Iașiul, la pământ! Poli a pierdut meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari, scor 0-2, și a ajuns la trei eșecuri consecutive. Cronica partidei în care suporterii i-au cerut demisia lui Flavius Stoican

Iașiul, la pământ! Poli a pierdut meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari, scor 0-2, și a ajuns la trei eșecuri consecutive. Cronica partidei în care suporterii i-au cerut demisia lui Flavius Stoican
  • Publicat:
  • Actualizat:

Criza se adâncește în Copou! Iașiul a debutat cu stângul în play-out, 0-2 pe teren propriu cu FC Voluntari și a intrat serios în hora retrogradării, fiind la doar trei puncte de locul de baraj. Laidouni a reușit o dublă, în minutele 8 și 78, al doilea din penalty și a adus o victorie uriașă echipei lui Cristiano Bergodi, care începe să spere într-o salvare de la retrogradare ce la un moment dat ținea de o minune.

Oaspeții au început foarte bine meciul și au deschis scorul încă din minutul 8, prin Laidouni. Acesta a profitat de un luft de începător al lui Gallego și a șutat dintre cei doi stoperi ai Iașiului, Gardoș și Frăsinescu, deschizând scorul.

Replica Iașiului a fost extrem de palidă, cele mai clare ocazii avându-l în prim-plan pe Lewis Enoh. În minutul 29, atacantul camerunez a ratat de puțin ținta, cu un șut din întoarcere, iar un minut mai târziu s-a făcut de râs, ratând voleul din șase metri, singur cu portarul Vâtcă.

În repriza secundă, Poli Iași a continuat să ruleze în gol, fără să-și creeze ocazii la poarta Voluntariului. Elocventă pentru criza ofensivă a gazdelor a fost mutarea făcută de tehnicianul gazdelor, care după înlocuirea atacantului Lewis Enoh l-a trimis vârf împins pe stoperul Frăsinescu și l-a retras în defensivă pe închizătorul Cioinac. Pe fondul jocului încâlcit al Politehnicii, oaspeții au dat lovitura în miutul 78, prin același Laidouni, dintr-un penalty ușor acordat la un duel aerian între Gardoș și Bălan.
S-a terminat 0-2, iar jucătorii gazdelor au părăsit terenul într-un cor de fluierături, în timp ce suporterii echipei gazdă i-au cerut demisia antrenorului Flavius Stoican.
Dacă în urmă cu două etape spera la un loc în play-off, Poli a ajuns după ultimele două eșecuri la doar trei puncte de locul de baraj. În plus, jocul echipei, care nu arată deloc bine, nu dă deloc semne încurajatoare.

De cealaltă parte, oaspeții părăsesc locurile retrogradabile după acest succes meritat obținut în Copou. Munca lui Bergodi începe să se vadă la Voluntari, echipa tehnicianului italian având de recuperat doar două puncte pentru a ajunge pe un loc salvator.

Poli Iași – FC Voluntari 0-2 (Laidouni 8, 78)

  • Poli Iași: Ruben Mino – Adria Gallego, Gardoș, Frăsinescu, Panțîru – Rus, Cioinac – Platini, Joao Teixeira, Sanoh – Enoh (Petre 60)
    Rezerve: Rusu – Semedo, Petre, Bădic, Burlacu, Bosoi, Chelaru
  • FC Voluntari: FC Voluntari: Vâtcă – Ricardinhos, Balaur, Armaș, Vlad – Căpățînă, Signorelli – Gheorghe, Laidouni, Gadze (Pîrcălabu 89) – Tudorie (Bălan 73)
    Rezerve: B: Bălan, Pîrcălabu, F. Bălan, Hodorogea, Leasă

Minutul 90+4: Final de meci! Poli Iași pierde pe teren propriu cu FC Voluntari, scor 2-0. Ilfovenii urcă pe loc de baraj, peste Dunărea Călărași și Concordia Chiajna.


Minutul 78: GOOOL FC Voluntari! Laidouni face „dubla” dintr-un penalty acordat de centralul partidei după un duel între Gardoș și Bălan.


Minutul 75: Ocazie imensă pentru ilfoveni! Gadze este servit în careu de Căpățînă, acesta împinge mingea cu piciorul drept pe lângă Mino dar nu a nimerit spațiul porții.


Minutul 46: S-a reluat jocul!


Minutul 45+1: Final de primă repriză!


Minutul 30: Ocazie imensă pentru echipa lui Flavius Stoican! Balaur a respins greșit cu capul iar mingea ajunge la Enoh, care trage slab din poziție idelă. Vâtcă este atent și menține tabela intactă.


Minutul 8: GOOOL FC Voluntari! Laidouni profită de o greșeală în defensiva gazdelor, primește mingea în careu și trage cu boltă din întoarcere. Mino nu a putut să intervină.


Minutul 1: Fluier de start!


După ce ieșenii au sperat până în ultima etapă a sezonului regular la o clasare în primele șase, elevii lui Flavius Stoican au ajuns în cele din urmă în play-out, iar în prima etapă vor da piept cu FC Voluntari, o formație care se zbate în subsolul clasamentului.
 
La conferința de presă premergătoare jocului de duminică, Stoican a anunțat că noul obiectiv al Iașiului este obținerea locului șapte, primul din play-out, urmând să se lupte cu formații precum Dinamo, Gaz Metan Mediaș sau FC Botoșani.
 
Începe un nou campionat pentru noi. Ne-am dorit mai mult decât oricând să intrăm în play-off. Noi am ridicat ștacheta anul trecut, anul acesta am vrut să fim peste ce a dorit clubul, dar nu s-a putut. Trebuie să fim realiști, să fim conștienți că în sezonul trecut ne-am autodepășit. Am încercat acest lucru și anul acesta, dar nu am reușit. Dar jucătorii au încercat până în ultima etapă. Primele șase echipe care sunt în play-off merită să fie acolo. Au bugete, au infrastructură, au liniște. La noi, condițiile trebuie îmbunătățite, a declarat antrenorul echipei moldave.
 
De partea cealaltă, FC Voluntari este pe locul 13 în campionat, penultimul, cu 11 puncte, la o lungime de  locul care duce la baraj, ocupat de Călărași. Ilfovenii au încheiat nesperat de bine sezonul regular, obținând cinci puncte din duelurile cu Dunărea (0-0), Concordia Chiajna (3-1) și FCSB (2-2).
 
„E un meci foarte important pentru noi. Venim după un meci cu Steaua, unde am jucat bine și am făcut un punct. Băieții au avut determinare, atenție și suntem pregătiți pentru acest meci. Trebuie să jucăm cu inteligență, răbdare și să dăm totul pe teren. Fiecare punct este foarte important pentru salvarea de la retrogradare”, a spus Cristiano Bergodi, antrenorul lui FC Voluntari.
 
În sezonul regular, Poli Iași s-a impus la Voluntari, scor 3-2, dar a obținut doar remiză în Copou, 2-2.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen