Nu are șanse să apere în meciul cu fosta sa echipă:** „Rapid va fi mereu în sufletul meu”

Nu are șanse să apere în meciul cu fosta sa echipă:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În momentul în care a plecat de la Rapid, Coman a spus că nu va mai face compromisuri și nu va mai apăra accidentat. Etapa trecută, cu Iașiul, portarul și-a încălcat promisiunea și astfel s-a lovit mai rău

Ți-ai revenit după accidentarea suferită etapa trecută? Este posibil să intri împotriva Rapidului?
Nu cred că voi juca duminică seara. În primele minute ale meciului cu Iașiul am suferit o ruptură musculară, dar am continuat să apăr. În acest moment, din punct de vedere medical, sunt zero șanse să evoluez împotriva Rapidului.

Când ai plecat de la Rapid ți-ai promis că nu o să  mai aperi niciodată dacă nu ești complet refăcut…
Am spus de mai multe ori acest lucru, dar dacă până la 33 de ani un om nu se schimbă, îmi e greu să cred că va reuși să facă acest lucru într-o săptămână.

„Eliminarea cu Steaua este cel mai mare regret al meu”

Dacă Vasluiul va marca în poarta Rapidului, îl vom vedea pe Dani Coman cu mâinile în aer?
Sunt momente când nu te poți exterioriza. Însă atunci când marchează unul dintre colegi, o poți face în interiorul tău fără probleme A fost o perioadă când mă bucuram la fiecare gol marcat  de Rapid, momente frumoase, amintiri pe care nu le voi uita niciodată, dar și unele clipe pe care nu am cum să nu le regret.

Cum ar fi?
Eliminarea din sferurile de finală ale Cupei UEFA. Un alt moment urât a fost atunci când galeria m-a înjurat, dar știu că suporterii nu au făcut-o din suflet: Gestul lor  a venit din dorința anumitor persoane. Chiar și așa, atașamentul față de culorile alb-vișinii, față de Rapid, nu o să-l pierd niciodată. Rapid va rămâne mereu în sufletul meu, indiferent unde voi juca.  

„Nu am renunțat la ideea de a câștiga titlul”

Rapidul trece prin momente delicate. Este acesta un avantaj pentru voi?
Va fi un meci foarte greu. Nu trebuie să ne gândim că vom câștiga ușor. Giuleștenii sunt exact ca un animal rănit și trebuie să avem grijă, asta dacă nu vrem să trăim o surpriză neplăcută. În plus, când intri pe teren nu te mai interesează banii, trebuie să dai totul pentru a câștiga.

Sunteți la zece puncte în spatele liderului. E mult, mai crezi în câștigarea campionatului?
În fotbal, niciodată nu trebuie să spui că ai câștigat campionatul la finalul turului. S-au văzut multe în acest sport  și tot timpul este posibil să se întâmple o surpriză. Atât timp cât vom avea șanse, nu vom renunța la idea de a câștiga campionatul.

124 de partide a jucat Coman în tricoul Rapidului, în cinci sezoane și jumătate

„Un meci pe care îmi doresc să-l câștig. Am aminitiri frumoase, am trăit momente fericite în Giulești, dar acum trebuie să‑mi ajut echipa care mă plătește”, Dani Coman,  portar FC Vaslui

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×