N’Doye a comis-o din nou! Se duce la Rapid?

N'Doye a comis-o din nou! Se duce la Rapid?
  • Publicat:
  • Actualizat:

A fost pe Giulești la Rapid – Steaua în loc să fie acasă, asta
după ce ProSport a scris că Rapidul îl dorește. Nu a respectat
programul de antrenament și, după ce Andone l-a pedepsit cu
trimiterea la echipa a doua, a refuzat să meargă să joace acolo.
Sunt ultimele isprăvi ale lui Ousmane N’Doye, toate datând din
această săptămână, conform lui Ioan Andone, dar și surselor din
cadrul clubului.

După o lungă perioadă în care nu a mai avut probleme legate de
indisciplină, Ousmane N’Doye a călcat din nou pe bec. Ieri, după
antrenamentul de la stadion, „starul” dinamoviștilor a oferit un
nou scandal marcă înregistrată. Fotbalistul de culoare a fost
trimis pe termen nelimitat la „satelit”, cu care ar fi trebuit să
joace astăzi în meciul cu CS Otopeni. A refuzat acest lucru, chiar
dacă Nicolae Badea în persoană a avut o întâlnire cu el. Asta după
ce, în cursul săptămânii, pentru faptul că a fost suspendat,
senegalezul nu a acceptat să aibă același program cu colegii săi.
Nu a respectat orele de retragere în casă (22:30), iar surse din
cadrul clubului spun că a fost surprins de paparazzi în diferite
cluburi. Pozele nu au apărut la intervenția acționarilor, care au
blocat publicarea acestora.

Derby-ul
Rapid – Steaua e de vină?

Joi seara s-a derulat un nou episod. N’Doye a mers în Giulești
pentru a asista la derby-ul dintre Rapid și Steaua, chiar dacă ar
fi trebuit să fie în casă cel târziu la ora 23:00. Cum partida s-a
terminat cu un pic peste această oră, Ousmane a încălcat din start
programul impus de Andone. Căutat la telefon și chiar la domiciliu,
africanul a fost de negăsit chiar și după miezul nopții. Interesant
este faptul că, în mai multe rânduri, rapidiștii au propus un
schimb pentru a-l transfera pe dinamovist, în „Groapă” fiind
propuși Nicolae Grigore și Bozovic. În urmă cu câteva săptămâni,
ProSport a scris din nou despre interesul vișiniilor pentru elevul
lui Andone, însă „câinii” au fost interesați doar de Costin Lazăr
sau de bani.

Probleme
și la Cluj?

Există o variantă care circulă prin „Ștefan cel Mare”, conform
căreia, după partida de la Cluj cu CFR, meci în care N’Doye a fost
eliminat, fotbalistul și-a făcut de cap. Se vorbește de camere
închiriate și chiar de întâlniri cu femei, varianta nefiind negată
ieri de Ioan Andone. Interesant este faptul că, sezonul trecut,
N’Doye a fost protagonistul unui alt scandal monstru, tot la Cluj,
după un meci cu CFR.

„Și-a băgat și și-a scos tot în Dinamo! Cu greu o să-l
mai reprimesc la echipă. Și jucătorii sunt oripilați”,

Ioan Andone, antrenor Dinamo

„El trebuia să fie în casă la ora 00:00. Nu a răspuns la
SMS, nici la sonerie. Am fost la vreo șapte-opt jucători acasă,
doar el a lipsit”
, Ioan Andone, antrenor Dinamo

„Am refuzat să merg în cantonament, am vrut să merg
acasă din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu Andone”
,
Ousmane N’Doye, mijlocaș Dinamo

4 –
este a patra oară când
N’Doye este trimis la „satelit” pentru
indisciplină

Mircea
Lucescu: „Niciodată la Dinamo!”

Mircea Lucescu a afirmat pentru prima oară în mod oficial că nu
se va mai întoarce niciodată ca antrenor la Dinamo, așa cum doresc
cei mai mulți fani roș-albi. „Dacă vrei să știi, echipa pe care o
am în suflet este suficient să te uiți unde m-am format ca jucător
și antrenor. Dar nu strig în gura mare ca alții că sunt dinamovist.
Nu voi mai reveni la Dinamo! Poate doar ca spectator, ca antrenor
niciodată. Nu cred că aș mai putea să o iau de la capăt”, a
declarat tehnicianul român pentru ziarul Ring.

„Prințul”
îi apără pe fanii Stelei

Adrian Cristea sare în apărarea ultrașilor steliști evacuați de
pe stadionul Giulești în meciul de Cupă cu Rapid. „Cred că cineva a
exagerat. Trebuia să aștepte să se dea torțele și apoi să se
liniștească. Nu mi se pare normal ce s-a întâmplat, s-a făcut exces
de zel. Au fost bătuți oameni nevinovați”, a explicat „Prințul”
.

„Vom fi
mai inteligenți ca oltenii”

Dragoș Grigore este sigur că echipa sa va reuși mâine cel de-al
doilea succes consecutiv cu Știința. „Vom fi mai inteligenți decât
ei și vom câștiga. Avem mare nevoie de cele trei puncte, dar va fi
foarte greu, Universitatea este o echipă foarte bună, o echipă
periculoasă. Suntem obosiți acum, dar la ora partidei vom fi bine”,
a explicat stoperul dinamovist.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Hazard meteorologic în București: Temperaturile cresc cu 22 grade Celsius, potrivit Accuweather
Hazard meteorologic în București: Temperaturile cresc cu 22 grade Celsius, potrivit Accuweather
Istvan Kovacs, ”diamantul” României! Lăudat după Real – City: ”Am văzut reacția jucătorilor”
Istvan Kovacs, ”diamantul” României! Lăudat după Real – City: ”Am văzut reacția jucătorilor”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago Bernabeu
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
OFICIAL | Dan Şucu a dat lovitura la Rapid. Afacerea care i-a adus un profit de aproape un milion de euro
OFICIAL | Dan Şucu a dat lovitura la Rapid. Afacerea care i-a adus un profit de aproape un milion de…
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Cât costă să aduci o mașină din Franța în 2025? Platformă vs. condus pe roți – care e mai ieftin?
Cât costă să aduci o mașină din Franța în 2025? Platformă vs. condus pe roți – care e mai ieftin?
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la Mireasa
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la…
×