept oferta clubului din Italia, pentru a mă transfera într-un campionat în care mai jucasem. Aflându-mă sub contract cu clubul turc, pentru a mă transfera, aveam nevoie de acordul celor de la Galata. Condiția pusă de clubul Lecce a fost să mă transfere liber de contract. Am comunicat asta celor de la Galata, care au fost de acord, cu condiția de a renunța la retanțele financiare pe care mi le datorau, aproximativ 1.5 milioane de euro. Am acceptat și m-am transferat. În anul 2003, când am încheiat contractul, am fost căutat de Galatasaray, pentru a-i ajuta să transfere 3 jucători din România, încercând să repete cea mai bună perioadă, când Hagi, Filipescu și Adrian Ilie au activat la ei.

Mandatul pe care mi l-au dat a fost acela de a face o evaluare sportivă, tactică, a celor trei jucători. Unul era Bratu. Trebuia să-i ajut la negocierea cu cei la care jucau în România. Am acceptat. Când am făcut-o, am simțit că este ocazia să-mi pot recupera sumele pe care le lăsasem când am plecat în Italia. Am transmis aceste lucruri celor de la Galata. Mi-am îndeplinit mandatul și pe data de 1 septembrie contractul între Rapid și Galata era semnat. La data respectivă, mandatul meu s-a încheiat și am încasat comisioanele. Nu este adevărat că am plătit 1.3 milioane de euro după începerea urmăririi penale. Am făcut-o la două săptămâni după, fără să mă forțeze cineva”, s- a apărat Gică Popescu


UPDATE 19:07 Avocatul lui Jean Pădureanu a invocat starea de sănătate precară a clientului său și a cerut să nu fie audiat: „El vrea, dar nu poate”. Cererea a fost acceptată, iar Jean Pădureanu va fi audiat când starea de sănătate i se va îmbunătăți


UPDATE 19.05 Probele noi vor fi luate în considerare, dar audierile nu vor fi amânate, așa cum au cerut câțiva inculpați, ci vor avea loc astăzi. Primul este Gică Popescu


UPDATE 18:57 S-a luat o pauză de 10 minute


UPDATE 18:55 Procurorul a cerut să se ia în considerare probele noi, deoarece consideră că acestea nu pot influența procesul: „Ele nu împiedică sub nicio formă audierile inculpaților”. Acesta a mai spus că nu reușește să înțeleagă de ce sunt considerate probe actele prezentate de frații Becali și Cristi Borcea


UPDATE 18:40 Lingușitor, avocatul lui George Copos și Jean Pădureanu a cerut un recurs, pe motiv că nu sunt la curent cu cele 70 de noi pagini puse completului la dispoziție de către avocatul fraților Becali și al lui Cristi Borcea. Reprezentantul lui Copos și Pădureanu nu-și dorește audierea inculpaților astăzi, deoarece nu sunt la curent cu noile dovezi prezentate de frații Becali și Cristi Borcea. Și avocatul lui Gică Popescu a cerut amânarea audierilor.

„Eu nu am cum să citesc așa de mult, și am citit destul la viața mea. Nu se pot atașa 70 de pagini și să se facă audieri în același timp„, a fost discursul avocatului lui Copos și Pădureanu

UPDATE 18:35 A fost invocată lipsa citației pentru clubul Rapid. Tertipul a fost folosit și de managerul Stelei la termenul trecut, cu Oțelul Galați


UPDATE 18:34 Avocații fraților Becali și ai lui Cristi Borcea au venit cu noi dovezi menite să sprijine nevinovăția clienților pe care-i reprezintă


UPDATE 18:15 După mai bine de trei ore de așteptare, audierile în „Dosarul Transferurilor” au început


UPDATE 18:00 Cazul a fost amânat din nou, pentru aproximativ jumătate de oră. Judecătorii au decis să judece alte 4 cazuri înainte de „Dosarul Transferurilor”


UPDATE 17:39 Judecătorii au sărit direct de la cazul 18 la 20, dar au revenit 19, adică al inculpaților din Dosarul Transferurilor. În aceste momente se eliberează sala de judecată



UPDATE 17:30 Ioan Becali este nerăbdător să înceapă procesul. A intrat până acum de două ori în sală, în speranța că va grăbi lucrurile. Urmează să se judece cazul lor


UPDATE 17:20 La Înalta Curte de Casație și Justiție au ajuns toți cei implicați, George Copos a ajuns cu întârziere. Audierile încă n-au început, deși erau programate pentru ora 15.00. Toți inculpații stau la ușă și așteaptă să se termine judecarea cazului programat înainte de „Dosarul Transferurilor”


UPDATE 16:25 Ajung la instanță și frații Becali


UPDATE 16:20 Managerul Stelei a ajuns la Înalta Curte


UPDATE: 16:15. Azi are loc ultimul termen înaintea deciziei definitive și irevocabile în „Dosarul Transferurilor”. Trei dintre cei implicați și-au făcut apariția la Înalta Curte.


Borcea, Nețoiu, Gică Popescu au venit primii. Audierile trebuiau să înceapă în jurul orei 15:00, dar au fost amânate pentru o oră și jumătate. Cel mai probabil la 16:30 Curtea va asculta primele depoziții.


Astăzi este programat un nou termen în „Dosarul Transferuri”, al patrulea de când cazul este judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, ultima instanță înainte de decizia definitivă și irevocabilă. Inițial, termenul fusese stabilit pentru 14 mai, însă acesta a fost preschimbat.

„Nu vrem să se mai amâne, ci să se termine mai repede„, a declarat Victor Becali. Câțiva dintre cei implicați în acest dosar au fost văzuți ieri la Barul Buggy din Pipera, fieful familiei Becali. Curtea de Apel i-a condamnat pe cei opt inculpați la pedepse cuprinse între trei și opt ani.

Giovani Becali (8 ani închisoare), Victor Becali (7 ani închisoare), Cristi Borcea (7 ani închisoare), Gheorghe Copos (5 ani închisoare), Mihai Stoica (4 ani închisoare), Gheorghe Popescu, Gherghe Nețoiu și Jean Pădureanu (fiecare câte 3 ani de închisoare cu suspendare). Aceștia sunt cei opt acuzați din Dosarul Transferurilor care la prima instanță au fost achitați, pentru ca, ulterior, la Curtea de Apel, pedepsele lor să însumeze 40 de ani de închisoare cu sau fără executare. Aceștia sunt acuzați că au prejudiciat statul cu 1,5 milioane de dolari, dar și cluburile de fotbal cu peste 10 milioane de dolari ca urmare a transferurilor a 12 jucători. Procesul a durat șapte ani și a adunat peste 43 de termene!

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Greşeala din 2003" făcută de Gigi Becali care l-a costat brandul Steaua! Fostul conducător de la CSA rupe tăcerea: "Au…
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul n-a vrut să-l opereze
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul politician, de fapt
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul politician, de fapt
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×