Depresie de toamnă! „Câinii”, la prima înfrângere în Liga 1!** Astra – Dinamo 1-0

Depresie de toamnă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În repriza a doua au fost doi eliminați, Koulibaly de la oaspeți (50) și Distefano, de la Astra (73)

„Depresia de toamnă este asociată cu un sentiment de neîncredere și tristețe”… care apare în momentul în care Dinamo, pretendentă la titlu, joacă extrem de prost pe terenul singurei echipe din Liga I care nu are niciodată habar pentru ce se bate. Cam așa poate fi completată definiția uneia dintre afecțiunile sezoniere care i-a lovit din plin pe jucătorii celor două echipe, ieri seară, la Ploiești.

Ai lui Bonetti au fost luați tare încă de la început, dar Ivanovski, vârf de atac, nu a fost capabil să impingă o minge în poartă, singur la șase metri (5). Glonțul trecut pe la ureche nu i-a trezit deloc pe dinamoviști, nici măcar suportul necontenit al galeriei nu i-a putut determina pe bucureșteni să iasă din letargie. Norocul lor a fost că nici Astra (care are o bandă dreaptă de națională: Mățel – Enache) nu a făcut prea multe eforturi pentru a-și deranja oponentul. William, cu un șut în termopanele blocurilor de după peluză (19) dintr-o poziție bună și ciudat de prietenosul cu „câinii” Ivanovski (25), ajuns din urmă de Koulibaly după ce scăpase singur cu Naumovski, au mai făcut ceva notabil. Apropo de Ivanovski, cel care părea să nu dorească a-i deranja prea mult pe fundașii lui Dinamo. Macedoneanul a fost lovit gospodărește cu cotul de Koulibaly în minutul 50, dinamovistul a fost eliminat, și jocul s-a schimbat spre mai bine.

Repriza a doua, animată după două eliminări

Ploieștenii și-au luat medicamentele și au început să pună presiune. Ben Youssef este aproape să deschidă scorul (59), dar Cătălin Munteanu scoate de pe linia porții. Apoi, energicul Mățel reia cu capul în bara transversală (67), dar mingea nu cade în poartă, așa cum cere nervos Mulțescu. Când lucrurile păreau a merge bine pentru gazde, Distefano face un fault cinic, ia al doilea galben, și jocul redevine echilibrat. Cel puțin teoretic, pentru că practic Dănciulescu demonstrează că nu prea mai poate ajuta echipa, iar Țucudean dă prost în minge în rarele momente în care o primește. Când Dinamo se credea scăpată cu un punct, Grigore faultează în careu, iar Tembo transformă ușor. 1-0 pentru Astra, iar la Dinamo se anunță prima furtună pe timp de toamnă.

URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI ASTRA-DINAMO


Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul confirmă că discuțiile Putin-Trump vor fi marți
Kremlinul confirmă că discuțiile Putin-Trump vor fi marți
Scene de MMA la un meci de fotbal din România! Un jucător a fost aruncat la pământ și… „Ne-a făcut praf”
Scene de MMA la un meci de fotbal din România! Un jucător a fost aruncat la pământ și… „Ne-a făcut…
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club…
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi caută apartament în oraş”
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi…
Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape 5 ani de la pauza anunţată!
Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape 5 ani de la pauza anunţată! "Mai dau…
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
Noul truc prin care poţi economisi 1.000 de lei la asigurările RCA şi CASCO
Noul truc prin care poţi economisi 1.000 de lei la asigurările RCA şi CASCO
Planul secret pentru România la izbucnirea Primului Război Mondial
Planul secret pentru România la izbucnirea Primului Război Mondial
Milionarul care s-a încurcat cu soţia fratelui său i-a plătit acestuia o sumă uriaşă pentru a stinge scandalul: Am făcut o grămadă de bani cu chestia aia
Milionarul care s-a încurcat cu soţia fratelui său i-a plătit acestuia o sumă uriaşă pentru a stinge scandalul: Am făcut…
Vedeta Kanal D i-a spus ADIO iubitului fotbalist! Primele declarații după despărțirea fulger: 'Am plecat cu duba plină de la el!'
Vedeta Kanal D i-a spus ADIO iubitului fotbalist! Primele declarații după despărțirea fulger: 'Am plecat cu duba plină de la…
Se schimbă complet banii. Noii bani pot avea dată de expirare. Ordin pentru țările UE din octombrie
Se schimbă complet banii. Noii bani pot avea dată de expirare. Ordin pentru țările UE din octombrie
"L-am onorat și..." Mesajul tulburător făcut public după înmormântarea lui Răzvan. Ce spun colegii jandarmului ucis accidental la un exercțiu…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum vedeta
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum…
×