Antrenorul formației Rapid, Marian Rada, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că echipa sa se află într-o situație dificilă înaintea partidei cu FC Botoșani din etapa a XII-a, având șapte jucători indisponibili.
„Acest meci ne-a prins într-o situație dificilă pentru că avem mulți absenți. Încă nu suntem acolo unde ne dorim, nici valoric și nici din punct de vedere al omogenității, însă suntem Rapid și trebuie să câștigăm oriunde am juca și indiferent de greutăți. Eu am încercat să le ridic moralul după înfrângerea din ultimul joc, însă și moralul este dat de valoarea individuală a fiecăruia și noi nu avem încă acei jucători sclipitori care să facă diferența”, a spus Rada.
Având trei jucători suspendați și alți patru accidentați, antrenorul speră ca Daniel Pancu și Emil Dică, refăcuți după probleme medicale, să reziste cât mai mult în teren sâmbătă seara. „Sunt trei jucători suspendați, e vorba despre Mera, Tânc și Coman, și alți trei sunt accidentați, Doman, Lung, Săndulescu. Rui Miguel e rezolvat (n.r. – legitimat) și fusese inclus în lot pentru meciul de la Botoșani, dar la antrenamentul de azi, din cauza unor probleme de familie, a făcut fractură de stres. Așa că nu îl am nici pe el la dispoziție. Au fost însă recuperați Pancu și Dică, sper să reziste cât mai mult în meciul de la Botoșani”, a explicat Rada.
În plus, nici mijlocașul francez Jean-Bryan Boukaka nu este încă legitimat. „Avem probleme și cu legitimarea lui Boukaka. El trebuie să își rezolve situația cu actele cât mai repede, sper să o facă până la ora meciului”, a adăugat antrenorul.
Marian Rada speră ca situația financiară a clubului să fie rezolvată cât mai curând. „Trebuie să facem ceva să ieșim din situația asta, să vedem oameni pe aici, angajați, jucători, și toți ceilalți de la club să vină la serviciu cu zâmbetul pe buze. Trebuie să avem totul asigurat, să nu ne gândim la ziua de mâine, să nu ne gândim că ne lipsește nu știu ce la antrenament… astea sunt problemele la care mă gândesc și mă frământă. Nu mă simt bine în situația asta. Dar suntem optimiști, sperăm să se rezolve cât mai repede deoarece cu cât întârzie mai mult cu atât va fi mai greu să redresăm situația”, a menționat Rada.
Echipa Rapid întâlnește, sâmbătă, de la ora 21.00, în deplasare, formația FC Botoșani, într-o partidă contând pentru etapa a XII-a a Ligii I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER