Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan. a declarat că formația din Gruia l-a votat pe Răzvan Burleanu la alegerile pentru președinția FRF. După ce numărătoarea voturilor a ajuns la final, clubul a postat un mesaj de felicitare la adresa lui Burleanu, pe pagina oficială de Facebook.
Dacă FCSB, CS U Craiova și Viitorul au mers pe mâna lui Lupescu, CFR Cluj a fost singura echipă importantă din Liga 1 care a mizat pe Burleanu: „Nu știu cum au votat celelalte cluburi din Liga 1, dar pot să confirm că noi am votat cu Răzvan Burleanu. Și pentru mine să știți că nu e o surpriză votul final. Are o echipă foarte bine pregătită, care știe și fotbal pe lângă administrație. Relația foarte bună pe care a construit-o cu cluburile mici și cele de juniori, de exemplu, a contat. Au fost reglementate eliminarea unor taxe și au primit ajutor. Și eu am rămas surprins când văzut că acum sunt vreo 30 de echipe feminine de fotbal”, a spus Iuliu Mureșan, pentru Digi Sport.
Mesajul postat de CFR Cluj pe Facebook:
„Felicitări, Răzvan Burleanu!
Ne bucurăm că inițiativele manageriale propuse acum 4 ani de Răzvan Burleanu și echipa sa, ințiative care au început să se materializeze, vor beneficia de continuitate. Avem încredere că fotbalul românesc va rămâne pe aceeași linie, iar noi, toți cei implicați în marea familie a fotbalului, vom contribui la dezvoltarea lui.
Multă baftă!”
Răzvan Burleanu a obținut 168 de voturi, Ionuț Lupescu 78, Marcel Pușcaș opt, iar Ilie Drăgan zero.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER