OFICIAL: Negoiță a cerut intrarea lui Dinamo în insolvență: „Sunt dispus să vând clubul.” Duru: „Clubul e eligibil pentru participarea în Europa League, dar este posibil ca UEFA să decidă excluderea”. Reacția fanilor

OFICIAL: Negoiță a cerut intrarea lui Dinamo în insolvență:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ionuț Negoiță a făcut o cerere către tribunalul București, prin care solicită oficial ca Dinamo să intre in insolvență.

UPDATE 18:40 Mircea Lucescu nu a dorit să comenteze prea mult situația de la Dinamo, însă a precizat că un club precum cel din Ștefan cel Mare, care a făcut istorie pentru România, trebuia ajutat mai mult, chiar și la nivel politic.

„Dinamo trebuia ajutată, chiar și la nivel politic”, a spus Mircea Lucescu la Dolce Sport.


UPDATE 18:20 FC Dinamo a depus, la Tribunalul București, dosarul prin care solicită deschiderea procedurii de insolvență, informeză site-ul tmb.ro. Dosarul a fost înregistrat cu numărul 16020/3/2014 în numele societății FC Dinamo 1948 SA, care administrează clubul de fotbal din Liga I. Tribunalul București nu a acordat încă un termen pentru acest dosar.

Antrenorul care a început acest sezon pe banca lui Dinamo, Gheorghe Mulțescu, spune că știa greutățile cu care se confrunta Ionuț Negoiță în fiecare lună pentru plata datoriilor.

„E o situație de râsul plânsul. În loc să ne bucurăm toți dinamoviștii, trebuie să ne întristăm la auzul acestei vești. Asta e realitatea, trăim vremuri grele, nebune. Simpla cerere la insolvență înseamnă un pas înapoi, nu stiu cum se va materializa în performanță. Mă mai sfătuiam cu Negoiță, discutam, că voiam un jucător liber de contract și erau salariile mai ridicate, de 5.000 de euro și îmi spunea că are o încărcătură mare a datoriilor și încearcă să facă față. Știu de la început că au fost multe datorii. În fiecare lună trebuia să plătească în jur de 500 de mii de euro cu datorii și salarii, nu știu exact suma, am auzit-o printre altele”, a spus Gheorghe Mulțescu pentru Dolce Sport.


UPDATE 17:36 După ce patronul dinamovist Ionuț Negoiță a anunțat că a cerut intrarea în insolvență a clubului și a acuzat din nou „greaua moștenire”, unul dintre foștii acționari din Ștefan cel Mare, Vladimir Cohn, a luat poziție. Acesta crede că discursul șefului „câinilor” îi aparține mai degrabă președintelui Constantin Anghelache, și se anunță sceptic în privința preluării clubului de către un alt investitor.

„Nu mă simt afectat de discursul demagogic, dar nu cred că este al lui Ionuț Negoiță, ci al lui Anghelache. mai lipsea să spună că au fost dușmanii statului, că nu au respectat indicațiile partidului, chestii d-astea. mi se pare iresponsabilă intrarea în insolvență a clubului. Dacă se vrea să se ia treaba de la capăt, nu are nimeni nimic împotrivă. Numai că trebuia ca acest lucru să se facă în vara trecută, nu acum. În aceste condiții, echipa nu va putea participa în cupele europene. Dacă Negoiță spune că a investit 14 milioane de euro și tot nu a acoperit datoriile, înseamnă că i-au mai rămas ceva bani. O echipă devine campioană doi ani la rând cu suma asta. Nu cred că va veni cineva să preia echipa, dacă va renunța Negoiță. Fotbalul în România a fost un fenomen dezorganizat în mod deliberat, iar dorința oamenilor de afaceri de a intra în această mică mocirlă este din ce în ce mai mică. Probabil Negoiță a știut de datorii, este imposibil să nu fi știut, dar probabil graba de a deveni patron de club l-a făcut să intre mai repede în această afacere”, a spus Cohn la Sport.ro.



UPDATE 17:27 – Fost jucător la Dinamo, Florin Prunea a vorbit despre situația de la Dinamo.

„Mă întristez să aud că Dinamo intră în insolvență. Pe de altă parte, Negoiță e singurul om care a venit la Dinamo și a spus adevărul. Clubul e într-o situație delicată, suporterii au înțeles mesajul lui și au venit lângă echipă. Fotbalul e ca un sac fără fund, când te trezești cu datorii peste datorii din urmă, nu e confortabil. Probabil știu ei ce fac în continuare. Cu această insolvență legea permite asemenea lucruri, dar e păcat că Dinamo nu poate evolua în cupele europene”, a spus Florin Prunea pentru Dolce Sport.


UPDATE 17:16 Flavius Stoican, antrenorul lui Dinamo, a declarat că jucătorii sunt cu plățile aproape la zi.

„Jucătorii sunt cu plățile aproape la zi. Situația financiară este ok. Ar trebui că toți cei care pot ajuta acest club să vină lângă Ionuț Negoiță”, a spus Flavis Stoican la Sport.ro


UPDATE 17.05 Marea beneficiară a deciziei lui Ionuț Negoiță de a cere intrarea lui Dinamo în insolvență este CFR Cluj. Echipa condusă de Vasile Miriuță ar putea juca în locul „câinilor” în Europa League, dacă și UEFA își va da acceptul.

„Sincer, nu mă așteptam la așa ceva, îmi pare foarte rău că s-a ajuns aici. Într-adevăr, este o șansă mare pentru noi, dar doar dacă vom câștiga meciurile cu Gaz Metan și Săgeata. Sper să fim siguri de locul nostru în clasament după jocul cu medieșenii. Cu lotul pe care îl avem acum, ar fi greu să accedem în grupele Europa League, dar cu 3-4 jucători de valoare, cred că am putea face față. Dacă am ajunge în Europa cred că și jucătorii aflați în ultimele 6 luni de contract și-ar dori să rămână la CFR”; a spus Vasile Miriuță pentru Citynews.ro


UPDATE 16:35 Mircea Rednic, fost antrenor Dinamo: „Nu mi-a plăcut de la bun început ce face Negoiță. Eu cred că el n-a știut la ce treabă se implică. Este greu să faci echipă așa cum a vrut el. Îmi pare rău. Se poate face echipă cu jucători liberi de contract și cu 2-3 mii de euro pe lună. Eu am reușit și la Dinamo, și la Rapid. Am luat campionatul cu astfel de jucători„.


UPDATE 16:02 Fanii dinamoviști sunt nemulțumiți de faptul că Ionuț Negoiță a introdus cererea de insolvență. Contactat de MEDIAFAX, unul dintre liderii PCH a spus că suporterii nu se așteptau la o astfel de veste. „Nu ne așteptam la decizia asta. Asta e singura variantă prin care Negoiță nu mai e obligat să plătească datoriile, dar nu e un început pentru Dinamo. E o variantă ca el să pornească de la zero, dacă se poate spune așa, dar ținând cont de numele lui Dinamo, ceea ce își dorește el va fi un revers negativ pentru el. Chiar dacă este o soluție optimă din punct de vedere financiar, nu este și punctul de vedere al suporterilor dinamoviști. E ca și cum ai îngropa Dinamo cu totul și ai vrea să vezi un alt Dinamo. Cred că asta îl va lovi în perioada următoare. La ultimul meci nu a fost un protest împotriva omului Ionuț Negoiță. Suporterii dinamoviști vor protesta împotriva gestionării clubului Dinamo. Nu avem nimic cu omul Negoiță așa cum nu am avut nici cu omul Nicolae Badea. Noi vrem ca atunci când cineva își propune un proiect să nu ne mintă. Iar în momentul de față când înaintezi acțiunea de insolvență, tot ce ai spus înainte e nul, a fost o minciună. A încercat să ne mintă frumos”, a declarat Florin Andrei. Mai mult, ultrasul a spus că galeria va contesta conducerea încă de la meciul viitor. „Acțiunea de intrare în insolvență va fi contestată la următorul meci, dar nu știu încă în ce măsură și în ce mod. Dar mai mult ca sigur această acțiune nu este pe placul niciunui suporter dinamovist. Una a spus când a preluat Dinamo și la nici un an de zile ajungem în situația Rapidului. Noi datorii nu puteau să apară atâta timp cât el, bănuiesc, că a făcut un audit, pe care îl tot face de când caută așa-zișii investitori la Dinamo. Când ai o astfel de analiză, știi ce datorii sunt. Că a investit 14 milioane de euro poate să spună altcuiva. Toți care ne învârtim în jurul fotbalului știm că astea sunt doar fabulații. E adevărat că nu doar ale lui, ale tuturor celor implicaț. Să spui că ai băgat 14 milioane de euro în Dinamo ar trebui să. Atâta timp cât noi am luat jucători de la Severin și acum vrei să iei de la Corona Brașov, retrogradate. Iar fondul salarial la Dinamo este cunoscut. Să spui că ai investit 14 milioane e o glumă. Dacă ar fi băgat 14 milioane în Dinamo nu ar fi fost acum în insolvență”.


UPDATE 15:55 Rapid a deschis drumul formațiilor din Liga 1 care au intrat în insolvență, giuleștenii fiind urmați de Gloria Bistrița. La scurt timp, alte două cluburi au ales această variantă: Oțelul Galați și Universitatea Cluj. Dacă Tribunalul București o să aprobe cererea lui Ionuț Negoiță, Dinamo va fi următoarea formație care se va alătura „lotului insolvența”. Și SC Vaslui, printr-o firmă a lui Adrian Porumboiu, a solicitat ăn urmă cu câteva zile insolvența.


UPDATE 15:39 Dinamo are o mică șansă să joace în cupele europene, susține Viorel Duru, directorului Sistemului Național de licențiere din cadrul FRF. Șansele sunt însă destul de mici, deoarece forul continental este destul de sensibil la echilibrul financiar al cluburilor:

„Clubul Dinamo este eligibil pentru participarea în Liga Europa, ediția 2014-2015, pentru că a primit licență atât pentru Liga I, cât și pentru cupele europene înainte de deschiderea procedurii de insolvență. Însă decizia privind participarea în cupele europene o va lua UEFA. Pentru că este posibil ca UEFA să decidă excluderea. Până la 30 iunie, Dinamo trebuie să raporteze la UEFA datoriile restante”, a afirmat Duru, pentru MEDIAFAX.


UPDATE 15:05 Ce se va întâmpla cu SC Dinamo 1948 SA?

  • Dinamoviștii așteaptă aprobarea cererii de insolvență de către Tribunalul București, iar dacă aceasta va fi pozitivă, judecătorul va numi un Administrator judiciar care va conduce clubul până la finalizarea procesului de insolvență.
  • Pe durata insolvenței, clubul Dinamo nu va putea evolua în cupele europene. Pentru a putea merge în competițiile din Europa, clubul trebuie să iasă din insolvență cu minimum șase luni înaintea startului competițiilor continentale.
  • Administratorul judiciar va întocmi tabelul nominal al creditorilor, iar pe baza acestuia creditorii vor fi acceptați la masa credală. După ce va fi aprobat tabelul nominal de către Judecătorul sindic, administratorul judiciar va trebui să facă un plan de reorganizare care va fi supus din nou aprobării Judecătorului sindic. În cazul în care planul nu va fi aprobat, clubul intră automat în faliment, iar bunurile mobile și imobile ale clubului vor fi scoase la licitație.
  • Ca bunuri imobile sunt trecute și palmaresul, culorile și stema, însă acestea aparțin vechii societăți, CS FC Dinamo, cea care se află la rândul ei în insolvență.

UPDATE 14: 56 La data de 31 martie, SC Dinamo 1948 SA înregistra  datorii totale către bugetul general consolidat de 2.141.465 lei, dintre care 742.836 lei la bugetul de stat, sub formă de TVA, conform datelor obținute de ProSport de la Fisc. De precizat că ANAF-ul a acordat clubului Dinamo înlesniri de plată.


UPDATE 14.35 Ionuț Negoiță explică decizia de a cere deschiderea procedurii de insolvență într-o scrisoare publică.

Am preluat clubul Dinamo Bucuresti in luna martie a anului trecut. Judecand in mare parte cu sufletul, am simtit atunci ca trebuie sa salvez acest club. Si am facut-o, clubul Dinamo obtinand in doua randuri licenta necesara pentru a ramane in prima Liga.

Efortul a fost unul enorm si a insemnat o investitie de peste 14 milioane de euro.  Fata de ultimii ani, in conditiile unor datorii enorme mostenite in urma unui  DECENIU CRIMINAL din istoria lui Dinamo, am reusit sa aducem echipa pe un loc patru, pentru prima oara dupa o lunga perioada in care formatia s-a clasat sub aceasta pozitie.

Vorbeam despre un deceniu criminal din istoria lui Dinamo, pentru ca acest club a fost JEFUIT in mai multe feluri de-a lungul acestei perioade, fie ca vorbim despre episoade clare astazi, precum Dosarul Transferurilor, fie despre episoade ce s-au petrecut in spatele usilor inchise. Astfel, au rezultat transferuri, contracte cu jucatori ori contracte comerciale foarte paguboase pentru club, dar extrem de avantajoase pentru unii dintre fostii actionari sau firmele acestora. Rezultatul JAFULUI a fost unul extrem de dureros si palpabil: un club afundat in datorii, aproape fara nicio sansa la viitor.

Spun aceste lucruri cu gustul amar pe care poate sa-l aiba un dinamovist de buna credinta, care a riscat totul pentru a salva acest club.

Mai bine de sase luni am cautat parteneri sau oameni dispusi sa preia Dinamo. Cei cu care m-am intalnit, nejudecand cu sufletul, ca mine, mi-au transmis foarte clar: acest club trebuie intai vindecat de cancer, pentru a putea purta discutii serioase.

Concluzia generala si unanima este ca, in acest moment, singura solutie pentru ca viitorul lui Dinamo sa existe este reorganizarea prin insolventa si crearea unui moment  zero.

Am cautat toate solutiile posibile si am sperat pana in ultimul moment. Ce s-a intimplat insa recent a fost picatura care a umplut paharul, picatura care m-a convins ca acest club, fara o reforma radicala, nu mai are nicio sansa la viitor. O noua datorie de citeva milioane a aparut din senin. Este vorba despre taxele de publicitate neplatite de club in ultimii cinci ani.

In conditiile in care, aproape in fiecare saptamana din ultimul an de zile, au aparut tot felul de noi datorii facute in trecut si lasate la dospit in sertare pana a venit momentul oportun, clubul trebuie trecut prin acest proces, fie si doar pentru a afla odata pentru totdeauna care este proportia reala a JAFULUI derulat in ultimul deceniu la Dinamo.

Pina atunci, imi exprim inca o data intreaga disponibilitate de a coopta sau de a vinde acest club unui partener care poate face mai mult decat fac eu pentru DINAMO.

A nu se intelege ca abandonez clubul Dinamo. De-a lungul intregului proces demarat, voi ramane alaturi de echipa si voi sustine cheltuielile de functionare. In plus, voi cauta solutii pentru redresarea acestei situatii.

Pentru unii, care nu inteleg dimensiunea JAFULUI de la Dinamo, aceasta zi poate fi una trista. Vreau sa-i asigur pe toti dinamovistii ca aceasta zi inseamna  renasterea. Este prima zi din viitorul lui Dinamo. Singurul viitor care poate exista – unul in care trebuie sa stim sa suferim pentru a ne putea bucura la final, unul in care trebuie sa intelegem ca pentru a ne vindeca e nevoie sa ne tratam. Chiar daca acest tratament este extrem de dureros.
Astazi, mai mult ca oricand, toata suflarea dinamovista trebuie sa stranga randurile. Dinamo va redeveni ceea ce a fost odata. Numai impreuna putem reusi.

Ionut Negoiță
Președinte FC DINAMO BUCUREȘTI


UPDATE 14.20 Ionuț Negoiță: „Vom posta o scrisoare deschisă pe site-ul lui Dinamo, prin care vom explica ce se întâmplă. Acolo, lucrurile se vor vedea clar”.


Ionuț Negoiță a făcut o cerere către tribunalul București, prin care solicită oficial ca Dinamo să intre in insolvență.

Astfel, chiar dacă acționarul majoritar a achitat unele restanțe prin care clubul a obținut cele două licențe, de a participa în Europa League, dar și în Liga I, „câinii” nu vor mai juca în competițiile UEFA. Intrarea în insolvență interzice unei echipe participarea în cupele europene.

Vom reveni cu detalii

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×