Ultimul meci al anului s-a jucat de vreo două-trei zile pe la TV. Fără jenă, toți oamenii celor două cluburi, de la antrenori la oamenii din birouri, au ocupat imediat suprafața pe care le place cel mai mult să evolueze: ecranul televizorului. Pentru băieții de pe teren, interesul a fost infinit mai mic. Vreo trei mii de inși au venit în tribune, dar ochii lor erau ațintiți tot în direcția greșită. Adică spre oficială, nu spre Sânmărtean sau Pancu. Toți, parcă hipnotizați, erau frământați de aceeași dilemă: „Undi îi Zotta ăla?!”.
Există telefoane? Vasluiul joacă însă de parcă telefonia mobilă nici n-ar fi fost inventată. Sânmărtean sărută mingea cu exteriorul piciorului, Adailton o lipește de el de parcă ar fi parte din corp, iar Wesley stă la pândă între fundașii lui Răzvan Lucescu. Ceea ce pare o simplă înșiruire de cuvinte e, de fapt, descrierea primului gol. Lipsește Jovanovic, omul cu centrarea din care căpitanul moldovenilor avea să-i dea cap în cap pe Marcos Antonio și pe Oros (12). Vaslui joacă frumos, Rapid strânge din dinți și încearcă să câștige câțiva metri în terenul băieților lui Hizo.
Și totuși poate că există… În fotbal, un singur moment de neatenție poate întoarce un meci. Atunci jucătorii se transformă din eroi în personaje negative. Sau, cum e regula pe la noi, în acuzați! Vasluiul a avut două. O pasă greșită a lui Zmeu care l-a lăsat pe Deac să-l execute cu stângul său pe puștiul Puia (35). Apoi, peste niciun minut, Pavlovic a ieșit de pe teren în înjurăturile bătrânului său antrenor. Al doilea șut al blondului șeptar giuleștean a venit firesc, pentru că semnele dezasÂtrului erau clare pentru gazde (40). Și din nou ochii oamenilor s-au mutat către oficială. L-au găsit, în sfârșit, pe Zotta! Mulți poate că au ratat lovitura liberă a bunicului „Ada”, dar s-au concentrat pe final. S-a jucat 10 la 10, cu Deac eliminat ușor, dar cu un Grigore mai precis și mai exact ca niciodată, pentru un 3-2 final mare cât o revanșă.
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER