Când Adrian Szabo e chemat să antreneze FC Brașov înseamnă că „stegarii” au ajuns rău în clasament. „Eternul” antrenor brașovean a preluat din nou haina cu „A1″ în momente tulburi. Parcă niciodată n-a fost însă așa greu pentru el, în ultimii ani. Cu un punct și un gol marcat, FC Brașov s-a prezentat la partida cu Universitatea cu o echipă care ar fi arătat bine pe foaia de joc, dar în urmă cu vreo 5-6 sezoane. Asta dacă ne gândim că cei mai importanți patru oameni de gol al brașovenilor, Cătălin Muntenu, Grigorie, Buga și Constantinescu au împreună 138 de ani.
Clujenii lui Teja au profitat rapid de viteza superioară și au marcat pe contraatac. Mingea a circulat pe traseul Stojanovic – Botadjine – Viveiros, iar omul care a crescut alături de Cristiano Ronaldo la „tineretul” Portugaliei a marcat din plonjon (8). După gol, clujenii au încercat să țină de posesie, dar n-au făcut decât să intre în jocul „bătrânesc” care le convenea brașovenilor; iar Universitatea n-a izbutit să arate nici siguranță și nici să dezvolte ocazii periculoase. De partea cealaltă, Brașovul putea egala tocmai din gleznele „bătrânilor”. Costantinescu a trimis din „foarfecă” peste poartă (20), pentru ca apoi să lovească bara (39), Cătălin Munteanu a „culcat” mingea pe plasa de sus a porții lui Veselovsky (22), iar șutul lui Serginho a fost anticipat de portarul clujenilor (39).
Punctul lui Aganovic
În repriza secundă, vârsta echipei brașovene a scăzut cu 16 ani, după ieșirile lui Constantinescu și Cătălin Munteanu, dar asta n-a adus mai multă incisivitate în atacul Brașovului; iar Universitatea a dat impresia că-i ține pe oaspeți la o mai mare distanță de poartă. Clujenii puteau încheia conturile, dar brașovenii au avut de două ori noroc când Machado a fost aproape de autogol (66) și când Vagner a scos de pe linia porții reluarea lui Lungu (67).
„Alb-negrii” au plătit pe final faptul că au trăit periculos, așteptând finalul meciului încă din minutul 8. Rezerva Aganovic a executat perfect o lovitură liberă, de la 22 de metri, care l-a blocat pe Veselovsky (80). În ultimile 10 minute, clujenii au încercat să mai salveze două puncte pe care păreau că le au la îndemână la începutul meciului, dar nu și-au mai creat nicio ocazie importantă, iar tușierul Iulian Radu și-a pus în cap tot stadionul după ce l-a oprit greșit din drumul spre poartă pe Târnacop (90+2).
Mihai Teja rămâne fără victorie „acasă”, în acest campionat, iar Brașovul își dublează punctul pe care îl avea la începutul meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER