Meciul cu FC Brașov a închis practic cercul evoluțiilor dezamăgitoare ale lui Tănase din acest sezon. Adus cu surle și trâmbițe și prezentat de toată lumea, inclusiv de selecționerul Răzvan Lucescu, drept viitorul fotbalului românesc, mijlocașul nu a strălucit, iar cauzele sunt unele palpabile.
„De ce?”, „Cum?” și „Ce soluții sunt?”, acestea sunt întrebările legate de situația lui Cristi Tănase la care ProSport încearcă să răspundă în continuare. Mai multe discuții cu coechiperi, șefi și apropiați ai jucătorului au fost edificatoare. Toți cei chestionați au tras însă o concluzie: „Nu va fi un fotbalist ratat!”. Coincidență sau nu, este același verdict ca și cel dat de selecționerul Răzvan Lucescu, care a declarat în mai multe rânduri că naționala pe care vrea s-o construiască îl va avea ca pilon de bază pe Tănase.
1)Ritm de viață schimbat În Pitești, Tănase era un soi de copil al orașului. Fiind un personaj cunoscut în urbea lui Dobrin, fotbalistul a fost permanent ocrotit de cei din jur, fie că îl cunoșteau sau nu. Tocmai de aceea, deși mai ieșea în unele nopți cu prietenul său, Cătălin Doman, „Dodel” nu a fost niciodată prezentat ca o prezență mondenă. Odată cu mutarea în București, și mai ales după ce a fost surprins de paparazzi cântând pe mese, Tănase s-a autoizolat. Agasat de atenția camerelor de luat vederi, fotbalistul s-a plâns de mai multe ori: „Ce au cu mine? Să mă lase în pace!”.
2)Discuțiile despre viața intimă Relația cu Iulia Tăbăcaru a fost alt aspect discutat îndelung. Cel care a dat tonul a fost chiar patronul Gigi Becali, care a avut numeroase ieșiri publice în care o critica pe prietena fotbalistului. În plus, ajunsă brusc pe prima pagină a ziarelor de scandal, „bomba sexy” a iscat mai multe discuții în contradictoriu cu familia lui Tănase prin declarațiile pe care le-a dat. Tocmai de aceea mulți au început să-i reproșeze fotbalistului faptul că nu a renunțat la Iulia, lucru pe care „Dodel” nu l-a făcut încă până în prezent.
3)”Parcă nu are minte” Un alt fapt care i-a alarmat pe cei din stafful Stelei a fost modul în care Tănase reacționează după discuțiile cu Mihai Stoichiță. O sursă din interiorul clubului a explicat: „Să nu vi se pară anormal faptul că a fost folosit pe trei posturi în patru meciuri – atacant, mijlocaș stânga și coordonator. Cristi poartă des discuții cu Stoichiță, care încearcă să-i găsească cel mai bun loc pe teren. Dar, deși pare că pricepe ce i se cere să facă, nu aplică deloc pe teren. Parcă n-ar avea minte, așa se comportă”.
4)Presiunea
Mass-media, patronul, suporterii, toți au vorbit laudativ în exces de Tănase în momentul transferului la Steaua. Acest lucru s-a întors acum ca un bumerang împotriva sa, mai ales că, având ghinionul accidentărilor dese, nu a apucat să evolueze în multe meciuri. Totul a culminat cu tratamentul la care a fost supus la meciul cu FC Brașov, când, de la prima atingere a balonului, mijlocașul a fost huiduit de public, chiar dacă la meciul anterior, cu Pandurii, fusese printre cei mai buni jucători ai Stelei.
Soluția?
După ce s-a consultat atât cu Panduru, cât și cu Argăseală, Stoichiță a decis să îi acorde în continuare încredere lui Tănase. Acesta va fi folosit în continuare, mai ales că, exceptând meciul cu FC Brașov, mijlocașul și-a demonsÂtrat clarviziunea și tehnicitatea. În plus, colegii au început să-l protejeze și să-l încurajeze. La meciul cu FC Brașov, Petre Marin chiar i-a cerut lui Stoichiță să-l schimbe pe Tănase, sesizând că spectatorii nu mai conteneau cu injuriile la adresa lui. Concluzia? Răzvan Lucescu a fost primul care a sărit în apărarea fotbalistului. „Cu el mă gândesc să încep reconstrucția naționalei. Este un jucător foarte talentat, cuminte și care, crescut cu grijă, poate ajunge foarte important pentru echipă”, a fost declarația selecționerului. Acesta a fost completat ieri de Valeriu Argăseală. „La 22 de ani e greu să suporți statutul de vedetă la Steaua. Mai dați-i puțin timp să se obișnuiască și o să ajungă cu siguranță unul dintre cei mai buni fotbaliști români”, a spus președintele Stelei.
„Talentul și tinerețea lui Cristi Tănase îi recomandă lui Răzvan Lucescu să-l monitorizeze și să vorbească frumos de el. Totuși, Cristi parcă are ceva din comportamentul lui Adrian Cristea, la care ar trebui să renunțe cât mai repede”, Mircea Rădulescu, șeful Școlii de Antrenori
„Tănase este un jucător valoros, dar trebuie să avem răbdare cu el. Trebuia să fie conștient că la Steaua presiunea este mare și trebuie să fie pregătit acum să îi facă față”, Liță Dumitru, fost jucător Steaua
„Cristi nu a arătat până acum foarte multe la Steaua. Totuși, publicul a fost cam aspru cu el, mai ales că este un jucător tânăr și are timp să-și demonstreze calitățile”, Emeric Ienei, fost antrenor Steaua
3 posturi a acoperit Tănase în acest retur: atacant, mijlocaș stânga și mijlocaș central ofensiv
17 meciuri a strâns „Dodel” la Steaua în Liga I, Cupa României și Europa League
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER