Gaz Metan – U Craiova 3-2. Meci nebun la Mediaș: 5 goluri, 4 penalty-uri și un cartonaș roșu. Cristea a dat lovitura pe final. Arbitrul Chivulete a scos din minți pe toată lumea

Gaz Metan - U Craiova 3-2. Meci nebun la Mediaș: 5 goluri, 4 penalty-uri și un cartonaș roșu. Cristea a dat lovitura pe final. Arbitrul Chivulete a scos din minți pe toată lumea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gaz Metan Mediaș – „U” Craiova 3-2 (M. Constantin 11-pen., C. Fortes 26, I. Cristea 82 / Mitriță 7-pen., Koljic 75-pen.)

  • Gaz Metan: Pleșcas – Crețus, I. Cristea, M. Constantin, Trif – Fofanas, Luis Aurelio – Caiado (R. Romeo 90+1), Olaru, Ely Fernandes (Chameds 56) – Fortess
  • Rezerve: Ricardo Batista – R. Romeo, Bușu, Buziuc, M. Stancu
  • U Craiova: Pigliacelli – Donkor, Kelics, T. Ferreira, Briceag (Bancus 54) – Fedeles, Mateiu (Cicâldău 54), Mihăilă (Nuno Rocha 69) – Bărbuț, Koljic, Mitrițăs
  • Rezerve: L. Popescu – Gardoș, Burlacu, Martic

Minutul 90+4: Fluier final! Gaz Metan învinge Craiova cu 3-2, la capătul unui meci de-a dreptul nebun, în care s-au marcat cinci goluri și în care au fost dictate patru lovituri de pedeapsă. Ca totul să fie complet, am asistat și la eliminarea lui Matteo Fedele. Prestația centralului Andrei Chivulete a fost una modestă, arbitrul fiind pe alocuri depășit de joc. Doar penalty-ul ratat de Mitriță a fost acordat în urma unei faze clare.


Minutul 89: Eliminare! Fofana a scăpat pe contraatac și a obținut un cartonaș roșu pentru Matteo Fedele. Mijlocașul gazdelor a fost ajuns din urmă de Fedele, care a intervenit prin alunecare. Fofana l-a sărit, dar apoi s-a trântit la pământ. Chivulete a fost păcălit de Fofana, a dictat lovitură liberă pentru Gaz Metan, după care l-a eliminat pe Fedele, pe motiv că elvețianul ar fi fost ultimul apărător al Craiovei.


Minutul 88: Gazul rezistă. Marius Constantin l-a blocat pe Bărbuț, care s-a trezit cu balonul la picior la 11 metri.


Minutul 86: Pleșca intervine din nou salvator. Nuno Rocha a primit în partea stângă, a încercat să-i strecoare balonul printre picioare lui Pleșca, dar portarul gazdelor a blocat.


Minutul 82: GOOOL Gaz Metan! Iulian Cristea înscrie cu un voleu de la 14 metri. Fortes a încercat să reia din cădere, a ratat întâlnirea cu balonul, dar Cristea a apărut foarte bine din lateral și a trimis la colțul scurt. Pigliacelli s-a întins, însă mingea s-a oprit în plasa laterală. Chiar dacă oltenii au primit astăzi trei lovituri de pedeapsă, gazdele au puterea să treacă din nou în avantaj.


Minutul 75: GOOOL Craiova! Koljic execută puternic sub bara transversală, astfel că oltenii egalează cu 15 minute înainte de final.


Minutul 73: Penalty! Ajungem la 7 penalty-uri acordate astăzi în Liga 1 Betano. Mitriță a fost deposedat de Marius Constantin, a rămas întins în careu, iar când a vrut să se ridice Crețu i-a sărit în spate și l-a pus la pământ. Fundașul gazdelor urmărea balonul și a încercat să-l sară pe Mitriță, care se afla pe direcția sa de alergare. Mitriță s-a ridicat de la pământ chiar când Valentin Crețu se afla deasupra sa, astfel că s-a lovit de el și a revenit la pământ. Chivulete a indicat punctul cu var, dar și de această dată putem vorbi despre o lovitură de pedeapsă acordată cu ușurință.


Minutul 62: Mitriță ratează de la 11 metri! Vedeta Craiovei a schimbat colțul, a trimis în stânga lui Pleșca, iar portarul Gazului a ghicit și a reușit să respingă în lateral.


Minutul 61: Penalty! Marius Constantin l-a faultat pe Bărbuț în careu, iar Andrei Chivulete a indicat pentru a treia oară punctul cu var. Gazdele n-au mai protestat de această dată, nu au avut de ce. Este al șaselea penalty acordat astăzi în Liga 1 Betano.


Minutul 56: Teja reacționează. Schimbă și antrenorul Gazului: intră Chamed, iese Ely Fernandes.


Minutul 54: Primele schimbări. Mangia a mutat primul. Italianul i-a scos pe Briceag și Mateiu, iar în locul lor au intrat internaționalii Bancu și Cicâldău.


Minutul 51: Aproape de 3-1. Crețu a centrat la bara a doua, David Caiado a apărut demarcat la finalizare, dar a reluat pe lângă poartă. Șeptarul a reluat din voleu, dar și-a calculat greșit pașii, astfel că n-a putut să lovească mingea în plin.


Minutul 46: S-a reluat partida dintre Gaz Metan și Craiova. Mihai Teja și Devis Mangia n-au schimbat nimic la pauză. Plouă în continuare la Mediaș, dar nu la fel de puternic ca în prima repriză.


Minutul 45+3 Pauză la Mediaș. Craiova a condus după doar șapte minute, dar Marius Constantin a anulat avantajul oaspeților după un al doilea penalty dictat de Andrei Chivulete. Ambele lovituri de pedeapsă au părut foarte ușor acordate. A urmat golul de 2-1, marcat de Carlos Fortes, la capătul unui contraatac la care oltenii n-au avut replică.

A plouat torențial în a doua parte a reprizei, dar gazonul a rezistat eroic, iar spre finalul primei părți s-a mai domolit și furtuna. Rămâne de văzut ce va schimba Mangia la pauză, pentru că elevii lui Teja sunt foarte motivați și par capabili să mai înscrie.


Minutul 38: Ocazie mare pentru Bărbuț. Găsit liber în flancul drept, Bărbuț a pătruns în careu, a încercat să trimită sub bara transversală, la colțul scurt, dar a ratat complet execuția. Fostul jucător al celor de la ACS Poli Timișoara a lovit balonul cu exteriorul, astfel că mingea s-a dus mult pe lângă poartă.


Minutul 30: Craiova e la pământ. Gazul domină în acest moment, iar elevii lui Mangia par debusolați.


Minutul 26: GOOOL Gaz Metan! Gazdele trec la conducerea partidei după o fază superbă de contraatac. David Caiado a declanșat acțiunea Mediașului, a sprintat până în apropierea careului advers, după care i-a trimis în stânga lui Ely Fernandes. Ely a centrat pe jos în fața porții, iar Carlos Fortes a venit puternic din spate și a pus latul pentru 2-1. Este al patrulea gol marcat de Fortes în acest sezon. Plouă din ce în ce mai tare la Mediaș, dar gazonul rezistă.


Foto Captură Digi Sport


Minutul 23: Replica medieșenilor. Crețu l-a angajat pe Olaru în centrul careului, care a prelungit pentru Fortes. Vârful masiv a fost înconjurat rapid de trei adversari, iar șutul său din cădere a fost deviat în afara terenului. Gazdele au obținut a șasea lovitură de colț din această seară. La Mediaș a început și o ploaie torențială în acest moment, dar gazonul se prezintă în condiții foarte bune.


Minutul 18: Mitriță, la un pas de dublă. Vedeta Craiovei a executat direct pe poartă o lovitură liberă din partea dreaptă, dar Răzvan Pleșca a respins în afara terenului. Mitriță a trimis puternic sub bara transversală, însă portarul gazdelor a fost la post și a intervenit salvator.


Minutul 11: GOOOL Gaz Metan! Marius Constantin îl execută pe Pigliacelli, care a sărit în colțul opus. Gazdele au reacționat excelent după ce Craiova a deschis scorul prin Mitriță.


Minutul 10: Penalty! Andrei Chivulete dictează o nouă lovitură de pedeapsă, după o lovitură de colț a gazdelor. Donkor pare a fi cel care l-a faultat pe Crețu în propriul careu. Nu a fost o fază destul de clară, astfel că poate fi considerat și un penalty acordat în compensație, după prima decizie. Este al cincilea penalty acordat astăzi în Liga 1 Betano, după ce și la Dunărea Călărași – FC Botoșani, Cătălin Popa a indicat de trei ori punctul cu var.


Minutul 7: GOOOL Craiova! Mitriță a transformat lovitura de pedeapsă. Pleșca a rămas pe centru, iar Mitriță a trimis în dreapta portarului advers, care n-a avut nicio reacție. E primul gol încasat de Gaz Metan după două meciuri: 0-0 cu CFR Cluj și 1-0 cu Hermannstadt.


Minutul 5: Penalty! Mihăilă a scăpat pe culoar spre poarta Gazului, a fost ajuns din urmă de Crețu, după care s-a prăbușit în careul advers. Centralul Chivulete a indicat punctul de la 11 metri, spre disperarea gazdelor. Mihăilă a căzut imediat cum a simțit mâna lui Crețu, iar Chivulete a acordat cu multă ușurință lovitura de pedeapsă. Fundașul lateral a primit cartonașul galben.


Minutul 1: A început partida de la Mediaș. Arbitrul care conduce la centru acest joc este Andrei Chivulete. Ambele echipe au câte 11 puncte în acest moment și împart locul 6, ultimul care asigură prezența în playoff. Pe primul loc se află FCSB, Astra și Sepsi, cu câte 14 lungimi. Vicecampioana are un meci în minus și urmează să evolueze mâine seară în Gruia, în compania CFR-ului.



U Craiova trece printr-o perioadă foarte bună, după ce a marcat patru opt goluri în ultimele două partide de Liga 1 Betano, în victoriile cu 5-1 împotriva celor de la Voluntari, respectiv 3-0 cu Dinamo. Șase dintre cele opt goluri au fost marcate de Bancu și Mitriță, ambii fiind convocați de Cosmin Contra la prima reprezentativă a României. De partea cealaltă, Gaz Metan Mediaș ocupă locul șase, ultimul ce asigură prezența în play-off, cu 11 puncte, la egalitate cu cei de la CS U Craiova. Echipa antrenată de Mihai Teja vine după victoria la limită obținută pe terenul celor de la Hermannstadt, scor 1-0. Echipa care va triumfa ar urma să acumuleze 14 puncte, egalând echipe ca Sepsi, Astra și FCSB (un meci mai puțin).

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Oana Lis, anunț trist despre Viorel Lis: Mi-a schimbat viața cu bunătatea lui. Cu Dumnezeu înainte!
Oana Lis, anunț trist despre Viorel Lis: Mi-a schimbat viața cu bunătatea lui. Cu Dumnezeu înainte!
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×