De câte ori a jucat acasă pe stadionul Steaua, roș-albaștrii au înregistrat numai recorduri negative în acest sezon
Fanii Stelei nu s-au înghesuit deloc, aseară, pe stadionul din Ghencea, la meci asistând doar 7.101 spectatori
De când s-a dat în folosință Național Arena, conducătorii echipei din Ghencea au luat decizia ca meciurile importante să se dispute pe cel mai mare stadion al țării, iar partidele cu adversari foarte modești, să fie găzduite de stadionul Steaua din cartierul Ghencea. Astfel că, dacă roș-albaștrii au întâlnit aseară pe „lanterna roșie” CS Turnu Severin, meciul a avut loc pe vechea arenă. Și ca de obicei, interesul fanilor Stelei a fost extrem de scăzut. Doar 7.101 spectatori s-au încumetat să vină pe stadion, înregistrându-se, astfel, una dintre cele mai slabe audiențe din acest sezon pentru Steaua. Înainte de joc, atât unul dintre manageri, cât și antrenorul Reghecampf au făcut apeluri disperate pe Internet ca fanii să vină la partida cu Severinul. „Nu e posibil să avem 32.000 de bilete vândute cu Stuttgart și doar 800 cu Severin”, postase vineri, pe contul său de facebook, unul dintre manageri.
Audiențe negative ale Stelei în acest sezon
Meci spectatori stadion competiție Steaua – Tg. Mureș 5.500 Steaua Cupa Steaua – CS Severin 7.101 Steaua Liga 1 Steaua – Bistrița 7.136 Steaua Liga 1 Steaua – Ceahlăul 9.800 Steaua Liga 1 Steaua – „U” Cluj 10.000 Național Arena Liga 1 Steaua – Oțelul 12.300 Steaua Liga 1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER