Pentru microbiștii vechi, CSMS – Rapid a fost un meci care a semănat izbitor cu partidele din Serie A din anii trecuți. Un fel de Bari – Padova, duelul a fost unul de la distanță între Nicolo Napoli și Cristiano Bergodi, cei doi tehnicieni italieni din fotbalul românesc.
Ghinioanele lui Bergodi
Plecat de la București cu gândul de a ataca la Iași cu Daniel Niculae și Pancu, planurile italianului de 50 de ani au fost date peste cap încă de la încălzire. Niculae s-a accidentat și nu a mai putut intra pe teren, iar Pancu a ieșit după 30 de minute. Au intrat Benson și Kikas, doi fotbaliști de o valoare îndoielnică, incapabili să se ridice la nivelul coechipierilor pe care i-au înlocuit. Singura ocazie a primei reprize a venit din piciorul lui Pancu, cel care l-a pus la încercare pe Grahovac cu un șut de la 25 de metri. În rest, fotbal puțin, luptă multă la mijlocul terenului, faulturi și greșeli tehnice. Pe scurt, Italia anilor 1990.
Ce a vrut să facă Napoli?
Cu șapte victorii consecutive pe teren propriu, toate fără gol primit, CSMS n-a mai fost luni echipa agresivă din partidele jucate în acest retur pe teren. Onduku a fost inexistent, Ciucur nu a mai reușit acțiunile personale prin caer s-a consacrat, Golubovic a primit foarte puține mingi. Napoli s-a mulțumit cu o apărare exactă, a cedat deliberat posesia, conștient parcă de lipsa de imaginație a echipei pe care o are în față. Un joc închis, departe de cel arătat până acum, în urma căruia prima și singura ocazie de gol a gazdelor a venit în minutul 77, când Golubovic a reluat cu capul pe lângă poartă.
Radu Petrescu nu a acordat un penalty pentru Rapid
După un joc slab, în care nu a impresionat cu nimic, echipa antrenată de Cristiano Bergodi se putea alege totuși cu trei puncte vitale în lupta pentru supraviețuire. În minutul 85, Kikas a insistat foarte bine la o minge, Martin a venit din spate, a centrat în careu, Benson a reluat din șapte metri, iar mingea l-a lovit în mână pe Ionuț Voicu, fundașul gazdelor. Reluările TV au arătat că Radu Petrescu trebuia să dicteze penalty pentru giuleșteni, dar arbitrul a făcut semne că jocul poate continua, spre disperarea rapidiștilor.
În urma egalului, CSMS rămâne pe locul 9, cu 39 de puncte, în timp ce Rapid ajunge la 30 de puncte, dar ocupă doar locul 15, cu 30 de puncte, la două lungimi de FC Brașov, locul 12.
CSMS Iași – Rapid 0-0
22:52 Final de meci. Nu înainte ca Rapid să înscrie un gol, anulat de asistent pentru un offside cât se poate de clar. Se termină 0-0, un scor care nu ajută Rapidul în lupta ei pentru evitarea retrogradării.
22:42 Rapidiștii cer penalty. la o fază în care șutul lui Benson se lovește de mâna lui Ionuț Voicu. Reluările arată că balonul e atins cu mâna de fundașul ieșean, dar Radu Petrescu nu acordă lovitură de la 11 metri.
22:37 E minutul 77 și, în sfârșit, putem spune că am văzut o ocazie. Golubovic îi ia fața lui Sapina, reia cu capul, dar mingea trece puțin pe lângă poarta lui Buchta.
Bergodi schimbă. Nu, nu a ieșit Benson, care tocmai a făcut un henț, ci Meulens. A intrat Martin, un fotbalist tânăr, talentat, dar care nu are meciuri în picioare în ultima vreme.
22:25 Haideți să spunem că Rapid a avut o șansă bună. A centrat Edu Oriol din corner, a deviat Sapina, dar Garai, din centrul careului, nu a avut timp să pregătească o lovitură de cap mai bună și a trimis mult pe lângă poartă.
22:14 E un meci demn de Serie B din Italia, un fel de Bari – Padova, așa cum bine remarca și DInu Gheorghe în pauză. Puține faze de atac, adică niciuna, echilibru la mijlocul terenului, fotbaliști care fac multe greșeli tehnice. Ah, și Benson, să nu uităm de el. Pare genul de meci care va fi decis de o sclipire a unui jucător sau de o gravă greșeală personală. Știu, e un clișeu, l-ați mai auzit de zeci de mii de ori, dar e greu de crezut că golul poate veni în alt mod.
Schimbă și Napoli. Braga (fotbalistul, nu echipa din Portugalia) intră în locul lui Enescu (fotbalistul, nu compozitorul).
22:04 A început repriza secundă. La cum a arătat Rapid în prima repriză și la ce nevoie de puncte are, cred că e o mișcare înțeleaptă să aruncăm o privire pe banca de rezerve. Ce vedem, însă, e de rău pentru Bergodi. Martin și Ricardo Alves sunt singurii fotbaliști de profil ofensiv. Primul revine după o accidentare, iar al doilea nu a impresionat în cele doar câteva meciuri pe care le-a strâns.
21:48 E pauză la Iași, după 45 de minute echilibrate, fără faze periculoase de gol. Singurele lucruri de notat sunt accidentările lui Niculae și Pancu și cartonașele galbene primite de Voicu, Mihalache și Săpunaru. Ne recitim în 15 minute.
21:43 Să mai aud eu pe cineva spunând că pe stadioanele din România vin doar huligani!
21:37 La Rapid se produce un lucru interesant, pe care trebuie să-l spunem. Cu Niculae și Pancu pe bancă, publicul simte imediat momentul greu și îi strigă numele lui Cristi Săpunaru, celălalt simbol giuleștean revenit în această iarnă în Grant. Căpitanul rapidist parcă aude îndemnul și se năpustește spre poarta adversă, dar trage peste.
Între timp, Kikas face unul dintre primele lucruri bune în cele opt luni petrecute în România: scoate un cartonaș galben pentru Ionuț Voicu.
CSMS rămâne în defensivă, dar dă senzația că poate controla meciul până la finalul lui.
21:32 O imagine pe care, cu siguranță, suporterii rapidiști și Bergodi n-ar fi vrut s-o vadă. După ce Daniel Niculae n-a putut intra pe teren, Pancu iese și el, accidentat, după aproximativ 30 de minute. Stau și mă întreb ce o fi în capul antrenorului italian, care plecase la Iași cu gândul că va ataca cu Nico și Pancu, iar acum se va baza pe Benson și Kikas, doi fotbaliști care n-au spus nimic, dar absolut nimic, în acest campionat. Devine din ce în ce mai greu pentru Rapid.
21:28 Am obiceiul de a urmări cam toate meciurile din Liga 1, de aceea, de fiecare dată, mă las impresionat de galeria rapidistă, inconfundabilă în fotbalul românesc. Asta poate și pentru că nu multe echipe mai au suporteri. Astăzi, ultrașii giuleșteni au ajuns în număr mare și la Iași, unde domină fondul sonor.
21:26 Strigătul de durere al lui Edu Oriol s-a auzit până la Suceava și a fost unul eficient, căci l-a impresionat pe Radu Petrescu, cel care i-a acordat un cartonaș galben lui Mihalache pentru o intrare care a părut dură în direct, dar care pe reluări n-a mai arătat așa rău. Oriol – Mihalache 1-0, ca să spunem așa.
21:18 E un meci tacticizat, deși, să recunosc, nici nu mă așteptam la altceva, având în vedere că pe cele două bănci tehnice se află doi italieni. CSMS stă la cutie și, aparent, face bine, pentru că Onduku și Ciucur sunt fotbaliști letali pe contraatac. Posesia aparține Rapidului. La fel, logic, pentru că giuleștenii au nevoie mai mare de trei puncte în această seară.
Ne pare rău că Ilie Dumitrescu nu se află în studioul Digi Sport. Altfel, duelul tactic dintre Napoli și Bergodi ar fi intrat în alte sfere decât cele prezentate de noi.
21:12 Benson are multe de demonstrat în această partidă, dat fiind returul groaznic pe care-l are. Olandezul de origine ghaneză începe, totuși, bine. Deviază excelent o minge pentru Pancu, iar veteranul rapidist șutează din afara careului, mingea prinde pământul în fața lui Grahovac, dar goalkeeper-ul e atent și reține.
21:02 A început partida. Radu Petrescu e arbitrul de centru.
20:52 E un meci important și pentru Ionuț Voicu. Fundașul dreapta al Iașiului are o situație ceva mai complicată. A făcut parte din echipa care a promovat Rapidul în Liga 1, aparține în continuare de formația giuleșteană, e plătit de ieșeni și, mai mult, a fost dat în judecată de Valerii Moraru pe motiv că are un contract nelegal, chiar dacă mai are de recuperat bani de la formația din Grant. Știu, e complicat și trist, dar aceasta e situația lui. Ba chiar din vară, în baza unei notificări, Valerii Moraru îl poate rechema pe Voicu în lotul Rapidului.
20:47 Accidentat chiar la încălzire, Daniel Niculae iese din primul 11 al lui Bergodi. Intră astfel Benson, unul dintre fotbaliștii care au lăsat de dorit în acest retur. Pierdere mare pentru Rapid.
20:44 Vorbeam despre revenirea lui Daniel Pancu în primul 11. Simbolul Rapidului nu a mai fost titular de pe 13 martie, de la egalul dintre echipa sa și Petrolul.
20:39 Grație colegilor de la Rapid TV, cărora le mulțumim pe această cale, avem echipa de start a Rapidului din meciul care se poate dovedi decisiv. Pancu revine în echipă, Josl, suspendat, este înlocuit de Joan Oriol, în rest formația arată la fel cum ne-a obișnuit Bergodi de la venirea pe banca tehnică a giuleștenilor.
Rapid: Buchta – Săpunaru, Cmovs, Sapina, Oriol – Garai, Gecov – Meulens, Pancu, Edu Oriol – D. Niculae
20:30 Bună seara! Mai avem 30 de minute până la meciul care va pune capăt etapei a 30-a. O partidă cu miză mare, mai ales pentru Rapid, care caută trei puncte vitale în lupta pentru evitarea retrogradării. De asemenea, un duel între doi antrenori italieni, Napoli și Bergodi. Să ne așteptăm, oare, la un meci închis?
S-a terminat de câteva momente meciul de la Galați, dintre Oțelul și Petrolul. Rezultatul, 1-1, îi lasă pe moldoveni cu șanse pur teoretice la salvare.
Ultimele două partide ale etapei a 30-a din Liga 1, Oțelul – Petrolul și CSMS Iași – Rapid, pot fi unele decisive în vederea luptei pentru evitarea retrogradării.
OȚELUL – PETROLUL 1-1
Formația Petrolul Ploiești a terminat la egalitate, luni, în deplasare, scor 1-1 (1-0), cu formația Oțelul Galați, într-un meci din etapa a XXX-a a Ligii I în care gazdele au ratat un penalti.
Oaspeții au deschis scorul prin Kronaveter, în minutul 27, gazdele reușind egalarea prin Cernat, în minutul 50.
0-1: Alcenat a centrat din partea dreaptă, Kronaveter a preluat balonul pe piept și a înscris cu un șut la colțul scurt de la 14 metri.
În minutul 47, Florin Cernat (Oțelul Galați) a ratat un penalti acordat de arbitrul Marcel Bîrsan pentru un henț în careu al lui Ipsa.
1-1: Un-doi între Cernat și Iulian Popa, primul a scăpat singur cu Pecanha și l-a învins pe acest cu un șut plasat de la 8 metri.
Oțelul Galați: Abraham – Solomou, Miron, Sissoko, Popescu – Tavares (Tudorie ’46), Altama, I. Popa – Iorga (Stoian ’84), Cernat, Hamroun (Grădinaru ’32). Antrenor: Florin Marin.
Petrolul Ploiești: Pecanha – Alcenat, M. Marin, Ipsa, Peteleu – I. Filip, De Lucas – Astafei (Nepomuceno ’46), Tchite, Kronaveter (Pastorini ’69) – Tamuz (N’Koyi ’75). Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonașe galbene: Miron ’80 / Tchite ’76.
Arbitri: Marcel Bîrsan (central) – Bogdan Gheorghe, Mihai Marica (asistenți) – George Găman (rezervă).
Observatori: Augustus Constantin, Cătălin Popa.
Sursa: MEDIAFAX
De la ora 18:30, la Galați, echipa antrenată de Florin Marin își joacă una dintre ultimele șanse ale sezonului. Gălățenii au doar 22 de puncte, ocupă ultimul loc al clasamentului și, înaintea meciului cu ploieștenii, se află la 10 puncte în spatele locului 12, ocupat de FC Brașov, primul care asigură rămânerea în Liga 1 și din sezonul viitor.
Cernat și compania vin după un 0-0 dezamăgitor la Mediaș, unde decarul Oțelului a ratat două șanse mari de a marca și de a aduce echipei sale trei puncte uriașe. Petrolul, aflată la unul dintre ultimele meciuri cu Mircea Rednic pe bancă, tehnicianul anunțând că din vară va părăsi echipa din Ploiești, vine după o nouă înfrângere acasă, a cincea consecutivă. 1-2 cu Astra și are nevoie, la rândul ei, de trei puncte pentru a menține un avantaj important în lupta pentru locul trei.
Echipe probabile
Oțelul: Abraham – Solomou, G. Miron, Sissoko, D. Popescu – Helder, Cucu – Grădinaru, I. Popa, L. Iorga – Cernat
Antrenor: Florin Marin
Petrolul: Pecanha – Alcenat, I. Filip, Ipsa, Satli – De Lucas, Marinescu – Nepomuceno, Kronaveter, Pastorini – Tamuz
Antrenor: Mircea Rednic
De la ora 21:00, la Iași, CSMS și Rapid vor juca un meci extrem de important, în special pentru oaspeți, care în acest moment ocupă locul 15, cu 29 de puncte, dar o victorie i-ar aduce până pe locul al 12-lea.
Formația lui Nicolo Napoli e, de departe, revelația părții secunde a campionatului. Șapte victorii consecutive pe teren propriu, toate fără gol primit, au transformat Iașiul din candidată la retrogradare în echipă care poate emite pretenții la cupele europene. În acest moment, moldovenii ocupă locul 9, cu 38 de puncte, au opt puncte peste prima echipă care retrogradează și mai au de recuperat doar patru puncte până la locul șapte, care ar putea duce în Europa în sezonul viitor.
De partea cealaltă, cu Bergodi pe bancă, Rapid a obținut două victorii și un egal în ultimele trei etape, dar victoriile surprinzătoare ale contracandidatelor îi mențin pe giuleșteni în zona periculoasă a clasamentului. Neînvins în cele două mandate pe banca tehnică a Rapidului, antrenorul italian revine la Iași, echipă pe care a mai antrenat-o pe vremea când purta denumirea de Politehnica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER