Un bărbat de 63 de ani a murit, iar un altul a fost grav rănit, în urma unui accident petrecut, miercuri seară, pe DN 2, în județul Ialomița, după ce mașina în care se aflau s-a izbit pe contrasens cu un Mercedes în care erau Marian Salomir, Marius Martiș și o tânără de 22 de ani.
„Eu am fost la volan, nu am nicio problemă, suntem la poliție pentru formalități, nu am avut nicio vină, din fața noastră a apărut o Dacie de nicăieri. Cei din Dacie au fost de vină, din ce am înțeles, acolo sunt două victime, dar nu avem nicio vină. Nu avem nicio problemă după accident, nu știu cauza accidentului, dar personal cred că șoferul a adormit la volan. Mașina era foarte veche. Noi vom pleca în continuate la drum, nu mai avem de ce să rămânem aici”, a declarat Marian Salomir.
Potrivit unor surse din Poliție, o Dacia 1310 condusă de un bărbat de 63 de ani, din Urziceni, în care se mai afla un bărbat de 33 de ani, care se deplasa dinspre București spre Urziceni, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un autoturism Mercedes în care se aflau Marian Salomir (42 de ani), profesor de sport din Cluj-Napoca și fost arbitru, Marius Martiș și o tânără de 22 de ani din Focșani, mașina fiind condusă de Salomir.
După ce s-a izbit de Mercedes, Dacia 1310 s-a oprit apoi într-o Dacia Solenza, condusă de un cetățean din Sinești, în vârstă de 33 de ani.
În urma accidentului, șoferul de 63 de ani care a provocat accidentul și-a pierdut viața, pasagerul aflat în mașina sa a fost rănit și a fost transportat la Spitalul Municipal Urziceni, iar tânăra din Focșani aflată în mașina condusă de Salomir a suferit leziuni ușoare care nu au necesitat internarea în spital.
După producerea accidentului, traficul rutier în zonă s-a desfășurat îngreunat, iar pe timpul efectuării măsurătorilor de către polițiștii rutieri a fost oprit.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER