Paszkany: „Mandorlini nu va fi demis nici dacă pierdem cu Rapidul”

Paszkany:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul CFR-ului l-a asigurat pe tehnician că va prinde
meciurile din Champions League

Finanțatorul campioanei s-a întors în țară pentru a urmări
meciurile cu Rapid și Basel. „Am venit să fiu alături de echipă
pentru cele două meciuri importante cu Rapid și Basel. Acum mă
gândesc doar la meciul cu Rapid pe care trebuie să-l câștigăm. Avem
mare nevoie de victorie pentru că am pierdut puncte pe care nu
trebuia să le pierdem, de exemplu acasă cu Astra”, a spus Arpad
Paszkany, care își păstrează răbdarea în ceea cel privește pe
tehnician. „Sper ca toți să fie conștienți de importanța acestui
meci. Mandorlini nu va fi demis nici în cazul în care dacă Doamne
ferește obținem un rezultat negativ la Rapid”, a spus
Paszkany.

„Am
încredere în națională”

Patronul lui CFR nu le ține partea celor care îl contestă pe
actualul selecționer, după egalurile cu Albania și Belarus. „Eu nu
l-aș schimba pe Răzvan pentru că este un antrenor foarte bun. Asta
e, deocamdată trebuie să facem treabă cu ceea ce avem la națională.
Mă bucur că am obținut un egal cu Belarus. Sunt convins că putem
obține rezultate bune cu Răzvan”, crede Paszkany.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Pe ce dată scăpăm de ninsori în București
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Pe ce dată scăpăm de ninsori în București
Gigi Becali: ”Mă mai dau și eu mare la oameni! Nu o pot stăpâni”. Anunțul patronului de la FCSB
Gigi Becali: ”Mă mai dau și eu mare la oameni! Nu o pot stăpâni”. Anunțul patronului de la FCSB
Tragedie în lumea mondenă! Vedeta TV a murit la 33 de ani, după ce a lăsat un mesaj de adio cutremurător. Era însărcinată cu al doilea copil. Angy Morad: „Mor, iertați-mă”
Tragedie în lumea mondenă! Vedeta TV a murit la 33 de ani, după ce a lăsat un mesaj de adio…
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Dan Şucu, între Rapid şi Genoa! De ce a ales un club în declin din Italia în loc să construiască în Giuleşti
Dan Şucu, între Rapid şi Genoa! De ce a ales un club în declin din Italia în loc să construiască…
Delia, noi imagini provocatoare! La 43 de ani, artista arată bestial! Fanii sunt în extaz
Delia, noi imagini provocatoare! La 43 de ani, artista arată bestial! Fanii sunt în extaz
Se verifică toate ajutoarele de la stat. Inspectorii îţi bat la uşă şi cer actele doveditoare
Se verifică toate ajutoarele de la stat. Inspectorii îţi bat la uşă şi cer actele doveditoare
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
Soarta lui Emil Hurezeanu după ce am ratat primul summit de la Paris, decisă miercuri. Reacția ministrului Justiției cu privire la cazul fraților Tate
Soarta lui Emil Hurezeanu după ce am ratat primul summit de la Paris, decisă miercuri. Reacția ministrului Justiției cu privire…
Este ENORMĂ! Cea mai mare construcție VIKINGĂ găsită vreodată
Este ENORMĂ! Cea mai mare construcție VIKINGĂ găsită vreodată
Spaima Loteriei se iubeşte cu o femeie cu 33 de ani mai tânără. Iubita lui Stelian Ogică arată răvăşitor
Spaima Loteriei se iubeşte cu o femeie cu 33 de ani mai tânără. Iubita lui Stelian Ogică arată răvăşitor
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan
Călin Georgescu a înlemnit. S-a emis decizia oficială a Judecătoriei chiar acum. Arest!
Călin Georgescu a înlemnit. S-a emis decizia oficială a Judecătoriei chiar acum. Arest!
Mamele din România care primesc 700 de lei pe lună de la stat. Ce documente sunt necesare pentru bursă
Mamele din România care primesc 700 de lei pe lună de la stat. Ce documente sunt necesare pentru bursă
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Premieră pentru Naţionala de fotbal: România va întâlni Canada în 5 septembrie la Bucureşti / Programul complet al tricolorilor în 2025
Premieră pentru Naţionala de fotbal: România va întâlni Canada în 5 septembrie la Bucureşti / Programul complet al tricolorilor în…
2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști
2025: Ești obligat să folosești luminile de avarie în coloană? Ce amendă riști
Cum arătau Monica și Leonard Doroftei în tinerețe. Imaginile copleșitoare i-au emoționat pe fani
Cum arătau Monica și Leonard Doroftei în tinerețe. Imaginile copleșitoare i-au emoționat pe fani
×