Dan Petrescu a fost din nou eliminat în partida pe care ialomițenii au câștigat-o în fața Gloriei Bistrița, scor 2-0. Tehnicianul a fost trimis în tribune pentru proteste la adresa arbitrajului. Măsura luată Deaconu l-a înfuriat pe antrenorul Urziceniului, care a amenințat că va pleca din Liga I din cauza tratementelor la care este supus de „cavalerii în negru”. „Bursucul” este apărat și Meme Stoica. Acesta spune că sunt foarte multe greșeli de arbitraj împotriva Unirii, iar reacția lui Dan Petrescu nu este exagerată.
„S-au strâns în ultima vreme câteva greșeli de arbitraj grave. Augustus Constantin nu a eliminat un jucător advers în minutul 5. Teodor Crăciunescu a făcut două greșeli grave la Brașov, când nu ne-a dat două penalty-uri. La meciul cu Gloria nu prea am ce să reproșez, dar s-au strâns cam multe și era normal ca Dan Petrescu să răbufnească. El a protestat, dar dacă ce face el înmulțim cu 10, vom vedea ce fac alți antrenori. Nu e normal ca împotriva lui Dan să se ia măsuri și împotriva altora care fac greșeli mai grave, nu. În străinătate, sunt antrenori care fac la fel ca Petrescu. E exemplul lui Ferguson, de la Manchester”, a spus Meme Stoica la gsptv
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER