Final de FOC pentru un retur incendiar: Vaslui – Rapid 2-3!** Grigore, gol DECISIV în prelungiri

Final de FOC pentru un retur incendiar: Vaslui - Rapid 2-3!** Grigore, gol DECISIV în prelungiri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultimul meci al anului s-a jucat de vreo două-trei zile pe la TV. Fără jenă, toți oamenii celor două cluburi, de la antrenori la oamenii din birouri, au ocupat imediat suprafața pe care le place cel mai mult să evolueze: ecranul televizorului. Pentru băieții de pe teren, interesul a fost infinit mai mic. Vreo trei mii de inși au venit în tribune, dar ochii lor erau ațintiți tot în direcția greșită. Adică spre oficială, nu spre Sânmărtean sau Pancu. Toți, parcă hipnotizați, erau frământați de aceeași dilemă: „Undi îi Zotta ăla?!”.

Există telefoane?
Vasluiul joacă însă de parcă telefonia mobilă nici n-ar fi fost inventată. Sânmărtean sărută mingea cu exteriorul piciorului, Adailton o lipește de el de parcă ar fi parte din corp, iar Wesley stă la pândă între fundașii lui Răzvan Lucescu. Ceea ce pare o simplă înșiruire de cuvinte e, de fapt, descrierea primului gol. Lipsește Jovanovic, omul cu centrarea din care căpitanul moldovenilor avea să-i dea cap în cap pe Marcos Antonio și pe Oros (12). Vaslui joacă frumos, Rapid strânge din dinți și încearcă să câștige câțiva metri în terenul băieților lui Hizo.

Și totuși poate că există…
În fotbal, un singur moment de neatenție poate întoarce un meci. Atunci jucătorii se transformă din eroi în personaje negative. Sau, cum e regula pe la noi, în acuzați! Vasluiul a avut două. O pasă greșită a lui Zmeu care l-a lăsat pe Deac să-l execute cu stângul său pe puștiul Puia (35). Apoi, peste niciun minut, Pavlovic a ieșit de pe teren în înjurăturile bătrânului său antrenor. Al doilea șut al blondului șeptar giuleștean a venit firesc, pentru că semnele dezas­trului erau clare pentru gazde (40). Și din nou ochii oamenilor s-au mutat către oficială. L-au găsit, în sfârșit, pe Zotta! Mulți poate că au ratat lovitura liberă a bunicului „Ada”, dar s-au concentrat pe final. S-a jucat 10 la 10, cu Deac eliminat ușor, dar cu un Grigore mai precis și mai exact ca niciodată, pentru un 3-2 final mare cât o revanșă.

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Viitor sumbru! Microsoft susține că, în viitor, toți vom fi șefi ai angajaților AI
Viitor sumbru! Microsoft susține că, în viitor, toți vom fi șefi ai angajaților AI
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cuplul bătut în parcarea supermarketului a povestit în exclusivitate pentru Observator momentele de coşmar:
Cuplul bătut în parcarea supermarketului a povestit în exclusivitate pentru Observator momentele de coşmar: "Soţul meu a căzut la pământ…
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×