Mihai Stoica și ceilalți jucători ai Stelei au rămas impresionați de adversarul care purta numărul 10 la NK Zagreb, în ultimul meci amical disputat de roș-albaștri aici, în Austria. Managerul s-a interesat de preț și, când a auzit cât cer croații pe el, a decis să se reorienteze spre o țintă mai accesibilă pentru postul de playmaker: Leo de la AEK Atena.
Steaua nu a transferat niciun jucător cerebral la mijlocul terenului. De aceea, echipa lui Levi, cu toată posesia pe care israelianul încearcă să o implementeze, nu va avea niciodată un joc elaborat, pentru că Bic-falvi și Brandan sunt destul de slabi la construcție. Dacă vrea un joc frumos și eficient, Becali trebuie să transfere un playmaker. Și exact pentru asta insistă și Mihai Stoica!
Croatul a marcat în poarta lui Tătărușanu Meme a fost impresionat de decarul celor de la NK Zagreb imediat după amicalul de miercuri. „Cât costă Sovsic?”, l-a întrebat managerul Mihai Stoica pe omologul său de la NK Zagreb. „Nu îl cedăm decât în condiții de coproprietate și mai puțin de 3 milioane nu acceptăm. E un fotbalist care peste doi ani va valora cel puțin zece milioane de euro”, i-a răspuns croatul în limba italiană. „Foarte bun jucător, dar și foarte scump pentru noi”, a încheiat discuția despre acest subiect MM. Sovsic a deschis scorul în meciul cu steliștii.
Geraldo garantează pentru Leonardo Așa că managerul stelist și Levi s-au reorientat în căutările pentru achiziționarea unui „pianist”, adică un fotbalist care să organizeze jocul la mijloc. Galvan, argentinianul propus de tehnician lui Meme, nu e tocmai potrivit pentru ce au ei nevoie. „E un fel de Dică, joacă al doilea atacant”, spun steliștii. Căutând printre jucătorii care le-au fost propuși, roș-albaștrii s-au oprit din nou asupra brazilianului Leonardo Rodrigues Pereira de la AEK Atena. În luna mai, Mihai Stoica își cumpărase bilet de avion să-l vadă în campionat, dar nu s-a mai urcat în aeronavă pentru că se certase cu Gigi Becali. Se pare că nici acum patronul nu e dispus să plătească achiziționarea unui fotbalist de valoare, el dorind să cumpere doar liberi de contract. Leonardo e acum principala țintă pentru steliști, dar grecii sigur vor solicita bani pe el, probabil 1,4 milioane de euro. Leonardo își dorește să plece de la AEK, deoarece nu a mai prins echipa în ultimul sezon. Iar Geraldo, cu care a fost coechipier, garantează că brazilianul are calitate foarte bună și nu ar fi o „țeapă” pentru Steaua.
Recomandări de la croați: Balaban, atacant. Sammir, mijlocaș ofensiv
În discuția pe care Mihai Stoica a avut-o cu omologul său de la NK Zagreb, stelistul se arăta interesat și de atacantul croat Bosko Balaban. E totuși aproape imposibil ca acesta să vină la Steaua, din moment ce în Grecia câștigă 500.000 de euro pe sezon. „Da, e trecut de 30 de ani și a jucat la Dinamo (n.r. – Dinamo Zagreb), iar acum e la Panionios. Mai avem un mijlocaș ofensiv bun în campionat. E brazilian și joacă la Dinamo. Îl cheamă Sammir. E cotat la 5 milioane de euro”, a precizat croatul.
„Sunt mulțumit de noile achiziții, de lot sub nicio formă. Am convingerea că ne vom atinge toate țintele. Am vorbit cu Gigi și mi-a confirmat că asta se va întâmpla” Mihai Stoica, manager Steaua
În 2009, revista Don Balon l-a inclus pe Leonardo în Top 100 al celor mai talentați tineri fotbaliști din lume. Alături de el erau nume ca Pato (acum la AC Milan) și Marcelo (Real Madrid)
Leonardo (foto, în galben) a debutat pe 20 august 2010 în tricoul lui AEK, într-un meci cu FC Vaslui. A și dat pasa decisivă la unicul gol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER