Meme, aproape de Timișoara!?** „A avut loc o discuție, Stoica crede în proiectul nostru”

Meme, aproape de Timișoara!?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meme a rupt înțelegerea cu Unirea și a devenit obiectiv pentru
mai multe cluburi din Liga I. Pe rând, „U” Cluj, Astra, Dinamo și
FC Brașov au vrut să-l aconteze, însă fostul manager general al
ialomițenilor nu a dat niciun răspuns clar.

Ultima echipă care a intrat pe fir are și cele mai mari șanse să îl
convingă pe Stoica să accepte oferta. Potrivit Libertatea, Meme
Stoica a primit o propunere extrem de tentantă de la clubul de pe
Bega și sunt șanse mari să îi dea curs. Fostul oficial al
Urziceniului s-a întâlnit deja cu două dintre cele mai influente
persoane în Consiliul de Administrație al clubului bănățean;
președintele CJ Timiș, Costel Ostaficiuc și deputatul PDL Alin
Popoviciu i-au propus lui Meme să devină din toamnă manager general
și i-au promis că în iarnă va avea un buget important pentru
transferuri.

Alin Popoviciu a confirmat negocierile și a afirmat că în maxim
două săptămâni Meme va lua decizia finală.

Într- adevăr, la pauza meciului Timișoara-Manchester City
a avut loc o discuție cu Mihai Stoica. El crede că Poli Timișoara e
singura echipă din România unde s-ar putea construi un club precum
cele din vestul Europei
„, a punctat deputatul.

Contre cu
Iancu

Și Marian Iancu este încântat de o posibilă colaborare cu Stoica,
chiar dacă în trecut cei doi au avut mai multe contre dure.
Termenii de „transexual”, „prostituată”, „menajeră perversă”, pe
care patronul lui Poli i-a alăturat imaginii lui Meme sunt istorie,
Iancu apărundu-l chiar pe Stoica în vară, când oficialii CFR-ului
îl puseseră la zid.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Hazard meteorologic în București: Temperaturile cresc cu 22 grade Celsius, potrivit Accuweather
Hazard meteorologic în București: Temperaturile cresc cu 22 grade Celsius, potrivit Accuweather
Istvan Kovacs, ”diamantul” României! Lăudat după Real – City: ”Am văzut reacția jucătorilor”
Istvan Kovacs, ”diamantul” României! Lăudat după Real – City: ”Am văzut reacția jucătorilor”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago Bernabeu
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
OFICIAL | Dan Şucu a dat lovitura la Rapid. Afacerea care i-a adus un profit de aproape un milion de euro
OFICIAL | Dan Şucu a dat lovitura la Rapid. Afacerea care i-a adus un profit de aproape un milion de…
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Cât costă să aduci o mașină din Franța în 2025? Platformă vs. condus pe roți – care e mai ieftin?
Cât costă să aduci o mașină din Franța în 2025? Platformă vs. condus pe roți – care e mai ieftin?
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la Mireasa
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la…
×