Dincolo de scorul rușinos cu care gălățenii au pierdut în fața Astrei (1-4), cel mai mult îngrijorează jocul prestat de singura echipă românească în Champions League. Oțelul are scuza că se află abia în prima parte a pregătirilor și că e la finalul unui cantonament în care accentul a fost pus pe pregătirea fizică.
MINUSURI
Lot subțire numeric și diferențe mari de valoare
Din echipa clasică folosită de Munteanu sezonul trecut au lipsit ieri cinci oameni de bază. Giurgiu, Râpă și Antal au avut câteva zile în plus de vacanță, în timp ce Paraschiv și Costin au fost ținuți pe bancă. Înlocuitorii au avut însă mari probleme în a se ridica la nivelul lor. Mișelăricu, folosit pe postul lui Gabi Giurgiu, a greșit la golul doi. Punosevac, chiar dacă a marcat, și-a arătat limitele, fiind mereu în contratimp cu ceilalți colegi din ofensivă, iar Sârghi l-a scos din sărite pe Munti. „Lasă, bă, banderola că văd că te doare capul de la ea!”, i-a strigat tehnicianul. Concluzia e simplă: Oțelul e o ehipă cu un prim „11” aproape bătut în cuie și orice absență o poate dezechilibra. Elocventă e și reacția lui Tibor Selymes când Benga l-a înlocuit pe Cojoc: „Cine e, bă, ăsta?”.
Epuizați încă din primul minut
Jucătorii Oțelului au părut extenuați și abia au putut ține pasul cu rapizii lor adversari, gen Fatai sau Rusu. Fundașii centrali ai gălățenilor din prima parte, Sârghi și Perendija, au fost depășiți ușor de ploieșteni în mai multe faze ale jocului. Interesant este că și Astra se află tot la finalul cantonamentului de la Brașov și, cu toate acestea, jucătorii lui Selymes au părut mult mai proaspeți. Au transferat low-cost
Singurele transferuri de până acum ale gălățenilor sunt Progni, Frunză, Benga, Ljubinkovic și peruanul Chavez. Chiar dacă au luat titlul și vor merge direct în grupele Ligii, moldovenii n-au adus până acum fotbaliști care pot face diferența.
PLUSURI
Stăpânii fazelor fixe
Chiar și într-o zi în care jocul nu le-a ieșit deloc, Oțelul a reușit să aibă opt lovituri de colț doar în prima repriză. Cele mai multe au adus pericol la poarta lui Cezar Lungu și chiar și un gol marcat de uriașul atacant Punosevac.
„Sunt nemulțumit de atitudinea jucătorilor mei, a fost una delăsătoare. Voi discuta cu ei în particular „, Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul Galați
„O să mă simt bine când o să bat Oțelul în campionat, acum nu prea contează”, Tibor Selymes, antrenor Astra Ploiești
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER