MM, doar din iarnă la ‘U’

MM, doar din iarnă la 'U'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul manager al Unirii Urziceni a urmărit alături de patronul
lui „U” Cluj partida cu Oțelul și a luat notițe despre jucătorii
„șepcilor roșii”. Astra și Craiova trag și ele de MM, care întârzie
deocamdată să dea un răspuns.
Surpriză la meciul Universității de duminică. Lângă Florian Walter
a luat loc Mihai Stoica, omul curtat cu insistență de patronul lui
„U” de câteva luni. „E clar! Vine la noi”, și-au spus fanii
„șepcilor roșii”. Walter este însă mai temperat și spune că
prezența lui MM în tribună nu e un semn că acesta ar fi mai aproape
de „U”. „A venit în vizită. L-am primit ca o gazdă primitoare. Omul
se mai gândește ce va face. Poate mâine, poate peste două săptămâni
sau poate în iarnă va da un răspuns”, spune Florian Walter. MM
Stoica a cerut pe toată durata partidei de duminică informații
despre jucătorii Universității, arătându-se foarte interesat de
componența lotului „șepcilor roșii”. Acesta a hotârât însă deja că
nu va semna cu nici un club până la finalul turului, spun unele
surse.

Momentan MM analizează ofertele și are de unde să aleagă.
Alături de „U” Cluj mai are oferte clare de la Astra și Craiova,
iar pretențiile sale sunt legate de un buget solid și cupele
europene ca obiectiv pentru sezonul viitor. „Nu pot să spun că sunt
singur că va veni la noi. Nu e vorba de pretenții. Noi vrem să
țintim cupele europene la anul oricum”, spune Florian Walter.

„Nu
vorbesc cu presa. Când voi lua o hotărâre voi organiza o conferință
de presă”, Mihai Stoica, ex-manager Unirea
Urziceni

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu Lyon: ”Aiurea”
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu…
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out:
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out: "Vrea să plece! E complicat!"
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
Impozitul pe bacşiş, eliminat. Cât a ajuns acum să ia Oana din tips, de la 4.000 de lei în trecut
Impozitul pe bacşiş, eliminat. Cât a ajuns acum să ia Oana din tips, de la 4.000 de lei în trecut
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
BREAKING NEWS! A murit Minerva!  Astrologia românească este în doliu
BREAKING NEWS! A murit Minerva! Astrologia românească este în doliu
Călin Georgescu a primit decizia definitivă a judecătorilor. Verdictul dureros a venit azi, 7 martie
Călin Georgescu a primit decizia definitivă a judecătorilor. Verdictul dureros a venit azi, 7 martie
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Anunțul care va înfuria Rusia. Polonia intră în cursa înarmării: vrea să aibă arme nucleare și o armată de 500.000 de militari
Anunțul care va înfuria Rusia. Polonia intră în cursa înarmării: vrea să aibă arme nucleare și o armată de 500.000…
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
×