„Sunt frustrat că nu am bătut niciodată Steaua”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mititelu a prefațat meciul de diseară dintre Steaua și
Universitatea Craiova, declarând că s-ar mulțumi și cu un rezultat
de egalitate.

„Meciul este foarte important atât pentru noi, cât și
pentru Steaua. Este un meci de orgoliu pentru noi, mai ales că nu
am învins Steaua de mult timp. Este bun însă și un egal. Nu știu
dacă o să batem în Ghencea, dar știu sigur că vom face un meci
bun.

Meciul cu Steaua este diferit de meciul cu CFR. Va fi o altă
abordare, nu se poate lua în calcul meciul din prima etapă.

Este un meci de orgoliu și pentru mine pentru că de când sunt eu la
echipă, nu am obținut decât două meciuri nule. Prezența lui Pițurcă
pe bancă este un atu pentru Steaua, dar și prezența suporterilor va
conta. Toată lumea împinge Steaua din spate. Este o atmosferă
pozitivă la ei.

Ticleanu își dorește măcar un punct cu Steaua. Vrea să demonstreze
că este un antrenor care poate să pună umărul la renașterea unei
mari echipe. Alex Pițurcă va juca și cred că dacă va marca diseară,
Pițurcă se va bucura pentru fiul sau.

Cel mai periculos jucător al Stelei este Bogdan Stancu, chiar dacă
în lotul lor sunt mulți jucători valoroși. Faptul că nu am bătut
niciodată Steaua, mă face să mă simț frustrat”, a spus
Adrian Mititelu la gsptv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
SCANDAL internațional! Vedetă TV din SUA, lăsată gravidă de un actor român, deși e măritată cu altul
SCANDAL internațional! Vedetă TV din SUA, lăsată gravidă de un actor român, deși e măritată cu altul
Nu stau la discuții, după gafa care i-a eliminat din Champions League: starul echipei, amendat acum, OUT din vară
Nu stau la discuții, după gafa care i-a eliminat din Champions League: starul echipei, amendat acum, OUT din vară
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Stadionul pe care Grădinescu nu calcă, pentru a comenta meciurile din Superliga:
Stadionul pe care Grădinescu nu calcă, pentru a comenta meciurile din Superliga: "Nu mă duc. Doar câţiva comentatori sunt agreaţi…
Delia, noi imagini provocatoare! La 43 de ani, artista arată bestial! Fanii sunt în extaz
Delia, noi imagini provocatoare! La 43 de ani, artista arată bestial! Fanii sunt în extaz
Se verifică toate ajutoarele de la stat. Inspectorii îţi bat la uşă şi cer actele doveditoare
Se verifică toate ajutoarele de la stat. Inspectorii îţi bat la uşă şi cer actele doveditoare
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
Andrei Perneş de la Mireasa a murit într-un grav accident rutier. Tânărul împlinea 29 de ani luna viitoare
Andrei Perneş de la Mireasa a murit într-un grav accident rutier. Tânărul împlinea 29 de ani luna viitoare
Este ENORMĂ! Cea mai mare construcție VIKINGĂ găsită vreodată
Este ENORMĂ! Cea mai mare construcție VIKINGĂ găsită vreodată
Spaima Loteriei se iubeşte cu o femeie cu 33 de ani mai tânără. Iubita lui Stelian Ogică arată răvăşitor
Spaima Loteriei se iubeşte cu o femeie cu 33 de ani mai tânără. Iubita lui Stelian Ogică arată răvăşitor
BREAKING | Un cântăreț român a murit subit pe Aeroportul Otopeni! Avea 43 de ani și se ducea la Muntele Athos
BREAKING | Un cântăreț român a murit subit pe Aeroportul Otopeni! Avea 43 de ani și se ducea la Muntele…
Decizia CCR este definitivă! Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu există!
Decizia CCR este definitivă! Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu există!
O adolescentă a căzut de la etajul 4. Fata de 13 ani din Brăila s-ar fi aruncat în gol după ce s-a certat cu părinții
O adolescentă a căzut de la etajul 4. Fata de 13 ani din Brăila s-ar fi aruncat în gol după…
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Premieră pentru Naţionala de fotbal: România va întâlni Canada în 5 septembrie la Bucureşti / Programul complet al tricolorilor în 2025
Premieră pentru Naţionala de fotbal: România va întâlni Canada în 5 septembrie la Bucureşti / Programul complet al tricolorilor în…
2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști
2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști
Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare
Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare
×