ASA a revenit la Târgu Mureș, după ce ISU le-a „ciopârțit” sadionul și a ordonat renunțarea la aproape 3000 de scaune, pentru a se respecta distanța între spectatori. Chiar și așa, Bergodi nu s-a simțit mai în siguranță. Nu de incendiu se temea ci de demiterea cu care îl amenință șefii de 2 săptămâni încoace. Egalul cu Steaua și victoria cu Voluntari l-au ținut însă pe loc și spera ca nici duelul cu Napoli să nu le schimbe optica șefilor. A fost o seară italiană la Târgu Mureș, cei doi antrenori duelându-se pentru a treia oară din această postură și pentru a zecea oară dacă se adună și „bătăliile” ca jucători. Miza era însemnată și pentru locurile de campionat.
În joc era locul 6, ultimul ce duce în play-off. Napoli a avut doi fundași centrali convertiți din mijlocași, Mitic și Crețu, dar chiar și așa defensiva sa a răspuns perfect atacurilor ASA-ului. Ocaziile gazdelor au fost rare și fără mare deranj pentru Grahovac. Gabi Mureșan, în două rânduri (15, 35) a fost singurul care a atentat la siguranța porții ieșene. Formația lui Napoli a jucat mai „italienește” decât cea a lui Bergodi, apărându-se grupat și contraatacând periculos. În urma unor astfel de faze, Golubovic a ratat de puțin golul din 15 metri (23), iar Piccioni a trimis paralel cu poarta (38). Au fost avertismentele pe care oamenii ASA-ului nu le-au înțeles, așa că Golubovic n-a mai glumit după pasa lui Bole și a marcat după ce i-a luat fața lui Balaur (45).
Bergodi, semn către suporterii contestatari: „gura mica!”
Bergodi nu pierduse până acum contra echipelor antrenate de Napoli și a forțat încă din startul reprizei secunde, cu Romario Kortzorg și Manolov. A urmat o presiune constantă a ardelenilor, dar inspirația a lipsit. Brandan (62), Gorobsov și Jazvic (65) și Mureșan (72) au ratat șansa golului. Mureșenii au cerut vehement penalty, la un contact între Jazvic și Țigănașu, dar arbitrul Feșnic a văzut simulare (80). Salvatorul Balaur avea să-l salveze iarăși de înfrângere pe Bergodi, cum o făcuse și cu Viitorul. Șut de la 16 metri, bară-gol și Bergodi le sugera contestatarilor din tribune să tacă (88). Stăncioiu i-a interzis golul lui Voicu în prelungiri și s-a terminat 1-1 în derby-ul italian al Ligii I.
ASA Tg. Mureș – CSMS Iași 1-1 (Balaur 87 / Golubovic 45)
Echipele de start:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER