Eternul Paraschiv!** Voința Sibiu – Oțelul 0-1

Eternul Paraschiv!** Voința Sibiu - Oțelul 0-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nimic din ce s-a jucat la Sibiu nu spunea că între Oțelul și Voința Sibiu au fost 21 de locuri în clasamentul sezonului trecut. Momentele când gălățenii luau titlul par la ani lumină distanță de zilele noastre. În momentul în care gălățenii se aruncau în piscină cu medaliile de campioni la gât, jucătorii Voinței își căutau de muncă pentru că umbla zvonul că echipa se va desființa. Au ajuns totuși să se dueleze, iar diferența n-a fost nici pe departe cea de pe hârtie.

După ce îți cântă imnul Champions League e greu să joci cu Voința Sibiu ar putea fi singura scuză a gălățenilor pentru faptul că n-au avut niciun șut pe poartă în prima parte. Sibienii în schimb au avut însă din nou voință de fier, iar Tătar (39) sau Antohi (44) puteau deschide scorul.

Alarmat de jocul din prima parte Dorinel i-a băgat la pauză pe Paraschiv și Antal, iar primul s-a și remarcat când l-a întins serios pe Miron (48). Ocazia decarului nu i-a impresionat însă deloc pe sibieni, care au început să atace tot mai agresiv. Dâlbea (64), Martinescu (67) sau Nicola (82) au reușit doar să-l enerveze pe Pelici, iar când meciul părea terminat Paraschiv a pivotat pe lângă Bunea și a marcat din 10 metri. O victorie chinuită, dar valoroasă pentru Oțelul care urcă spre mijlocul clasamentului.

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel de la Puterea dragostei GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Gabriel de la Puterea dragostei GEST FINAL pentru soția sa, după obținerea permisiei. Cum și-a luat adio de la ea
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre. Toți l-am iubit
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre. Toți l-am iubit
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×