Oltenii se necăjiră! Pițurcă jr.: „Nu-mi arde dacă a fost sau nu tata la meci! Acest egal e cât o înfrângere!”

Oltenii se necăjiră! Pițurcă jr.:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul Alexandru Pițurcă a declarat, duminică seară, că
remiza cu FC Timișoara, scor 1-1, în etapa a IV-a a Ligii I, este
echivalentă cu o înfrângere pentru Universitatea Craiova.

„Nu mai avem cuvinte, este foarte greu să fii egalat la
ultima fază a meciului. Ne cerem scuze celor care au venit la
stadion că nu am putut să le oferim cadou cele trei puncte. Nu-mi
arde dacă tata a fost sau nu la meci. Acest egal este cât o
înfrângere pentru noi. Aveam mare nevoie de cele trei puncte.
Atmosfera din tribune a fost senzațională. Cred că suporterii
Universității cu greu pot fi egalați de cineva în
România”
, a afirmat Pițurcă.

Universitatea Craiova a terminat la egalitate, duminică, scor
1-1 (0-0), cu formația FC Timișoara, în primul meci de la revenirea
pe stadionul „Ion Oblemenco” după ce timp de opt luni partidele în
calitate de „gazdă” au fost disputate la Turnu Severin.

Pentru Universitatea Craiova a înscris Alexandru Pițurcă ’53, în
timp ce pentru FC Timișoara a marcat Ianis Zicu 90+2.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie!
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom…
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile CM 2026
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile…
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
BREAKING | Dorinel Munteanu, back in business! A făcut anunţul:
BREAKING | Dorinel Munteanu, back in business! A făcut anunţul: "Voi fi pe bancă"
Mădălina Ghenea, apariție electrizantă doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă: formele apetisante i-au înnebuit pe toți
Mădălina Ghenea, apariție electrizantă doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă: formele apetisante i-au înnebuit pe toți
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
"Băi, au ăștia niște prețuri de a înnebunit pământul". Reacția unui român, într-un magazin din Italia
ARMA SECRETĂ care ne-ar putea da energie nelimitată
ARMA SECRETĂ care ne-ar putea da energie nelimitată
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce salariu a putut avea în România: Mi-era o ruşine de moarte
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce salariu a putut avea în România: Mi-era o ruşine de moarte
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din…
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Gerul persistă. Nouă avertizare ANM: Cod de ger în 11 judeţe şi în Capitală
Gerul persistă. Nouă avertizare ANM: Cod de ger în 11 judeţe şi în Capitală
E legal să parchezi pe timpul zilei pe un loc închiriat de altcineva în 2025? Ce spune legea actualizată
E legal să parchezi pe timpul zilei pe un loc închiriat de altcineva în 2025? Ce spune legea actualizată
David Pușcaș vrea să facă pace cu Luminița Anghel după 10 ani de când au rupt legătura. Fiul adoptiv simte că este „al nimănui!
David Pușcaș vrea să facă pace cu Luminița Anghel după 10 ani de când au rupt legătura. Fiul adoptiv simte…
×