Oficialii Unirii Alba Iulia sunt siguri:** „Scăpăm de matineu!”

Redactor:
George Stan
Oficialii Unirii Alba Iulia sunt siguri:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unirea a luat trei jucători în iarnă, cu ajutorul cărora speră
să evite retrogradarea. Șefii de pe „Cetate” au fost însă
cumpătați, alegând varianta împrumuturilor, astfel că achizițiile
au costat doar 70.000 de euro.

Alba pare o echipa schimbată față de tur, iar cei trei „stranieri”
cu care s-a întărit în intersezon reprezintă soluții demne de luat
în seamă la nivelul alcătuirii primului „11”. Oficialii de pe
Cetate sunt și ei mândri de ce jucători i-au adus sub comandă
antrenorului Adi Falub, fiind, totodată, din ce în ce mai optimiști
în privința salvării Unirii de la retrogradare.

„Suntem mult întăriți față de tur. Am adus trei jucători
valoroși, cu experiență, care au ridicat calitativ nivelul
compartimentelor în care joacă. În ofensivă, vom avea altă față
prin venirile lui Jovanovic și Enzo, iar Sousa conferă o siguranță
deosebită în defensivă. Totul depinde de cum pornim în campionat.
Primele patru etape sunt decisive pentru viitorul nostru”,

este de părere președintele C.A. Marian Sarmeș. Opinie întărită și
de președintele Nicolae Lupu. „Toți trei jucătorii veniți
în această iarnă la Unirea s-au acomodat bine și s-au integrat
repede în echipă. Au fost receptivi și au înțeles repede ceea ce le
cere antrenorul, iar calitatea jocului nostru a crescut. De Sousa
dă siguranță în defensivă, Enzo a adus un plus de viteză și
fantezie argentiniană în compartimentul ofensiv, iar Jovanovic este
vârful masiv, de careu, cu tăria și robustețea de care aveam
nevoie”,
crede oficialul unirist, care se așteaptă ca
vorbele să-i fie confirmate încă de la meciul de sâmbătă, de la
Brașov. Un joc în care doi dintre nou veniți, fundașul De Sousa și
atacantul Jovanovic, sunt în cărți pentru un post de titular, în
timp ce Enzo, golgheterul din Antalya, este văzut ca mutarea
surpriză a lui Falub de pe parcursul partidei.

„Echipa a căpătat un plus de experiență în această pauză. În
plus, cred că am avut multe de învățat din greșelile
trecutului.
Nou-veniții au calități bune și sper să ne
ajute să ne îndeplinim obiectivul. Vor trebui însă să lupte pentru
titularizare

Adrian Falub, antrenor FC Unirea Alba Iulia

Mutările iernii 2010
pe „Cetate”

Veniri
Andre De Sousa (Kasimpasa, împrumut, 30.000 euro)
Nemanja Jovanovic (FC Vaslui, împrumut, 40.000 euro)
Enzo Bruno (Independiente Buenos Aires, gratis)

Plecări
Gheorghe Grozav (Standard Liege, 350.000 de euro)
Sergiu Costea (Săgeata Stejaru, împrumut)
Josip Bonacin (reziliere de contract)
Bobi Verdeș (reziliere de contract)
Ciprian Pepenar (Minerul Lupeni)

Au
renunțat la Kuzmic

Aflat de mai multe zile în probe la Unirea Alba Iulia,
goal-keeper-ul sârb Zeljko Kuzmic nu i-a impresionat pe oficialii
de pe Cetate. Chiar dacă portarul venea gratis, tehnicianul Adi
Falub a decis să nu-l rețină în lot pentru returul Ligii I. Kuzmic
se va întoarce în Serbia la Smederevo. Alba Iulia are în acest
moment trei portari în lot: Gabriel Rotaru, Cornel Cernea și Mihai
Lasc.

Primul „11” probabil
retur

Cernea – S. Rădoi, De Sousa (Kasimpasa), Vujadinovic,
B. Bucurică – I. Bălan, Dâlbea, Fl. Dan, C. Cristea – Veljovic – N.
Jovanovic (Vaslui)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Am citit că suporterii şi conducătorii mă vor". Poate fi revenirea momentului în Superliga. Antrenorul acceptă | EXCLUSIV
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
"Nişte oameni exemplu". Întrebări fără răspuns după ce un fost poliţist şi-a ucis soţia, apoi şi-a luat viaţa. Urmau să…
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Jandarmii spun că „polițiștii sub acoperire” cu canistre de benzină la un protest sunt un fake-news
Jandarmii spun că „polițiștii sub acoperire” cu canistre de benzină la un protest sunt un fake-news
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×