Având alături un stadion plin, era de așteptat ca Oțelul să-și ia tare adversarul din primele secunde ale unui meci care se dorea a fi decisiv. Însă, suprinzător, lucrurile au stat exact invers, cu puștii lui Hagi plini de tupeu, îngrămădindu-i pe roș-alb-albaștri în jumătatea de teren de la poarta lui Goicoechea. Firesc, în plină dominare a oaspeților, prima ocazie a aparținut celor de la Viitorul, Oțelul scăpând cu mult noroc la mingea trimisă în bara transversală de Lazăr (8”). Senzația vizuală a celor din tribune era una dureroasă, cu prea mult albastru pe teren, Viitorul stând atât de bine în teren încât maturitatea celor de la Oțelul, aspect de la care se aștepta plusul în acest meci, s-a soldat cu mingi bubuite, doar ca să se scape de presiune. Zadarnic au încercat cei din tribune să-și vitalizeze favoriții, Oțelul n-a legat nimic. Dar nici oaspeții n-au avut și altceva în plus pe lângă elan pentru a-și mai crea vreo ocazie de gol. Alimentarea cu optimism pentru gălățeni a venit în prelungirile primei reprize de la Sîrghi. O deposedare prin alunecare, sus repede, incursiune ofensivă personală, fault din spate făcut de Mitrea, al doilea galben și eliminare a jucătorului de la Viitorului.
Totuși, tinerețea oaspeților…
Da, costă! La scurt timp după reluare, o aruncare de la margine, deviere Henrique, Toșca ezită, Marquinhos (48”) profită, e singur cu portarul, la colțul lung, goooool! În avantaj atât pe tabelă cât și la distribuția numerică de pe teren, Oțelul s-a descătușat, încheind socotelile într-un interval de două minute. Larie l-a fault pe Giurgiu în careu, Henrique (62”) a transformat penaltiul, iar la faza următoare repunerii de la centru Zaharia (63”) a punctat în stilu-i caracteristic, cu un șut spectaculos din lateral stânga, la colțul lung. Oțelul își asigurase o clasare la final de campionat deasupra celor de la Viitorul, iar spre final a oferit și un bonus fanilor săi, Popescu lansându-l pe Cooper de la 40 de metri pentru golul de 4-0. A marcat și Viitorul, prin Axente, în penultimul minut, doar pentru statistică. Dinamo câștigase cu 4-1 în fața Săgeții Năvodari, ma erau câteva secunde la FC Brașov – U. Cluj. 0-0, final și extaz în tribune, Oțelul și matematic are asigurat cel puțin locul 15.
Echipele de start
Oțelul Galați: Goicoenchea – Tritz, Sîrghi, Prestia, D. Popescu – Lovin, Giurgiu, Cooper – Marquinhos, Henrique, Zaharia
Viitorul: Balauru – Moga, Larie, Mitrea, Toșca – Lazăr, Daminuță – Benzar, Dică, Tănase – Axente
Pentru prima oară în acest sezon, Marius Stan se află în tribune la un meci al Oțelului
URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI
Ultimul meci de pe teren propriu al celor de la Oțelul poate fi și cel mai important din tot sezonul. Gălățenii au nevoie de victorie pentru a-și asigura prezența în prima ligă și în campionatul următor. Adversarul în partida de la ora 19:30 va fi Viitorul Voluntari, echipa patronată de Gheorghe Hagi, care ar rămâne sub gazdele de astăzi în cazul unei înfrângeri.
Presiunea este uriașă pe ambele combatante, experiența superioară putând fi un avantaj important în opinia celor de la Oțelul. „Cu siguranță este meciul decisiv al acestui campionat, dacă câștigăm acest meci încheiem socotelile. Viitorul a demonstrat în ultimele meciuri că este imprevizibilă, sunt jucători tineri care încearcă să joace un fotbal frumos, un fotbal de calitate și cred că echipa care va da dovadă de mai multă maturitate va câștigă acest meci”, a declarat mijlocașul Florin Lovin.
De asemenea, Narcis Răducan, managerul general al echipei gălățene, speră ca experiența mai mare a jucătorilor Oțelului să se vadă în scorul final. „În condițiile în care meciul are un caracter decisiv, nu este de ajuns doar să-ți dorești foarte mult victoria. Trebuie să și joci cu cap, dacă ai la dispoziție jucători experimentați să pui în practică și ceea ce ai acumulat în carieră. Din punctul acesta de vedere suntem avantajați. Un alt argument al nostru este publicul. Nu cred că a existat în ultimii trei ani un meci mai important că acesta în Galați, sper să jucăm cu susținerea unui stadion plin”, a spus Răducan.
Partida Oțelul – Viitorul are loc vineri seară, de la ora 19:30. Accesul în stadion se face pe baza unor tichete gratuite ce trebuie ridicate de la casele de bilete.
În tur, Viitorul s-a impus cu 4-3 după un meci spectaculos. Jucătorii lui Bogdan Argeș Vintilă au marcat de patru ori în prima repriză și Oțelul a fost aproape de egal după cele trei goluri reușite în mitanul secund.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER