După cinci ani și șapte luni, Sabău visează să bată iar în Ghencea. 1500 de euro pun la bătaie șefii de la FCM pentru o victorie contra lui Olăroiu. În acest retur, mureșenii s-au ales cu peste 10.000 de euro de „căciulă” numai din prime, datorită celor 26 de puncte adunate.
Mureșenii au cel mai mic buget din Liga I (2,2 milioane de euro), dar spun că merg să bată luni pe Steaua în Ghencea (ora 20.00)! „Mulți nu ne-au luat în seamă pentru că avem cel mai mic buget din Liga I, până și Sportul stă mai bine. Și așa, Sabău și băieții au făcut o treabă minunată, mai ales în retur. Sperăm la șase puncte în ultimele două jocuri, cu Steaua și , dar nici patru nu ne-ar supăra”, spune directorul general al FCM-ului, Aurelian Băbuțan.
Pentru trei puncte în Ghencea, mureșenii au o primă de 1.500 de euro, după ce în acest retur elevii lui Sabău n-au dus-o deloc rău cu bonusurile. Astfel, oficialii au plătit 500 de euro per punct, în așa fel încât un titular în toate jocurile returului s-ar fi putut alege cu 13.000 de euro!
Mureșenii vor pleca mâine spre București cu autocarul, în jurul orei 13.00, fără Dan Matei și Topic, ambii cu accidentări mai vechi. Totodată, Issa Ba acuză probleme medicale, dar Sabău e convins că va putea conta pe el la meciul cu Steaua, acolo unde nu a mai bătut de mai bine de cinci ani. În 29 octombrie 2005, „Moțul” învingea cu Gloria trupa lui Protasov, prin reușita din final de joc a lui Gabi Mureșan, din lovitură liberă.
Bilanțul lui Sabău în Ghencea
2005/06: Steaua – Gloria 0-1* (Gabi Mureșan ’81) 2006/07: Steaua – Gloria 2-1 2007/08: Steaua – Gloria 1-0 2008/09: Steaua – Gloria 1-0 2009/10: Steaua – Timisoara 3-3
14 aprilie, e data ultimului eșec al FCM-ului în Liga I, 2-1 la Craiova. De atunci, mureșenii au bifat 6 jocuri fără înfrângere: 4 victorii și 2 remize
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER