Pentru meciul cu Gloria Bistrița (1-0), giuleștenii au fost nevoiți să meargă 15 ore cu autocarul dus-întors, după ce Ioan Taban nu a aprobat banii necesari pentru deplasarea cu avionul.
Marian Rada a vrut să facă deplasarea la Bistrița cu trenul, dar s-a răzgândit după ce a aflat că este unul singur, care pleacă la ora 22:00 din București.
Greva rapidiștilor de la începutul săptămânii trecute nu a rămas nepedepsită de conducerea clubului. Președintele CA, Ioan Taban, a luat decizia ca giuleștenii să facă deplasarea la Bistrița cu autocarul. Inițial, se plănuise ca elevii lui Marian Rada să meargă cu avionul la Cluj, dar miercuri totul s-a schimbat. Ioan Taban și-a motivat decizia prin lipsa banilor necesari pentru a cumpăra biletele de avion, care costau în jur de 20.000 de lei, plus rezervarea camerelor la hotel pentru două nopti. Toată deplasarea i-ar fi costat pe rapidiști aproximativ 8.000 de euro, dar Taban a luat hotărârea să se plece cu autocarul.
Pentru o economie de aproximativ 4.000 de euro. În momentul în care a aflat că nu se mai merge cu avionul, Marian Rada s-a gândit că ar fi mai ieftin cu trenul, dar ideea a fost abandonată imediat pentru că nu există decât un tren și acela doar seara, la ora 22:00. „Feroviarii” au plecat cu autocarul sâmbătă după amiază și s-au întors ieri dimineață, la ora cinci! În total, au făcut 15 ore de plimbare pe drumurile României.
„Un club cu pretenții nu te pune să mergi atâtea ore cu autocarul prin țară. Dar cred că cineva din conducere nu a fost de acord cu protestul nostru și a vrut să ne pedepsească. Însă noi am demonstrat că suntem caractere și le-am dat o lecție celor de la birouri, după victoria de la Bistrița”, au declarat ieri jucătorii rapidiști.
Pancu, avertizat de observator Giuleștenii au întârziat meciul cu Gloria Bistrița opt minute și au vrut să atragă atenția asupra faptului că George Copos nu le plătește salariile, folosindu-se de procedura de insolvență. Observatorul de joc, Viorel Boiț, a încercat să-i determine să renunțe la protest și l-a avertizat pe Pancu că afișarea mesajului „Insolvență egal sclavie” ar putea duce la sancționarea clubului de către comisiile LPF. „Domnule Pancu, aveți grijă că veți protesta pe propria dumneavoastră răspundere!”, a fost mesajul lui Viorel Boiț către căpitanul giuleștenilor. Jucătorii au replicat că vor achita din banii lor eventuala amendă.
8.000 de euro ar fi costat deplasarea Rapidului la Bistrița cu avionul
200.000 de euro trebuie să scoată lunar din buzunar George Copos pentru a plăti salariile jucătorilor
„Conform regulamentului, Rapid nu poate pierde cu 3-0 meciul de la Bistrița” Dumitru DRAGOMIR, președinte LPF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER