România, fără membru în Comitetul Executiv al UEFA după 7 ani! Mircea Sandu: „Dacă azi eram ales, deveneam automat vicepreședinte UEFA”

România, fără membru în Comitetul Executiv al UEFA după 7 ani! Mircea Sandu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că în cazul în care azi ar fi fost ales într-un nou mandat în Comitetul Executiv al UEFA, ar fi devenit automat viceșpreședinte al forului continental, ceea ce ar fi însemnat mult pentru fotbalul românesc.

„Ca să fii în Comitetul Executiv al UEFA este o mare onoare. Eu nu m-am reprezentat pe mine, am reprezentat România și fotbalul românesc. Pentru mine a fost o onoare ca timp de 24 de ani să fiu președinte al Federației Române de Fotbal și să avem și pozitive și negative, face parte din orice activitate. Am avut și onoarea de a fi în Comitetul Executiv UEFA, la cel mai înalt nivel și modul în care am învățat cum se ordonează o activitate, cum se conduce o întrunire, o ședință, o reuniune, am încercat să aplic și eu în România. Dacă am reușit sau nu rămâne de văzut. Are cine să comenteze. În orice caz, cinstea și onoarea pe care am avut-o să reprezint România la cel mai înalt nivel, nu știu dacă foarte curând se va mai întâmpla. Ca să fii ales, trebuie mai întâi să participi. Poate că va participa cineva, nu știu. În orice caz, România a pierdut o poziție foarte importantă. Nu vorbesc de mine, vorbesc de poziție. După opt ani de zile, dacă astăzi eram ales deveneam automat vicepreședinte al UEFA. Era altă greutate, în sensul figarativ, dar asta e – noi românii știm să ne dăm singuri în cap. E o chestiune de normalitate la noi. Nu am ce să regret, pentru că am ieșit cu fruntea sus de aici, cu prieteni foarte mulți și cu o experiență pe care greu o va atinge cineva”, a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.

Referitor la mandatul său, Sandu a afirmat că România a avut de câștigat de pe urma reprezentării în forul de conducere al UEFA. „Nu pot eu să apreciez acest mandat. În primul rând ar trebui să-l aprecieze cei de la UEFA, din conducere și administrație și membrii afiliați ai Federației Române de Fotbal. De când sunt la UEFA numărul delagaților români a crescut consistent, România a organizat trei mari competiții, CE de tineret în 1998, CE U19 din 2011 și finala Ligii Europa în 2012 și toată lumea spune că datorită faptului că am fost acolo am obținut organizarea CE 2020. Mai departe, cei care sunt în federație să obțină și ei ceva”, a mai spus Mircea Sandu.

România nu mai are reprezentant în Comitetul Executiv al UEFA pentru prima oară din 2007, după ce mandatul fostului președinte al FRF, Mircea Sandu, a expirat, marți, când au avut loc noi alegeri la Congresul forului de la Viena.

Sandu a fost ales în Comitetul Executiv al UEFA în 2007, el fiind reales pentru un al doilea mandat în 2011. Însă, mandatul fostului șef de la Casa Fotbalului a expirat astăzi, iar FRF nu a făcut o altă propunere pentru un loc în Comitetul Executiv.

Trei membri ai Comitetului Executiv al UEFA au fost realeși: Borislav Mihailov (Bulgaria), Grigori Surkis (Ucraina) și Angel Maria Villar (Spania), iar alți patru vor face parte pentru prima oară din forul de conducere al instanței europene: Peter Gillieron (Elveția), Sandor Csanyi (Ungaria), Davor Suker (Croația) și Fernando Gomes (Portugalia)

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a afirmat, în vara anului 2014, că forul român nu-l va mai susține pe predecesorul său de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, pentru un loc în Comitetul Executiv al UEFA.

La Congresul de la Viena, Michel Platini a fost ales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea UEFA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când Bahmu nu a mai ținut cont de nimic
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când…
”Regina frumuseții” a luat o decizie la 19 ani, iar viața i s-a schimbat total. ”Am fost spălată pe creier”
”Regina frumuseții” a luat o decizie la 19 ani, iar viața i s-a schimbat total. ”Am fost spălată pe creier”
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
”E campioană! Câştigă titlul cu două etape înainte” Emil Grădinescu anticipează o surpriză de proporţii: ”Ai grijă! Se înregistrează”
”E campioană! Câştigă titlul cu două etape înainte” Emil Grădinescu anticipează o surpriză de proporţii: ”Ai grijă! Se înregistrează”
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Păţania unui român care şi-a tăiat buletinul pe TikTok. A început să ceară bani la cunoştinţe după gest
Păţania unui român care şi-a tăiat buletinul pe TikTok. A început să ceară bani la cunoştinţe după gest
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
Cum îl putea numi Ilie Năstase pe celebrul milionar pe care nu a ezitat să îl umilească: N-am înţeles niciodată de ce
Cum îl putea numi Ilie Năstase pe celebrul milionar pe care nu a ezitat să îl umilească: N-am înţeles niciodată…
Nu e o glumă! Cât costă să petreci Revelionul 2025 în hotelul Simonei Halep din Brașov
Nu e o glumă! Cât costă să petreci Revelionul 2025 în hotelul Simonei Halep din Brașov
Călin Georgescu cutremură România. Schengen nu e ce credeam noi: Toți sunt spălați pe creier
Călin Georgescu cutremură România. Schengen nu e ce credeam noi: Toți sunt spălați pe creier
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui la telefon în momentul în care s-a produs tragedia: „Mi-a strigat numele de două ori”
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×