Până să semneze cu ploieștenii antrenați de Cosmin Contra, Adrian Mutu practică și meseria de impresar. Nu are licență de agent de jucători, însă asta nu-l împiedică să propună fotbaliști altor echipe.
„Briliantul” l-a luat sub aripa sa protectoare pe Alexandru Chiriță, fiul fostului rapidist Daniel Chiriță. În afară de Petrolul, surse din anturajul „câinilor” susțin că Mutu l-a recomandat pe tânărul de 17 ani și lui Dinamo. Șefii din „Ștefan cel Mare” l-au trecut pe lista lor și urmează să ia o decizie.
Fostul atacant al naționalei s-a împrietenit cu Chiriță junior la Ajaccio, unde Alex a dat probe de joc. Nu a semnat cu echipa franceză, însă calitățile sale au fost observate de ex-antrenorul Fabrizio Ravanelli.
Ulterior, după ce a ajuns la un acord de principiu cu Petrolul, Mutu l-a propus pe fiul lui Daniel Chiriță și la „găzari”. Alex s-a antrenat cu Petrolul, însă nu a semnat un contract cu „lupii” lui Contra. Mai nou, fotbalistul ce evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv și al doilea atacant are și varianta Dinamo.
Alexandru Chiriță a mai dat probe de joc la AS Roma și Zenit St. Petersburg. În România a jucat la Academia „Gheorghe Hagi”, AFC Filipeștii de Pădure și CS Ștefănești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER