Rapidiștii au făcut ieri un antrenament ușor, asta după patru zile de grevă, iar la nivel declarativ își mențin decizia de a nu merge la Constanța, la meciul cu Viitorul. „Chiar dacă protestăm în continuare față de ceea ce se întâmplă, respectăm programul impus de domnul Rada. Astăzi (n.r. – ieri) ne-am antrenat, însă ne menținem decizia de a nu ne prezenta la meciul de la Constanța”, a spus Ovidiu Herea (foto) la Digisport. (Victor STOICESCU)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER