Alin Minteuan a fost confirmat în funcția de antrenor principal al „ceferiștilor” de Arpad Paszkany. S-a ajuns în această situație după ce variantele Bölöni și Pacheco au căzut pe rând.
Înainte de Crăciun, Paszkany îndrăznește să își pună dorințe mărețe. Vrea un CFR după specificul Barcelonei și un Minteuan – „Ferguson de România”. „Întotdeauna am visat să avem pe bancă un «ceferist» adevărat, care s-a format la noi. La fel ca la Barcelona. Ne propunem să avem și noi într-o zi un antrenor crescut la noi și șase jucători titulari din propria pepinieră. Sper să înceapă o «eră Ferguson» la CFR și Minteuan să rămână cât mai mulți ani. E și clujean get-beget!”, afirmă patronul.
„Am refuzat 20 de antrenori”
Președintele Iuliu Mureșan spune că a pregătit din timp terenul pentru a-i face loc pe banca tehnică lui Minteuan. „I-am sugerat de trei ani, de când e secund, să fure meserie de la fiecare antrenor. Constant îl întrebam cum stă cu notițele, pentru că se apropie clipa. Au venit pe adresa clubului 20 de propuneri de la impresari sau antrenori, dar niciunul nu a avut atuurile lui Alin”, a specificat Mureșan.
„Le mulțumesc domnului Paszkany și domnului președinte pentru această onoare. Sunt crescut în Gruia și cunosc bine echipa”, Alin Minteuan, antrenor CFR Cluj
Mureșan: „Kone pleacă, a dat prea puțin”
Președintele CFR-ului spune că în această iarnă va purta discuții cu Yssouf Kone (foto) pentru a-i propune rezilierea a contractului, care expiră în ianuarie 2011. „Sperăm să ne despărțim pe cale amiabilă. A dat atâtea goluri în trei ani câte ar fi putut înscrie într-un singur sezon. Noi i-am dat mult, el ne-a dat foarte puțin. Jucătorii puși pe lista de transferuri nu vor merge în cantonament cu noi”, a spus Iuliu Mureșan. Pe lângă Kone, șefii din Gruia mai vor să se despartă de Tony, Alcantara și Sforzini.
Durerea lui Paszkany: eliminarea din Cupă
Patronul clujenilor mărturisește că cel mai tare l-a durut eliminarea din Cupă, dar că, totuși, anul 2010 a fost cel mai bun istorie. „A fost cel mai prolific an. Chiar dacă în acest campionat stăm mai prost, eu nu pot renunța la ideea pierderii titlului încă. Cel mai mult m-a afectat eliminarea din Cupă, după ce trei ani am dominat competiția”, a declarat Paszkany.
„Eric și Wesley sunt de mare valoare, ne interesează”
Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a recunoscut ieri că echipa sa este interesată de mijlocașii Wesley Lopes (FC Vaslui) și Eric de Oliveira (foto, Gaz Metan Mediaș). „Eric și Wesley sunt doi jucători de mare valoare și normal că ne interesează”, a spus Iuliu Mureșan. Campioana României a perfectat până acum transferurile a doi jucători: Vasile Maftei de la Unirea Urziceni și Viorel Nicoară de la Victoria Brănești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER