Universitatea Cluj a dat „lovitura” la Ploiești, administrând prima înfrângere grupării pregătite de Tibor Selymes de când acesta antrenează echipa din „9 Mai”, pe teren propriu.
Clujenii au „înviat” odată cu trecerea timpului, contrazicând proverbul care spune că ceea ce începe prost, adică cu gol primit la prima fază de atac a ploieștenilor – marcat de Strătilă, în minutul 3, cu capul, după o centrare a lui Țigănașu -, se va termina și mai prost.
Gazdele au mai ratat vreo două șanse bune de a se detașa, după care „șepcile roșii” au întors raportul de forțe, Ionuț Badea dovedindu-se inspirat la schimbări. A renunțat la tineri fără vlagă și a introdus „vulpile bătrâne”, Păcurar și Claudiu Niculescu (foto, în stânga), cei care au și reușit să întoarcă soarta punctelor. Niculescu a avut o execuție fantastică – bară-gol direct din corner, în minutul 72, apoi Păcurar a făcut 2-1 pentru oaspeți, la capătul unei faze în care defensiva Astrei a fost făcută șah-mat (min. 86). Al patrulea meci consecutiv fără victorie pentru Astra, concluzia fiind trasă chiar de Selymes: „Dacă suntem proști, ne costă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER