„Mă înjurau ca pe Dani Coman!”** Un sezon întreg al Stelei poate depinde de o fostă glorie din Giulești: „Eu decid cine apără”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Actualul antrenor cu portarii de la Steaua a făcut istorie în tricoul Rapidului. Numele său apare într-un cântec al galeriei giuleștene alături de alte glorii ale clubului. Chiar și așa, Leontin Toader nu știe dacă la meciul de duminică va fi aplaudat sau huiduit.

Domnule Toader, cum așteptați partida cu Rapid?
Ca pe un meci oarecare în care eu trebuie să aleg cel mai bun portar pentru Steaua.

Aveți totuși un trecut rapidist…
Bineînțeles, dar îmi fac datoria aici pentru că sunt profesionist.

Așteptați aplauze sau huiduieli când o să pășiți în Giulești?
Chiar nu știu la ce să mă aștept. E posibil să fiu înjurat sau huiduit, totodată e posibil ca lumea să mă aplaude. Am mai avut ocazia o singură dată să joc împotriva Rapidului, dar m-am accidentat chiar înainte de meci, eram la Jiul atunci și nu am văzut ce reacție are lumea vizavi de mine.

„Mă înjurau ca pe Dani Coman”

Noi știm că numele dumneavoastră e alături de mai multe glorii rapidiste într-un cântec al galeriei giuleștene…
Înseamnă că nu am trecut ca gâsca prin apă acolo. Am făcut câte ceva pentru echipa aia. Știu că generația aia a reușit să meargă în cupele europene, am jucat contra lui Inter Milano…

Vă simt totuși că sunteți rapidist…
Nu pot să spun asta acum. Nu am cum să îmi reneg trecutul pentru că aș fi ipocrit. Am foarte multe amintiri frumoase legate de Rapid, dar acum am o meserie pe care o respect și nu se amestecă una cu alta. Iovan era simbolul Stelei, a venit la Rapid și a fost aplaudat. Același lucru s-a întâmplat și cu Augustin. Atâta vreme cât îți faci treaba cum trebuie, nu ai de ce să te temi că vei fi înjurat.

Ca portar ați fost înjurat?
Oho, de multe ori. Eu am fost portarul Rapidului timp de 11 ani. La fiecare meci în parte aveam câte 2-3 care mă înjurau, exact cum pățește Dani Coman acum. Făceam ședințe cu ei după fiecare meci să îi întreb ce au cu mine, dar la meciul următor iar mă înjurau.

Deci știți ce a simțit și Tătărușanu când a fost huiduit la meciul cu Vaslui la acea degajare greșită.
Bineînțeles că știu, dar cred că lumea e prea dură cu Ciprian. Să faci câte o gafă de-asta se întâmplă tuturor portarilor.

„Nu pot să fac minuni în trei săptămâni”

V-ați simțit vinovat pentru acea eroare?
Nu am eu de ce să mă simt vinovat. De ce ar fi fost vina mea pentru acea degajare și în același timp, cu ce era vinovat antrenorul de portari când a alunecat cu Twente? Lucrurile astea sunt inevitabile și important e să știm cum gestionăm situațiile astea ca să trecem peste, nu să criticăm. E clar că Ciprian nu mai e în forma de acum doi ani, dar important este că poate reveni la acea formă dacă e împins de la spate.

Până la urmă, Tătărușanu lucrează jocul de picior?
Da, normal că lucrăm, dar eu nu pot repara în doar trei săptămâni niște chestii elementare. Aș vrea ca cei care spun că nu se lucrează la jocul de picior să vină să ne vadă ședințele de antrenament.

Stanca, atunci când a jucat, a arătat că are un joc de picior foarte bun, își dribla adversarii…
(râde). Adevărul este că atunci când îți iese un dribling te simți fotbalist. Țin minte că încercam și eu de-astea, dar mi-a zis Mircea Rădulescu atunci că nu mai pup poarta dacă mai fac așa. Ce-i drept, ca antrenor, îți cam stă inima când vezi ce face ăla…

„Eu decid cine apără!”

V-ați gândit că puteți fi criticat pentru CV-ul dumneavoastră așa cum a pățit predecesorul Dumitru Costică?
M-am pus în situația lui atunci. Acum, chiar dacă nu a fost nimeni care să mă conteste, înțeleg și cât de greu îi era. La Steaua e o presiune mare și trebuie să fii pregătit pentru
orice.

Ultima întrebare. Cine alege portarul Stelei?
Eu! Asta am apreciat mereu la Mihai Stoichiță. Oriunde am lucrat împreună, la orice echipă am fost, a lăsat treaba asta în sarcina mea. Până la urmă, dacă îl alegea el, eu ce făceam?! Doar îi antrenam?

Eu am fost foarte mulțumit de Toader cât timp am lucrat cu el. Chiar și antrenorii care îl pregăteau îl lăudau pentru că ținea la tăvăleală, la antrenamente grele. Avea sămânță bună, era genul țăranului sănătos
Mircea Rădulescu, fost antrenor Rapid

Ca portar avea foarte mult curaj, avea nebuniile lui și publicul îl iubea pentru dăruirea de care dădea dovadă
Mircea Rădulescu, fost antrenor Rapid

CV Leontin Toader
ª A jucat la Unirea Urziceni (1978-1984), Rapid (1984-1995), Jiul Petroșani (1995-1997)
ª A participat alături de Rapid în Cupa UEFA (1993-1994, 1994-1995)
ª Cariera de antrenor și-a petrecut-o în marea parte a timpului în țările arabe, unde a pregătit portarii naționalei Kuweitului și a mai lucrat la echipele de club Al Sadd, Al Hilal și Al Ahli. În România a trecut pe U Cluj, Dinamo și Electromagnetica.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o cameră de supraveghere
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o…
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
E complet ilegal. Niciun român nu are dreptul să CEARĂ asta. Ajungi la închisoare
E complet ilegal. Niciun român nu are dreptul să CEARĂ asta. Ajungi la închisoare
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×