Magera îngroapă Universitatea

Redactor:
Adrian Iosub
Magera îngroapă Universitatea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Severinenii au dat buzna pe „Municipal” pentru a vedea o echipă
pe val, dar lipsită de aportul a patru oameni de bază.

Improvizată din cauza numeroaselor absențe, Craiova a părut că
suferă în debutul jocului cu Timișoara. Mult mai matură, gruparea
bănățeană a început în forță, în încercarea de a recupera punctele
pierdute cu Vaslui. Și fisura în defensive olteană, culmea,
singurul compartiment din care nu lipsea nimeni, a apărut
repede.

Parks (‘5) a plecat de la limita ofsaidului și l-a găsit pe Goga
singur în careu, golgeterul Timișoarei îndeplinind o simplă
formalitate. Iureșul oaspeților s-a oprit însă brusc după gol și
puștii Craiovei au prins încet-încet curaj. A fost însă nevoie de
magia lui Iliev, căpitan în premieră, pentru ca oltenii să egaleze.
Abia trecuse o jumătate de oră de joc când, după o lovitură liberă,
Firțulescu l-a găsit excelent în careu pe Iliev, care a deviat
mingea în poartă cu călcăiul. Euro-golul bulgarului le-a readus
brusc aminte timișorenilor că au nevoie de victorie pentru a nu
pierde contactul cu plutonul fruntaș. Poarta a fost însă prea mică
pentru Nibombe (’38), care din cinci metri a tras peste.

Repriza secundă a debutat la fel cum s-a terminat prima, cu o
ocazie mare a Timișoarei. Magera a dejucat din nou pasul la ofsaid
al apărării oltene și a rămas singur cu Merlier. Belgianul s-a opus
însă senzațional. Replica oltenilor a venit 10 minute mai târziu,
atunci când Mihai Costea a irosit două șanse bune în doar 30 de
secunde. Eroul din Giulești, Gângioveanu, avea șansa să închidă
meciul în minutul 86, însă Pantilimon s-a opus senzațional. Și ce
nu a putut Gângioveanu a reușit Magera, în același mod în care
olteanul a stins lumina în Giulești. La ultima fază, Merlier a
bărbierit o minge centrată de Sepsi, iar Magera a adus trei puncte
de aur bănățenilor.

CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT



Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în lumea filmului! Celebra actriță a fost găsită MOARTĂ în casă 😢
Doliu în lumea filmului! Celebra actriță a fost găsită MOARTĂ în casă 😢
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Exclusiv | Alexandru Papadopol cununie în biserică, în mare secret. AVEM IMAGINILE! Cum arăta mireasa Cristiana și cine au fost nașii
Exclusiv | Alexandru Papadopol cununie în biserică, în mare secret. AVEM IMAGINILE! Cum arăta mireasa Cristiana și cine au fost…
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Jordan Gele a spus ce va face, după ce a primit un contract pe doar 4 luni la FCSB
Jordan Gele a spus ce va face, după ce a primit un contract pe doar 4 luni la FCSB
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
Prințul William, în doliu! A MURIT de cancer la doar 47 de ani 😢
Prințul William, în doliu! A MURIT de cancer la doar 47 de ani 😢
Marele actor a murit. Toată lumea l-a iubit enorm. Va rămâne veșnic în amintirea tuturor!
Marele actor a murit. Toată lumea l-a iubit enorm. Va rămâne veșnic în amintirea tuturor!
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×