Universitatea Craiova visează frumos. Aflată la zece puncte distanță de Steaua în momentul în care a fost preluată de Pițurcă, Știința mai are de recuperat doar două după succesul de aseară de la Urziceni: 2-1. Campioana unei mari iubiri. Unul dintre versurile de glorie ale oltenilor pe care Pițurcă trebuie să-l restaureze. Partea sentimentală a sloganului a rezolvat-o, fanii au revenit lângă echipă, rămâne doar ca primul cuvânt al versului să redevină de actualitate. Și în Bărăgan se potrivește un vers. Nu al lui Păunescu și al Paraziților. Dacă pozele ar vorbi, amintirile ar fi vii. Dacă în ramă sunt seri de Ligă și medalii trase prin panglica tricoloră, în prezent, clasamentul ustură cu linia retrogradării peste capul ialomițenilor. Iar când marchezi 6 (șase) goluri în 12 etape, atunci e clar că și la meciuri donezi mingea încă de la vestiare adversarului. Pentru ceilalți nu este o garanție a succesului, din contră, e ceva în genul darul grecului. Tot aici, în aceeași reprezentație, Steaua și Dinamo „au pus botul”.
Stanca, gafă la primul gol
Semedo le-a arătat și oltenilor că gestul este o capcană. Minutul 10, contraatac în doi, pasă perfectă Muzac și doar Stanca și mediocritatea atacantului de culoare lasă scorul alb. Ai lui Piți și-au văzut în continuare de posesia seacă, iar Todoran (34) le-a râs în nas șiret. Cu șiretul, din voleu, de data asta cu bunăvoința portarului oltean. Și tot de bunăvoință se poate vorbi și la Hațegan. Fără dovezi, centralul le dă oltenilor un penalty pentru un henț și îi bagă în meci. 1-1 cu antetul lui Gargorov și albaștrii sperau. Cer și ialomițenii, dar nu primesc și se întâmplă minunea.
Craiova, un singur minut de fotbal
Unirea se pune pe atacat și începe să rateze ocazii prin Todoran, Semedo și Maftei, asta în timp ce oltenii scot aburi doar de la oboseală. Ciudat pentru astfel de conjuctură, dar ocaziile se răzbună. Singurul moment de fotbal adevărat pentru olteni, centrarea perfectă a lui Dănănae și reluarea de mare atacant al lui Dina. O acțiune cu paritate de trei puncte pentru Craiova, care învinge pe terenul în care rivalele Steaua și Dinamo au produs doar material de bășcălie pentru dușmani.
Urmărește aici meciul Urziceni – Craiova în format LIVE TEXT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER