Petrolul ar putea primi „interzis” pe „Ilie Oană”. Buzău și Brașov, posibile destinații pentru meciurile de acasă ale „lupilor”

Petrolul ar putea primi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul ar putea juca următoarele meciuri de pe teren propriu în alt oraș, din cauza faptului că nu a plătit chiria pentru arena Ilie Oană în anul 2014, suma datorată ridicându-se la 250.000 de euro.
 

ProSport a anunțat încă de săptămâna trecută că Petrolul are probleme în ceea ce privește datoriile către Societatea de Gospodărire Urbană Ploiești (SGU), administratorul arenei Ilie Oană. Potrivit informațiilor ProSport, conducerea Petrolului nu a achitat nici măcar un euro pentru închirierea arenei în cele 14 jocuri pe care clubul ploieștean le-a jucat în acest sezon pe teren propriu, datoria ridicându-se, astfel, la 250.000 de euro. În condițiile arestării patronului Dan Capră, într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care prejudiciul este estimat la 15,4 milioane de euro. SGU a cerut plata datoriilor, însă clubul ploieștean nu are în acest moment lichiditățile necesare pentru a stinge această datorie.

În aceste condiții, Petrolul s-a interesat de stadioane unde ar putea evolua în cazul în care ar primi „interzis” din partea SGU Ploiești pe „Arena Lupilor”. Astfel, șefii grupării ploieștene au luat în calcul stadioanele din Buzău (72,5 kilometri distanță de Ploiești) și Brașov (111 kilometri dinstanță de Ploiești), însă șansele ca meciul cu Concordia Chiajna, de lunea viitoare, ultimul din acest tur de campionat, să se desfășoare la Ploiești sunt mari.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Descalificare dublă la Casa Iubirii prezentată de Andreea Mantea. Cine pleacă pe 6 octombrie! Ea nu e la prima abatere în show, iar el...
Descalificare dublă la Casa Iubirii prezentată de Andreea Mantea. Cine pleacă pe 6 octombrie! Ea nu e la prima abatere…
Oferte pentru Ianis Hagi: ”Am fost sunat”. Antrenorul lui Rangers, pus la zid: ”Nu poți să-ți bați joc”
Oferte pentru Ianis Hagi: ”Am fost sunat”. Antrenorul lui Rangers, pus la zid: ”Nu poți să-ți bați joc”
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă…
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Cum arăta Gabriela Prisăcariu înainte să devină celebră. Nici că o recunoști! Soţia lui Dani Oţil s-a transformat radical
Cum arăta Gabriela Prisăcariu înainte să devină celebră. Nici că o recunoști! Soţia lui Dani Oţil s-a transformat radical
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei de colaborare cu Securitatea
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei…
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul pregătit
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul pregătit
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
David Popovici a refuzat un cadou de o valoare uriaşă, în România! Îl scot la licitaţie
David Popovici a refuzat un cadou de o valoare uriaşă, în România! Îl scot la licitaţie
Sumă colosală pentru ferma groazei! Cine a cumpărat locul unde antrenorii Nadiei Comăneci au ascuns cele mai mari abuzuri din gimnastică
Sumă colosală pentru ferma groazei! Cine a cumpărat locul unde antrenorii Nadiei Comăneci au ascuns cele mai mari abuzuri din…
Decizie pentru românii cu permis auto categoria B. Cine e obligat să facă iar ore la școala de șoferi
Decizie pentru românii cu permis auto categoria B. Cine e obligat să facă iar ore la școala de șoferi
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător că-l primești!”
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător că-l primești!”
×