Magera și Bourceanu, disponibili pentru al doilea stagiu de pregătire

  • Publicat:
  • Actualizat:

Medicul echipei FC Timișoara, Teymoor Ahmadi, a declarat, luni,
pentru site-ul oficial al grupării bănățene, că jucătorii Lukas
Magera și Alexandru Bourceanu vor fi apți pentru al doilea stagiu
de pregătire din această iarnă, care va avea loc la Marbella
(Spania).

„Lukas Magera a fost operat în Cehia, din cauza unor
probleme de cartilagiu, la glezna stângă. Alexandru Bourceanu a
suferit o intervenție chirurgicală, fiindu-i curățat meniscul.
Amândoi vor fi însă apți pentru cel de-al doilea stagiu de
pregătire din iarnă. Alexandru Curtean își continuă procesul de
recuperare, urmând să intre pe teren în luna martie. Cât privește
situația lui Gueye Mansour, acesta este la Roma și estimez că va fi
la sută la sută din potențial în aprilie 2011”
, a spus
Ahmadi.

FC Timișoara se va reuni la 10 ianuarie 2011.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan

Spectaculos! Rațiu a ridiculizat unul dintre favoriții la câștigarea Balonului de Aur: ”A fost brazilian”

Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră

Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Ce s-ar mai ascunde în spatele
Ce s-ar mai ascunde în spatele "umilinţei" trăite de Şumudică la Rapid, unde a fost bulgărit de suporteri! "Mi-a lăsat…
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta

Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”

BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se încălzeşte vremea în România

Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL

Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de fratele său
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de…
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani:  Ne căsătorim

Călin Georgescu nu poate fi oprit. Câștigă direct din primul tur: Mulți nu recunosc că l-ar vota!

Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”

Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva

VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant

Care sunt capitalele ţărilor europene din NATO care ar putea fi lovite de Moscova? Ameninţarea, la televiziunea rusă de stat

2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier

Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1

×