Rapidul a revenit pe primul loc după victoria cu Mediaș, iar Copos se poate retrage liniștit. Patronul din Giulești spune că nici până acum nu a reușit să acopere găurile făcute de „administrația” Taher, dar declară că nu mai este cale de întoarcere.
Copos a spus pe blogul personal că Rapidul trebuie să intre într-o nouă eră a evoluție sale și că are încredere că negocierile cu Stache vor fi duse la bun sfârșit!
Iată comunicatul lui Copos:
„În ciuda elucubrațiilor apărute în unele ziare de astăzi, reafirm a nu știu câta oară că decizia mea de a mă retrage de la Rapid rămâne irevocabilă. Cred că adevaratul scop al apariției zvonurilor conform cărora nu este vorba de nici o intenție de vânzare este de a „ajuta” ca această tranzacție să eșueze, încercând să erodeze credibilitatea noastră, a celor implicați în negocierile de vânzare.
În ceea ce mă privește, declar răspicat că nu este vorba de nici o stratagemă de imagine [..]. Am luat această hotărâre încă din 2007, când am analizat perspectivele de evoluție ale clubului giuleștean alături de societățile holdingului Ana și am constatat că Rapidul trebuie să intre într-o nouă etapă a evoluției sale, etapa caracterizată prin performanța constantă și durabilă.
[…] Din păcate, anul 2008, cu intenția de cumpărare exprimată de catre domnul Taher, a fost o deziluzie: intenția lăudabilă din martie s-a transformat foarte repede într-o risipă deșănțată, produsă de către oamenii agreați de potențialul cumpărător, risipă ce a creat clubului nenumarate probleme de care n-am reușit să scăpam în întregime nici în prezent.
După acest eșec, după cum bine se știe, am continuat să caut potențiali investitori, atât în țară, cât și în străinătate. Am decis să încep negocierile cu domnul Lutz Stache, deoarece am constatat că intenția sa este cât se poate de serioasă. Din modul în care decurg acestea, eu personal nu am niciun motiv să mă îndoiesc de seriozitatea intențiilor domnului Stache.
Între timp, datoria mea este că, până la transferul acțiunilor, să asigur bunul mers al clubului, iar jurnaliștii și cititorii de bună credință știu că, în ciuda tuturor dificultăților cauzate de criza și de situația din 2008, jucătorii rapidiști, precum și staff-ul clubului, au cele mai puține probleme de ordin financiar și de alta natură, lucru care a fost afirmat public, și nu doar o dată, de către aceștia. […]. În schimb, nu aștept decât performanță. Performanță în teren, nu în culise.
În concluzie, intenția mea de a mă retrage de la clubul Rapid nu are cale de întoarcere. Sufletul meu va rămâne însă pentru totdeauna alături de echipa din Giulești, indiferent ce se va întâmpla, fiindcă pentru mine Rapidul nu este o afacere, ci (ați ghicit!) „farmecul vieții”, a spus Copos pe blogul personal.
Copos are și motive de supărare înaintea retragerii: Rapidul a mai ratat o lovitură în stilul lui Obi Mikel: Un jucător trecut prin Giulești și refuzat, este acum ofertat de Chelsea, londonezii fiind gata să dea 22 de milioane!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER