Stare de război! Egal cu nervi între lider și campioană: Astra – Steaua 1-1. VIDEO Golurile și cronica partidei

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Astra a terminat la egalitate cu Steaua, 1-1 la Giurgiu, după o partidă ținută vie mai de grabă de declarații și de amenințări decât de realizările fotbaliștilor
  • Astra încheie anul pe primul loc al Ligii I, la trei puncte în fața Stelei, dar și cu două meciuri jucate în plus. Campioana a terminat anul neînvinsă în Liga I, un record egalat după 25 de ani de trupa din Ghencea!
  • Reghecampf a fost eliminat de Istvan Kovacs după ce a vrut să părăsească terenul la golul primit de echipa sa
  • Finalul i-a găsit pe steliști acuzând dur comportamentul gazdelor și arbitrajul lui Isvan Kovacs

„Jucătorii Stelei au simțit că au câștigat ușor pe Național Arena, că și-au dominat adversarul, că au avut meciul la îndemână. Siguranța dobândită în victoria de la București îi va ajuta și în meciul de la Giurgiu”, a fost una dintre concluziile trase de Edi Iordănescu, fost antrenor al Stelei, imediat după partida câștigată cu 3-1 de campioană în fața Astrei. Concluzia lui a fost susținută de realitate imediat ce Kovacs a fluierat pentru prima dată. Steaua a început ca echipă sigură, cu inițiativă la construcție și echipă care a ratat. Tănase și Chipciu l-au făcut erou pe Lung jr., portar titularizat după ce Coman s-a accidentat la încălzire. Însuflețită de victoria anterioară, campioana părea să aibă parte de un galop de sănătate și pe malul Dunării, însă a pătimit. Din cauza jucătorilor ei și din cauza stării de confuzie alimentată de Istvan Kovacs.

Cum să-ți faci singur rău, cu Piovaccari, Kovacs și Reghe
Context: Steaua are ințiativa, dar Piovaccari ratează mult, se complică, cere penalty-uri, cere fault la orice mână care îi atinge tricoul. Steaua protestează în cor, de pe teren și de pe bancă, presiunea se acumulează pe arbitru, unul care nu pare tocmai stăpân pe situație, unul care îl are deja în vedere pe italian pentru simulări.

Rezultat: Mingea ajunge din nou la Piovaccari, la marginea careului Astrei. În duel cu fundașul central al gazdelor, italianul cade din nou artistic, deși există contact, iar Kovacs decide să nu acorde fault. Faza se mută rapid la poarta cealaltă după o pasă greșită a lui Varela, mingea ajunge pe stânga în unghi, la Enache, iar mijlocașul înscrie, co-autor Tătărușanu, portar care încă nu a învățat regula cu „colțul scurt-colțul portarului”.

Concluzie: Poate că mai puține căderi teatrale l-ar fi convins pe Kovacs să dea fault, iar Steaua nu ar fi primit gol. Poate că dacă Piovaccari ar sta mai mult pe picioare nici banca Stelei nu ar mai protesta atât de vehement, iar Reghecampf n-ar mai vedea meciuri din tribună. Pentru că, imediat după ce a marcat Astra, antrenorul și-a scos acreditarea de la gât, a aruncat-o înspre arbitru și a vrut să plece de pe stadion. Întors din drum de manager, Reghe a fost totuși eliminat de Kovacs și a văzut partida de lângă galerie.

Nimeni nu poate trece de bodyguazii Gardoș și Szukala
Fără să resimtă vreun șoc, campioana revine la conducerea jocului. Varela, omul care a greșit la gol, reușește să restabilească egalitatea în ultimele secunde, după un corner executat de Bourceanu. Fără modifcări la vestiare, fără schimbări în joc! Budescu nu există, Enache e de decor, iar Yoda merge bine, dar în gol. Dincolo, Popa e bezmetic, Chipciu aleargă de parca n-ar fi fost în gips acum o lună, dar o face degeaba, iar Tănase driblează mult și prost. Meciul e sub reclama care i-a fost făcută. Chiar și așa, experiența gestionării meciurilor cu miză e de partea Stelei, iar jucătorii lui Reghe se apără sigur în fața atacurilor modeste ale gazdelor. Toate, dar toate, centrările lui Enache au fost respinse de Szukala și Gardoș, iar central Budescu nu a avut forță de pătrundere. Fără emoții pentru Steaua, dar fără emoții și pentru Astra, care după intrarea lui Tatu pe teren nu a mai avut de ce se teme. S-a terminat 1-1, trist, iar Astra iernează glorios, pe prima poziție.


„Cu siguranță, de la anul, domnul Istvan Kovacs nu le va mai arbitra nici pe Steaua, nici pe Astra. Nu merită să o arbitreze pe Steaua!”
Laurențiu Reghecampf

„Am fost persiflați de acest arbitru. Voi face un colaj cu fazele în care am fost dezavantajați”
Mihai Stoica

„Puneți bannere în care îmi jigniți copilul, în care ne jingniți jucătorii… Sunt niște manifestări care ne fac să ne gândim la perioada securisto-comunistă și nu spun neapărat că este cineva la acest club care are vreo legătură cu acea perioadă”
Mihai Stoica


  • Steaua a încheiat neînvinsă cele 17 etape pe care le-a disputat până acum. S-a mai întâmplat acest lucru în 1989, atunci când echipa condusă de Anghel Iordănescu își disputa trofeul Ligii Campionilor cu AC Milan (0-4). Cu jucători precum Hagi, Lăcătuș sau Ilie Dumitrescu, Steaua a câștigat în acel sezon campionatul. Ce va fi la vară?
  • Cele două restanțe ale campioanei vor avea loc în februarie, înaintea începerii mini-returului, după cum urmează:
  • Steaua – Concordia Chiajna – 12 (miercuri) /13 (joi) februarie 
  • Steaua – U Cluj 18 (marți) februarie 
  • Mini-returul Ligii I va începe pe 21 februarie

Echipele de start de la Astra – Steaua:

Astra: Silviu Lung – Mățel, Ben Youssef, Mureșan, Morais – Laban, Yahaya – Yoda, Budescu, Enache – Yazalde
Rezerve: Pedro Santos, Cristescu, T. Seto, Bukari, Ivanovski, A. Giurgiu

INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI STEAUA – ASTRA

Steaua: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Bourceanu, Prepeliță – Popa, Chipciu, Tănase – Piovaccari
Rezerve: Niță, Râpă, Pârvulescu, Stanciu, Răduț, Tatu, Iancu

Arbitri: I. Kovacs – M. Nagy, V. Marinescu

CUM AM TRĂ‚IT MECIUL ASTRA – STEAUA 1-1, LIVE BLOG


VIDEO Reghe a „luat foc” după golul Astrei și a vrut să plece la vestiare! Eliminat de Kovacs, a urmărit restul partidei din mijlocul fanilor Stelei. Ce s-a întâmplat


UPDATE 18.23 Schimbare de ultim moment la Astra! Dani Coman s-a accidentat la încălzire și va fi înlocuit cu Silviu Lung.


UPDATE 18.17 – Găman nu este în lotul pentru meciul cu Steaua. Fundașul Astrei a suferit o accidentare și nu a putut fi recuperat până la ora meciului. Comentatorii Dolce Sport au spus că Găman ar fi părăsit echipa, supărat pe niște scheme executate la antrenamentul de aseară.


UPDATE 18.15 – Jucătorii steliști Neagu, Kapetanos și Adrian Cristea urmăresc meciul din tribună. Aceștia au fost asaltați de fani pentru autografe.


UPDATE 17.20 După ce au aflat că Jandarmeria a pregătit un control dur la intrarea în stadion și că nu au nicio șansă să ajungă în tribune cu materiale pirotehnice, fanii Stelei au decis să-și consume tot arsenalul pregătit pentru acest meci în parcarea hotelului Steaua Dunării.

Glumind puțin. putem spune că fanii Stelei sărbătoresc Revelionul cu 10 zile mai devreme.

FOTO: Alexandru Hojda (VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIE)


 


UPDATE 17.05 Liderul Peluzei Nord, Gherghe Mustața, a ajuns în urmă cu puține minute în punctul de întâlnire al fanilor Stelei, în parcarea hotelului Steaua Dunării. Aici se vor strânge toți susținătorii campioanei care au ținut să facă deplasarea la Giurgiu și vor pleca în coloană spre arena Astrei.

Acesta a avut deja o discuție cu șeful dispozitivului de jandarmi, care l-a anunțat că fanii Stelei vor fi controlați la sânge la intrarea pe stadion. „Fără torțe, petarde și cuțite! Veți fi descălțați la intrarea pe stadion!  Dacă vom găsi asupra unuia dintre voi așa ceva, va suferi toată galeria„, a fost anunțul reprezentantului Jandarmeriei pentru Gheorghe Mustață, care i-a rugat pe oamenii legii să nu-i provoace deloc pe ultrași.


FOTO Dovada că Gheorghe Mustață e în libertate și că declarațiile lui din LIVE BLOG sunt reale. Precizare pentru cei care se îndoiau de veridicitatea celor scrise pe parcursul zilei 🙂 
 


UPDATE 16.53 Imagini inedite din vestiarul rezervat Stelei la Giurgiu! Dolce Sport, televiziunea care va transmite partida de la ora 18.30 (fazele video vor fi pe www.prosport.ro) a surprins cadre de efect din vestiarul Stelei: din lipsă de spațiu, campionii au fost nevoiți să mai aducă trei scaune. „Fericiții” posesori ai acestora sunt Tatu, Răduț și Râpă, care se vor schimba așa cum o făceau pe vremea junioratului 🙂 


UPDATE 16.37 Stațiile emisie-recepție ale jandarmilor din parcarea hotelului Steaua Dunării s-au trezit din amorțeală: „Șase autocare cu suporteri steliști sunt pe drum spre Giurgiu! Atenție, ne punem în mișcare!”. La câte grade sunt afară (0-1 Celsius) e clar că orice om ar avea nevoie să facă un pic de mișcare. Important e să fie pașnică 🙂 


UPDATE 16.15 Echipa ProSport a ajuns la Giurgiu. Mai exact, în zona hotelului Steaua Dunării, în parcarea căruia se va aduna galeria Stelei. Suporterii campioanei vor fi așteptați de 85 de jandarmi (foto), care le-au pregătit o primire specială!!! Îndemnul șefului de dispozitiv a fost clar: „Toată lumea va fi controlată la sânge! Fie că e bătrân, fie că e copil! Nu scapă nimeni de control!” . Fanii campioanei au plecat deja din București și sunt așteptați să se grupeze în locația amintită în jurul orei 16.30. Acum, la 16.15, niciun suporter stelist nu a ajuns la Giurgiu!


UPDATE 16.10 Sfaturi pentru cei care vor să plece din București către Giurgiu pentru meciul ce va începe peste două ore: în primii 30 de km de după Capitală vor avea parte de ceață. Asta n-ar fi principala problemă dacă vor merge regulamentar, pentru că șoseaua e liberă. Cu precizarea că, din 20 în 20 de km, sunt dubițe cu echipaje ale Jandarmeriei!


UPDATE 15.45 Discuție aprinsă în zona comentariilor pe seama veridicității declarației lui Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord. „Născut pentru a fi stelist” se (ne) întreabă ironic cum de am reușit să discutăm cu Gheorghe Mustață, atât timp cât acesta ar fi în arest. Răspunsul pe care am încercat să-l oferim tot în zona comentariilor, dar care din motive tehnice nu a putut fi afișat, ar fi următorul: nu știm exact când a fost eliberat din arest Gheorghe Mustață, însă cert e că a fost văzut la meciurile Stelei din ultima vreme. Site-ul de nișă www.romanianultras.net a publicat imagini de la partida cu Astra, de miercuri (3-1), în care Mustață poate fi observat cum dă tonul în Peluza Nord. ProSport are și o fotografie cu plan apropiat de la același meci (foto mic). Drept urmare, declarația lui Gheorghe Mustață aparține chiar lui Gheorghe Mustață. 🙂


UPDATE 15.00 ProSport a aflat în timp real decizia Comisiei de Disciplină în cazul Kapetanos: atacantul grec a fost suspendat pentru două etape, după ce s-a demonstrat pe baza probei video că l-a lovit de două ori pe Mureșan de la Astra în minutul 26 al partidei câștigate de Steaua miercuri, cu 3-1! Vestea nu l-a luat deloc pe nepregătite pe Reghecampf, care a lăsat să se înțeleagă că se va baza pe Piovaccari pentru meciul de diseară.  


UPDATE 14.30 Informație de ultima oră dinspre clubul Steaua: echipa lui Reghecampf a ajuns la un acord cu Digisport pentru transmiterea amicalelor din această iarnă. Postul de televiziune, ce deține și drepturile pentru Liga I, a anunțat în urmă cu câteva minute zilele în care se vor disputa cele 8 partide de verificare, cu precizarea că pentru ultimele două încă nu au fost stabiliți adversarii. 

Steaua – Nurnberg (14 ianuarie)
Steaua – Werder Bremen (16 ianuarie) 
Steaua – FC Luzern (18 ianuarie)
Steaua – Dinamo Kiev (28 ianuarie) 
Steaua – Goteborg (30 ianuarie) 
Steaua – Lokomotiv Plovdiv (1 februarie)
Steaua – adversar neconfirmat (3 februarie)
Steaua – adversar neconfirmat (5 februarie)


UPDATE 14:00 După ce oficialii Stelei au atras ieri atenția asupra faptului că Astra va încerca să împiedice accesul suporterilor campioanei la meciul de la Giurgiu, azi s-a consumat primul astfel de episod.

Liderii Peluzei Nord au întâmpinat primele probleme după ce au făcut un drum degeaba până la malul Dunării în încercarea de a ridica cele 250 de bilete rezervate lor. „Am fost dimineață la Giurgiu cu banii pentru bilete, însă la ședința tehnică s-a decis să nu ni se dea biletele acum. Sunt șicane din partea lor, ne-au zis că ni le vor da la ora 17:30, dacă ne strângem toți cei 250 în parcarea de la hotelul Steaua Dunării”, a spus Gheorghe Mustață pentru ProSport.

„Fără torțe și petarde”
Liderul Peluzei Nord crede că cei de la Astra încearcă să blocheze sau să întârzie accesul fanilor Stelei la meci, însă spune că și-a luat măsuri de precauție în acest sens. „E clar că ei caută acum motive ca să nu ne lase sau ca să ne dea drumul pe stadion după ce începe meciul, dar nu au de ce. Noi suntem bine organizați, am vorbit deja cu fiecare om din galerie și am hotărât că nu vom avea la noi torțe, petarde sau orice alt obiect interzis. Intrăm doar cu tobe, fulare și cu bannerele de gard”, a mai spus Mustață.

Galeria Stelei va pleca în mod organizat din București la ora 15:00, iar punctul de întâlnire a fost stabilit în parcarea hotelului Steaua Dunării, din Giurgiu, la ora 16:30.


Steaua a fost amendată de LPF pentru incidentele de miercuri

UPDATE 13.35 În așteptarea deciziei în cazul lui Kapetanos, care va fi judecat în baza probei video după ce l-a pălmuit de două în aceeași fază pe Mureșan, Liga Profesionistă de Fotbal ne ține la curent cu sancțiunile date de Comisia de Disciplină în cazurile clare. În ceea ce le privește pe cele două adversare din această seară, Astra și Steaua, site-ul LPF a anunțat în urmă cu puțin timp că jucătorii Willim de Amorim și Mihai Pintilii, ambii eliminați în meciul de miercuri seară (3-1), au fost suspendați pentru o etapă și amendați cu câte 740 de lei! Acum, în prag de Sărbători, probabil că nu le-a căzut deloc bine decizia 🙂 Și nici Stelei, care, pentru incidentele de la final – când ultrașii roș-albaștri au avut mai multe de împărțit cu șefii Astrei, va trebui să plătească o amendă de 7.500 de lei! Cine merge cu Steaua zilele astea? 🙂


UPDATE 11:30 Deși are o valoare certă, Istvan Kovacs nu a dat ochi cu Steaua în acest sezon. Echipa campioană nu a fost arbitratată în niciun meci în Liga I sau Cupa României, iar jocul de la Giurgiu va consemna astfel o premieră. În acest sezon, Kovacs a arbitrat în 13 etape în Liga I, într-unul din Cupa României. De asemenea, el a condus și câte un joc în Liga a II-a și a III-a.

Astra are doar victorii cu el la centru
Dacă pe Steaua nu a condus-o în niciun meci, nu același lucru poate să spună și Astra. Formația din Giurgiu l-a avut pe Kovacs în trei meciuri la centru și a câștigat de fiecare dată: 4-0 în deplasare cu Viitorul Constanța (etapa 1), 2-1 acasă cu Dinamo (etapa 11) și 5-0 tot acasă cu FC Botoșani (etapa 15).


UPDATE 10:00 Istoria confruntărilor dintre Astra și Steaua nu este foarte bogată, între cele două echipe au avut loc 19 partide. Zece dintre ele au fost câștigate de Steaua, șase de giurgiuveni (n.r – ex-ploieșteni), iar trei s-au încheiat la egalitate. Dacă aceste cifre înclină clar în partea roș-albaștrilor, este de menționat că lucrurile se schimbă în momentul în care se iau în considerare doar meciurile de pe terenul Astrei. Din cele nouă meciuri pe care Steaua le-a jucat pe terenul adversarei, a fost învinsă de cinci ori și a reușit să obțină doar două victorii. 

41 de puncte are liderul Astra Ploiești în 18 meciuri disputate, în timp ce Steaua are 38, dar cu două partide în minus


Ultimul meci al anului în Liga I, Astra – Steaua (ora 18.30 în direct la DolceSport și pe www.prosport.ro, fazele video) a stârnit orgolii imense. Echipa celui mai bogat om din Liga I, Ioan Niculae, și-a depășit condiția în acest sezon și a impresionat până acum. De fapt, până miercuri, când în returul meciului programat sâmbătă seară, Steaua s-a impus cu 3-1. N-a fost neaparat o demonstrație de forță a campioanei, ci mai degrabă o dovadă de luciditate și de maturitate. Aflată în fața primului său examen de „totul sau nimic”, Astra a reușit să egaleze prin Budescu, dar nu a fost capabilă să fructifice momentul slab al Stelei. Care s-a impus în cele din urmă după ce a speculat la maximum greșelile din apărarea giurgiuvenilor.

Ce atuuri are fiecare dintre cele două echipe pentru meciul din această seară? Reghecampf a vorbit ieri la conferința de presă cu siguranța cu care ne-a obișnuit în campionat, dar care l-a trădat în grupele Ligii Campionilor: „Veți vedea că Steaua va câștiga! Suntem echipa mai bună și o vom demonstra!”. Pe de altă parte, Isăilă a început să lasă deoparte declarațiile diplomatice și a îmbrățișat arma ironiei: „Dacă arbitrul ar fi dat deciziile corecte, atunci erau și ei mai temperați. Eu credeam că ei au depus memoriu pentru că a dat Kapetanos cu pumnul!”.

Cu ce ne vor surprinde cei doi antrenori în partida de azi? Isăilă nu are nicio problemă de lot majoră, în timp ce Reghecampf nu se va putea baza pe Pintilii. Contează foarte mult distribuția într-un meci dintre două echipe care s-au întâlnit acum trei zile. Ori factorul mental va fi deciziv?

Vă invităm să comentăm împreună, până la ora meciului, aici, pe LIVE-BLOG. Unde veți avea în timp real VIDEO cu principalele faze ale întâlnirii!  

Fazele video ale partidei Astra – Steaua se văd pe www.prosport.ro, sâmbătă de la 18:30. Partida este transmisă în exclusivitate de Dolce Sport1.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Cât costă să petreci Revelionul 2025 în hotelul Simonei Halep din Brașov
Nu e o glumă! Cât costă să petreci Revelionul 2025 în hotelul Simonei Halep din Brașov
”Regina frumuseții” a luat o decizie la 19 ani, iar viața i s-a schimbat total. ”Am fost spălată pe creier”
”Regina frumuseții” a luat o decizie la 19 ani, iar viața i s-a schimbat total. ”Am fost spălată pe creier”
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
ULTIMĂ ORĂ | Rapid face o ofertă de patru ori mai mare decât FCSB. Dan Şucu şi Gigi Becali, din nou în luptă pentru un jucător
ULTIMĂ ORĂ | Rapid face o ofertă de patru ori mai mare decât FCSB. Dan Şucu şi Gigi Becali, din…
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea afacerii
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea afacerii
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
Cum îl putea numi Ilie Năstase pe celebrul milionar pe care nu a ezitat să îl umilească: N-am înţeles niciodată de ce
Cum îl putea numi Ilie Năstase pe celebrul milionar pe care nu a ezitat să îl umilească: N-am înţeles niciodată…
Cristina Cioran, însărcinată pentru a doua oară cu Alex Dobrescu. Primele ei declarații + poza cu burtica
Cristina Cioran, însărcinată pentru a doua oară cu Alex Dobrescu. Primele ei declarații + poza cu burtica
România a pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost cel mai talentat. Toți românii l-au iubit enorm
România a pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost cel mai talentat. Toți românii l-au iubit enorm
Armando și Mihai au murit în accidentul de la Ploiești. Viteza i-a băgat în mormânt
Armando și Mihai au murit în accidentul de la Ploiești. Viteza i-a băgat în mormânt
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Pas important pentru aderarea României la Schengen. Parlamentul olandez a aprobat demersul
Pas important pentru aderarea României la Schengen. Parlamentul olandez a aprobat demersul
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×