O gafă de trei puncte! Pandurii – Viitorul 0-1. Lazar i-a făcut cadou victoria lui Hagi, după ce a scăpat mingea în poartă

Redactor:
Dan Mirea
O gafă de trei puncte! Pandurii - Viitorul 0-1. Lazar i-a făcut cadou victoria lui Hagi, după ce a scăpat mingea în poartă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pandurii – Viitorul 0-1 (Nedelcu 73)

Echipele de start:

  • Pandurii Târgu Jiu: Lazar – Pleașcă, Buijs, Vasiljevic, Grecu – Obodo, Sânmărtean – Hlistei, Antal, Herea – Țucudean
  • Rezerve: Stanca, V. Alexandru, Trifu, V. Munteanu, Pițian, Ungurușan, Răuță
  • Viitorul Constanța: Rîmniceanu – Benzar, Țîru, Brandan, Boli – R. Marin, Carp, D. Lopez – Iancu, Chițu, Nimely
  • Rezerve: Buzbuchi, S. Rădoi, Nedelcu, Hodorogea, Purece, Stoica

Șansa a fost de partea Viitorului în această seară, la Severin, unde echipa antrenată de Ghorghe Hagi a învins Pandurii, scor 1-0.

Viitorul a început meciul mai bine, iar constănțenii au avut șansa de a marca în două rânduri, din faze fixe. De cealaltă parte, Herea a avut cea mai mare ocazie a gorjenilor, după ce a șutat puternic de la 35 de metri, dar mingea a lovit bara.

Nedelcu a adus victoria Viitorului, după ce acesta și-a încercat șansa de la 35 de metri, în minutul 73,  dintr-o poziție identică cu cea a lui Herea, din prima repriză, dar fotbalistul oaspeților a avut mai mult noroc. Lazar a scăpat mingea printre picioare, în poartă, și astfel le-a făcut cadou cele trei puncte adversarilor. 


Min. 90. Final! Pandurii -Viitorul 0-1


Min. 79 Daniel Lopez este schimbat și el, iar locul lui este luat de Hodorogea.


Min. 77 V. Alexandru intră pe teren în locul lui Pleașcă.


Min 73 GOL Viitorul! Nedelcu deschide scorul, după o gafă incredibilă a lui Lazar. Fotbalistul oaspeților a șutat de la 35 de metri, iar norocul a făcut ca portarul adversa să scape mingea printre picioare.


Nedelcu își încearcă norocul de la mare distanță, cu un șut puternic, care se duce însă exact pe direcția portarului

 
Lazar încearcă să prindă balonul, dar nu este atent și mingea intră în poartă printre picioarele sale

Captură foto: Dolce Sport


Min. 68 Munteanu intră pe teren în locul lui Antal.


Min. 67 Nimely vede cartonașul galben, după o împingere la Vasiljevic.


Min. 64 Nedelcu primește cartonașul galben. De cealaltă parte, Hlistei iese și intră Trifu.


Min. 60 Prima schimbare și la Viitorul. Nedelcu intră în locul lui Carp.


Min. 57 Prima schimbare a meciului. Purece îi ia locul pe teren lui Iancu.


Min. 56 Carp primește și el cartonașul galben.


Min. 46 A început repriza a doua dintre Pandurii și Viitorul.


Min. 45 Pauză la Severin!


Min. 38 Ocazie imensă pentru Pandurii! Doi gorjeni au trecut pe lângă mingea centrată de Sânmărtean din corner.


Min. 32  Herea lovește bara, după un șut puternic de la 25 de metri.


Min. 25 Nimely ia o acțiune pe cont propriu în flancul stâng și îl gasește ideal pe Iancu în careu, dar șutul acestuia se duce peste poartă.


Min. 18 Daniel Lopez este primul jucător avertizat, după un fault comis la jumătatea terenului.


Min. 1 Centralul fluieră startul partidei disputate pe Stadionul Municipal din Severin.


Pandurii – Viitorul, ora 20:30, este prima partidă a etapei a 10-a din Liga 1.

Gorjenii ocupă locul 5 în campionat, cu doar două înfrângeri înregistrate până acum, ultima chiar în etapa precedentă cu Iași ceea ce ar putea afecta moralul elevilor lui Grigoraș.

Viitorul este pe locul 6, dar are o statistică negativă în confruntările directe cu Pandurii: nu a câștigat niciodată atunci când gorjenii au fost gazde.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×