Cât Costly un henț?** FC Timișoara – Vaslui 0-1

Cât Costly un henț?** FC Timișoara - Vaslui 0-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga I și-a scris un nou clișeu al clasamentului, un nou derby
în lupta pentru titlu jucat la Timișoara, printre scandaluri,
alianțe de o noapte și acuze din toate părțile.

Într-un început furtunos, Costin a dat semnalul de luptă după
cinci minute printr-un șut care a trecut de puțin peste poarta
bănățeană, iar Curtean, revenit în grațiile lui Sabău, a răspuns
imediat cu o torpilă respinsă cu mare greutate de Kuciak. Meciul
și-a mărit tensiunea exponențial în minutul 12, când Carlo Costly
și-a făcut cu mâna o minge printre fundașii bănățeni, l-a driblat
pe portar și a trimis mingea în poartă, „centralul” Radu Petrescu
validând însă golul într-un cor de fluierături și un meleu de
fotbaliști format în jurul său!

Cu un avantaj minim, Vasluiul a făcut pasul înapoi, sperând să
țină de rezultat în fața Timișoarei, echipă cu o zestre de nouă
goluri marcate în două etape. Până la pauză, presiunea gazdelor a
obținut un avantaj, dar nu pe tabelă, ci numeric, după ce Pavlovic
– despre care Adrian Porumboiu spunea cândva că dacă ar fi comparat
cu Alexa, bănățeanul ar fi un „pui de Crevedia” – a strâns două
„galbene” în șapte minute și a plecat la cabine.

Goga,
penalty ratat

Din minutul 46, Poli a intrat într-o goană disperată după egalare
și în minutul 56 părea că a găsit drumul, după ce Dinu Sânmărtean a
jucat cu mâna o minge în careu iar arbitrul a dictat penalty. Dar
Goga, eroul Timișoarei în meciul cu Astra, a tras pe centru și
Kuciak i-a apărat șutul cu un vârf de bocanc. Timpul trecea și
Sabău a riscat împingându-și fundașii la 60 de metri de propria
poartă, dar Parks a fost și el ghinionist în două rânduri pe final
de partidă, când mingea lui trimisă din întoarcere a picat pe
transversală, iar la două faze distanță a trimis peste din centrul
careului. Al treilea minut de prelungire l-a găsit pe Taborda în
careul advers, dar Timișoara a rămas cu mâna goală și cu atenția
blocată în coaliții, comisii și jocuri de culise.


CLICK AICI pentru a vedea care
au fost fazele mai importante


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa artistului după 4 zile
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa…
Zero! Cum a numit-o vedeta lui Lyon pe FCSB și singurul lucru pe care îl știe despre campioana României
Zero! Cum a numit-o vedeta lui Lyon pe FCSB și singurul lucru pe care îl știe despre campioana României
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului
Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB:
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB: "La revedere, pleci!". Renunţă la doi jucători
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss România
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss România
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună
Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună
Puțini știu răspunsul: De ce ouăle se întăresc în apă fiartă?
Puțini știu răspunsul: De ce ouăle se întăresc în apă fiartă?
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Se schimbă buletinele. Decizie pentru românii care stau la sat. Poliția începe să dea amenzi
Se schimbă buletinele. Decizie pentru românii care stau la sat. Poliția începe să dea amenzi
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
FC Botoşani: Consumul de seminţe, interzis pe stadion
FC Botoşani: Consumul de seminţe, interzis pe stadion
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile
×