Dans arab!** Petrolul – FC Brașov 2-0

Redactor:
Nicu Bădescu
Dans arab!** Petrolul - FC Brașov 2-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul a făcut aseară un pas important în lupta pentru continuitate în Liga I. După o primă repriză catastrofală, Mulțescu a schimbat inteligent la pauză și a reușit să întoarcă destul de surprinzător soarta meciului.

Prima repriză de pe „Ilie Oană” a fost un fel de duel surd între cei care vor, dar nu pot, Petrolul adică, și cei pe care parcă nu-i mai interesează. În timp ce Brașovul ataca precum o mașină cu benzina la roșu, de parcă ar fi consumat tot combustibilul etapele trecute, cu Vaslui și Rapid, Gigi Mulțescu făcea calcule pe bancă, dar tot timpul ieșea pe minus. Apărare ioc, atac dispărut, iar de mijloc nici nu se mai punea problema. Vrând, nevrând, oaspeții s-au apropiat în câteva rânduri de poarta lui Hamutovski, dar fără să-l solicite prea tare pe bielorus. Buga a fost blocat la 6 metri (31), Distefano a trimis peste o lovitură liberă de la 20 de metri (35), iar Ilijovski s-a încurcat în balon în mijlocul careului mare (39).

Asediul lupilor

La pauză, Mulțescu îl introduce pe Vali Negru, dar, mai important, schimbă sistemul și îl trimite pe Oprița de pe banda dreaptă a mijlocului în partea stângă, pentru a completa un trident ofensiv cu Hamza și Zerka. De parcă ar fi făcut intravenos cu acea băutură care dă aripi neenergizaților, petroliștii i-au călcat în picioare, la figurat, pe adversari în primele 20 de minute ale reprizei a doua. Oprița a șutat pe lângă (47), iar apoi Hamza a șutat în cros, din marginea careului, mingea trimițând bezele barei din dreapta lui Felgueiras (48). A fost preludiul extazului petrolist. În minutul 55, Hamza primește o pasă sclipitoare de la Oprița în interiorul careului și, cu un șut sec, nu-i mai dă nicio șansă lui Felgueiras. Zerka nu-și lasă colegul din atac să se plictisească singur pe tabela de marcaj și majorează scorul cu o lovitură de cap din 6 metri, dispecer fiind același Oprița. Hamza mai încearcă o ghidușie, dar, după ce și-a creat frumos o fază, șutul său este blocat de portarul Brașovului. Cu Șumudică înfundat în fotoliul băncii de rezerve, „stegarii” nu-și revin din pumni, iar până la final meciul nu mai aduce nimic interesant. 2-0, iar Petrolul respiră.

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI


PETROLUL: Hamutovski – B. Străuț, Melinte, Bikana, Ben Djemia – Oprița, Boudjemaa, Mustivar, Stoimirovici – Hamza, Zerka
Rezerve: Valincius, M. Tudor, Dina, Osiako, V. Negru, Fl. Dumitru, Linares

BRAȘOV: Felgueiras – Ciupe, Majernik, L. Munteanu, Cr. Ionescu – Velayos, Viveiros, Dias, Distefano – Buga – Ilijoski
Rezerve: Godinho, Hadnagy, Moutinho, Udoji, Olariu, Enceanu, Machado

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×