„Lupii” au mușcat mai tare decât „câinii”:** Dinamo – Petrolul 1-3! RUȘINE în Ștefan cel Mare: al treilea eșec consecutiv „acasă”

Redactor:
Nicu Bădescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

O nouă mare surpriză s-a consumat în „Groapă”, după ce Dinamo a pierdut al treilea meci consecutiv din Liga I în fața propriilor suporteri. Sportul a bătut cu 3-1, Vaslui cu 1-0, iar acum a venit rândul Petrolului, care s-a răzbunat după acel 5-1 din tur, de la inaugurarea noului stadion „Ilie Oană”. Ploieștenii au învins cu 3-1 și speră tot mai mult la salvarea de la retrogradare.

În ultimele două meciuri, Dinamo părea că și-a regăsit punctul forte din prima parte a sezonului: apărarea. Alb-roșii nu au primit gol nici de la Gaz Metan și nici de la Rapid. Ofensiva nu a funcționat însă așa cum și-ar fi dorit Liviu Ciobotariu , iar antrenorul gazdelor a făcut o infuzie de forțe proaspete, prin titularizarea lui Curtean și Platini.Primul dintre ei a ratat și cea mai mare ocazie a primei reprize, când l-a nimerit pe Hamutovski din câțiva metri (38). Și cam atât cu fotbalul din teren, pentru că adevăratul meci s-a dat în peluze, unde membrii PCH au fost dominați de galeria venită din Ploiești.

Younes i-a tăiat cu foarfeca
Cum Platini a fost aproape inexistent în prima repriză, Ciobotariu l-a lăsat pe bancă, pe locul ocupat până la pauză de Ionel Dănciulescu. „Corbul” și-a arătat imediat clasa, creând trei mari ocazii de gol pentru Dinamo în numai șapte minute. Întâi l-a lăsat pe Niculae singur cu portarul (48), pentru ca apoi să încerce el poarta Petrolului (51 și 55). Și tocmai când „câinii” păreau să-și fi recăpătat pofta de gol, linia defensivă a cedat, iar Bălgrădean a scos de două ori mingea din poartă (60 și 70). Prima dată, după o „foarfecă” de generic a lui Younes. Bucureștenii nu și-au mai revenit, iar bomboana pe colivă a fost așezată de Boudjemaa, care în prelungiri a marcat un gol de senzație, din apropiere cercului de la mijloc. Reușita de după a lui Niculae nu a mai contat decât pentru clasamentul golgheterilor.

DINAMO: Bălgrădean – Scarlatache, Luchin, Grigore, Pulhac – Rus, Kone, Munteanu, Curtean – Platini, Niculae

Rezerve: Naumovski, Bucșă, Tameș, Strătilă, Dănciulescu, Țucudean, Moți

PETROLUL: Hamutovski – Străuț, Linares, Bikana, Maxim – Mustivar, Negru – Hamza, Boud’Jemaa, Zerka – Oprița

Rezerve: Povilas, Fl. Dumitru, Ben Djemia, Buhuși, M. Tudor, Dina, Osiakov

Arbitru: P. Unimătan


CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI.  Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în turn la Ileana-Cosânzeană
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în…
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:…
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii s-au despărțit de parteneri + ce a zis omul de afaceri despre fosta lui iubită
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii…
Interzis pentru cei cu permis de conducere. Legea pe care șoferii nu o pot încălca
Interzis pentru cei cu permis de conducere. Legea pe care șoferii nu o pot încălca
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească de pe litoralul românesc”
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească…
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×