Grigore a trimis mingea în propria poartă în minutul 88, însă golul a fost anulat eronat
Nouă ani fără victorie sub Tâmpa nu aveau cum să nu îi apese pe cei de la Dinamo. Chiar dacă au numai victorii în acest sezon, ultima verificare înainte de marele amical cu FC Barcelona nu a arătat că elevii lui Bonetti sunt pregătiți de examenul în fața lui Messi&Co. Dimpotrivă. Startul de meci a aparținut clar gazdelor, iar prima ocazie a pornit din piciorul lui Mugurel Buga (35 de ani). Aseară, atacantul i-a pus o minge pe tavă lui Popa, care a desenat un lob superb, însă mingea a ocolit de puțin poarta (2). Buga a înscris totuși în minutul 4, dar golul a fost anulat corect pentru ofsaid. Peste alte trei minute, Străuț a trimis o torpilă de la 25 de metri, prinsă însă de Naumovski.
Tribunele simt momentul bun și celebra încurajare „Steagul! Steagul” răsună din 7.000 de piepturi. Vulpoiul Cătălin Munteanu știe că Dinamo gâfâie și trimite o diagonală precisă până la Rus pentru un șut parat de Taborda. Brașovul nu resimte șocul și răspunde ca o mare echipă. Iulian Popa degajează o minge, Dragoș Grigore îi pune mingea pe tavă lui Batin, care îl depășește în viteză pe Scutaru și-l învinge pe Naumovski (16). La faza imediat următoare, Olariu șutează în bară, iar Buga, singur cu poarta goală nu poate impinge balonul în plasă!
Dinamo se trezește pe finalul primei reprize. Cătălin Munteanu îi pune pe cap mingea lui Dragoș Grigore, dar Taborda scoate miraculous (35). Fundașul central dinamovist se revanșează pentru gafa de la gol peste trei minute, când înscrie de la 8 metri, după o fază pe care a gândit-o singur și pe care a finalizat-o și cu ajutorul lui Issa Ba.
În partea secundă, cuplul Grigore-Scutaru face din nou o fază de cascadorii râsului, balonul ajunge la Buga, care, singur cu un Naumovski fără reacție, îndeplinește o simplă formalitate (60). Apoi, Bonetti face o nouă mutare de geniu. Îl scoate pe Scutaru și-l bagă pe Matei (65). Iar mijlocașul înscrie peste doar opt minute golul de 2-2, după o centrare de manual a lui Pulhac. S-a terminat 2-2 și Dinamo rămâne fără victorie la Brașov de nouă ani! Asta și cu ajutorul asistentului Nagy, care a semnalizat aiurea ofsaid la Velayos, cel care îl obligase pe Grigore să trimită în proprie poartă.
Andrei Cristea a fost lăsat în afara lotului pentru a doua oară în acest sezon, după ce și la Supercupa cu CFR Cluj a văzut meciul din tribună
Bonetti nu l-a putut folosi din primul minut aseară pe Srgian Luchin, care s-a accidentat la gleznă înaintea meciului cu Iași și nu s-a refăcut total până aseară
Brașovenii au avut aseară probleme serioase de efectiv. Dintre titulari, „stegarilor” le-au lipsit Menassel și Mateiu
UPDATE 20:40 Echipele de start:
BRAȘOV (4-4-2): Taborda – Străuț, Cr. Munteanu, Madeira, David – Lazăr, Tameș, Olariu, I. Popa – Buga, Batin Rezerve: Mutu, Cr. Ionescu, Velayos, Potecu, Viveiros, Hadnagy, Brata
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT
Dinamo (4-1-4-1): Naumovski – Nica, D. Grigore, Scutaru, Pulhac – C. Munteanu – Rus, Mușat, Issa Ba, Alexe – Țucudean Rezerve: Manyur, Luchin, Coulibaly, Curtean, C. Matei, Dănciulescu, Axente
Arbitri: Sebastian Colțescu, Mikloș Nagy, Zoltan Szekely
UPDATE 19:45 Bonetti va începe partida de sub Tâmpa cu Mușat (25 de ani) titular. Mijlocașul îl va înlocui în compartimentul median pe senegalezul Boubacar, care s-a antrenat duminică normal, după două zile de repaus total, generat de o contractură musculară.
Dario Bonetti se gândește să experimenteze din nou. Pentru partida cu FC Brașov, antrenorul lui Dinamo vine cu o soluție surprinzătoare pentru postul de fundaș dreapta: Paul Koulibaly, de meserie fundaș stânga.
Însă postul de bază nu este singurul impediment. De când a venit la Dinamo, Paul Koulibaly n-a prins nici măcar un minut în tricoul lui grupării din Ștefan cel Mare, nici măcar în meciurile amicale.
Totuși, Bonetti l-a testat ca fundaș dreapta la antrenamentele din această săptămână și se gândește serios să-i acorde o șansă la meciul cu Brașov, în locul tânărului Nica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER