După aducerea lui Alexandru Chipciu de la FC Brașov, Steaua a dat o nouă lovitură pe piața transferurilor, achiziționându-l pe Paul Pârvulescu (23 ani) de la Gaz Metan Mediaș. Dinamovist declarat, jucătorul medieșean a explicat că oferta venită din partea roș-albaștrilor nu putea fi refuzată.
Ești stelist cu acte în regulă? Da, în sfârșit, mi-am luat o piatră de pe inimă! Am semnat pe patru ani începând din această iarnă și sunt foarte fericit de alegerea făcută!
Ai venit la București să negociezi cu Dinamo, dar te-ai trezit în curtea Stelei… Stai puțin, că eu nu am venit în capitală special pentru transfer! Mi-am petrecut Revelionul aici, alături de prietena mea, și am mai rămas câteva zile. Nici nu știam despre interesul Stelei. Probabil că așa a vrut Dumnezeu.
Cum rămâne cu declarația ta: „Dinamo ia titlul”? (n.r. – râde) Dinamo s-a interesat cel mai mult de mine de-a lungul timpului și pot spune că declarațiile mele au fost mai mult de conjunctură. Să știi că nu îmi pare deloc rău pentru că am ales Steaua! Am primit o ofertă de nerefuzat și am acceptat pe loc să vin. Până la urmă ce era să fac? Să aștept toată viața ca Dinamo să mă transfere și să mă trezesc că îmbătrânesc la Mediaș?
Dar… Să nu mă înțeleagă greșit, celor de acolo le sunt recunoscător pentru tot ce mi-au oferit și pentru cum s-au purtat cu mine, dar era cel mai potrivit moment să fac pasul la un club important. Am simțit că în această pauză competițională trebuie să plec.
Și totuși ai spus că nu ai juca niciodată la Steaua sau Rapid, din respect pentru suporteri…. Nu este adevărat! Nu am declarat niciodată că aș refuza o ofertă convenabilă venită de la o echipă importantă. Până la urmă, trebuie să progresez și eu în carieră. Cum crezi că te vor primi suporterii steliști? Eu sper că nu voi avea probleme. Oricum, le promit că le voi demonstra prin evoluțiile mele că merit să îmbrac tricoul acestei echipe. Îmi voi da viața pe teren pentru Steaua!
„Nu mă tem de criticile lui Becali”
Nu îți este frică de Gigi Becali? Nu, fiindcă am vorbit cu domnul Becali la telefon și mi-a urat baftă. Nu cred că voi avea probleme cu dumnealui, fiindcă nu sunt atât de sensibil la critici. Până la urmă, totul depinde de mine, așa că nu am nicio teamă. În tur n-ai prea jucat. Nu ți-e frică de o lipsă de formă? În niciun caz. Am fost accidentat, dar acum sunt bine din punct de vedere medical și mă voi pune la punct și fizic în pauza de iarnă. Oricum, sărbătorile de iarnă nu au lăsat urme, fiindcă am mâncat tot ce am poftit, dar nu m-am îngrășat deloc .
„De mic am ținut cu Gazul”
Ce clauză ți-a pus Steaua? Nu știu dacă mă crezi, dar nu este nici una stipulată.
Așadar, în cazul unor evoluții bune, poți pleca fără probleme la o echipă mai bună, în străinătate? Să dea Dumnezeu! Eu așa aș vrea. Totuși, acum nu-mi doresc nimic altceva decât să câștig campionatul cu Steaua din chiar primul sezon.
Totuși, cu ce echipă ai ținut în copilărie? De mic am fost suporterul lui Gaz Metan, iar de acum voi ține doar cu Steaua.
Ce spunea Pârvulescu despre „roș-albi”: „Sper să se rezolve transferul la Dinamo. Îmi doresc foarte mult să joc acolo. Visez să ajung la reunirea echipei de după Sărbători” 22 decembrie 2011
„Le mulțumesc tuturor suporterilor dinamoviști pentru susținere și le promit că Dinamo este singura echipă la care voi juca” Vara lui 2011
Ce spun fanii Stelei Dacă în „Groapă” v-am dat trei, la noi vă dăm patru. Dă un gol și Paul Pârvulescu
Robert
Urmează să îi luăm și pe Dănciulescu și Niculae :)) FCSB
Ce țeapă v-a dat Gigi! Știam eu că Badea nu mai are biștari. I-a pierdut la păcănele!
Mike
Ce spun fanii lui Dinamo Badea, ți-ai semnat plecarea și tu, și Săvulescu! Jur că nu mai calc în „Groapă” până nu plecați. Respect, GIGI!
Plecați cu toți
Cel mai mare mercenar este Paul Pârvulescu!!!! MDL
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER