Egal cu plusuri. Petrolul – NK Maribor, scor 1-1, într-un meci amical

Redactor:
Marian Dima
Egal cu plusuri. Petrolul - NK Maribor, scor 1-1, într-un meci amical
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul a rămas tot fără victorie în stagiul de pregătire din Maribor – Slovenia, dar remiza cu campioana Sloveniei – NK Maribor nu poate fi trecută, deloc, la capitolul „rezultate nesatisfăcătoare”. Asta pentru că Maribor chiar este o echipă foarte bună, care a lăsat o impresie „estetică” excelentă: joc rapid, posesie progresivă, jucători talentați și o…surpriză: Jean Philipe Mendy! Adică atacantul care a jucat la Petrolul și apoi „pedepsit” la Petrolistul Boldești (Petrolul 2), acum 6 ani de zile, când el fusese adus în România de Mircea Rednic și apoi „livrat” Petrolului. Acum, Mendy a semnat două sezoane cu campioana Sloveniei, după ce s-a remarcat la Luca Koper, tot în Slovenia!

Petrolul a început bine meciul, având câteva faze periculoase în careul gazdelor, prin Hamza, mai ales, dar golul a venit în poarta lui Pecanha, „Cadou” de la Mustivar, care a pierdut aiurea o minge, în fața lui Mendy, apoi l-a și faultat, din spate pe fostul dinamovist, lovitura de pedeapsă fiind transformată fără emoții de Mezga (min. 35).

După pauză, chiar dacă Maribor a părut mai omogenă și superioară, scorul pe tabelă a devenit egal, Bokila obținând, la rândul său, un 11 metri, pe care tot el l-a transformat (min. 61, 1-1). Scorul a rămas același până la final, Bornescu remarcându-se și el de câteva ori.

Încercări tactice noi, prima „victimă”

Și la acest meci, Cosmin Contra a căutat soluții pentru posturile deficitare, „problema” fundașului dreapta fiind rezolvată, o repriză cu Geraldo Alves, una cu Elhad Naziri.  „Concluzia” a tras-o tot „Guriță”, care speră în… revenirea lui Achim, în câteva zile. Apoi, juătorii străini au primit alte „șanse”, valorificate prea puțin, prin prestația din teren, Ruben Ramos fiind „discret”, Lucas „nepregătit” și „tern” iar Sandaza… ca și plecat, antrenorul anunțând că astăzi – sâmbătă, atacantul trecut pe la Glasgow, va pleca. „Și nu va fi ultimul” a anunțat staff-ul Petrolului, Contra dând un alt „avertisment” francezului Boudjemaa, care se pare că nu prea mai are „gândurile” doar la Ploiești. Dealtfel acesta a și fost înlocuit după 38 de minute de joc, plecând direct la vestiare. „Supărat”, la fel ca și antrenorul, care a declarat, după joc, că „nu este normal atitudinea jucătorului”. Altfel, Contra s-a arătat „mulțumit de munca echipei și aștept ca să creștem în evoluții în continuare”.

Posibil amical cu Dinamo Zagreb

Mâine, petroliștii ajung la cel de-al patrulea joc de verificare din Slovenia, după campioana acestei țări urmând pe lista adversarelor Partizan Belgrad, ceea mai bună echipă sârbă. Apoi, după amicalul cu Ludogorets, campioana Bulgariei, care se va juca, cel mai probabil în Austria, este posibil ca ultimul joc al turneului să fie pe 3 iulie, cu Dinamo Zagreb.

 

NK Maribor – Petrolul Ploiești 1-1 (1-0)

Stadion: „Ljudski VRT” Maribor. Spectatori: circa 300: Marcatori: Mezga (36, pen)/Bokila (61, pen)

NK Maribor: HandanoviÇ  – Milec (46 MejaÍ), Potokar ( 46 DerviÅ¡eviÇ), Arghus (46. Mevlja), Trajkovski (46. Viler) – FilipoviÇ (71. RajÍeviÇ), CvijanoviÇ (46. Mertelj), Bohar (46. ĂŒrnic), Mezga (46. BeriÇ) – Ibraimi (46. Tavares), Mendy (46. FajiÇ (78. Ploj)).Antrenor: Ante ĂŒaÍiÇ.

Petrolul: Pecanha (60 Bornescu) – Geraldo, Hoban (46 Naziri), Yamissi, Guilherme – Mustivar (cpt) (55 Romario), Martinez (46 Boudjemaa, 83 Roman) – Torres, Younes, Grozav – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.

Cartonașe galbene: Mejac (61)/ Mustivar (35), Alves (77)

Au arbitrat: Bojan Tkalcic – Bojan Sinkovec (ambii din Maribor) și Rade Kmetec (Orehova Vas)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Atâta perversiune e inimaginabilă! Andreea Raicu – ce i-a făcut în crucea nopții lui Virgil Ianțu
Atâta perversiune e inimaginabilă! Andreea Raicu – ce i-a făcut în crucea nopții lui Virgil Ianțu
Italienii au reacționat, după anunțul făcut despre Dennis Man în România
Italienii au reacționat, după anunțul făcut despre Dennis Man în România
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Liverpool a pus ochii pe starul lui Real Madrid în valoare de 110.000.000€
Liverpool a pus ochii pe starul lui Real Madrid în valoare de 110.000.000€
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ziua în care cerurile se deschid, iar Sf. Petru poate fi zărit la dreapta Tatălui. Ce să NU faci în această zi ca să nu atragi răul
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ziua în care cerurile se deschid, iar Sf. Petru poate fi zărit la dreapta Tatălui.…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
"Am urcat?" Reacţia a doi bunici când zboară prima dată cu avionul. Bătrânica şi-a făcut cruce şi nu şi-a putut…
DEZASTRUL prezis cu 25 de ani ÎNAINTE să se întâmple!
DEZASTRUL prezis cu 25 de ani ÎNAINTE să se întâmple!
Ce a ajuns să facă Irinel Columbeanu pentru a trăi de pe o zi pe alta. A pierdut 150 de milioane de euro
Ce a ajuns să facă Irinel Columbeanu pentru a trăi de pe o zi pe alta. A pierdut 150 de…
5 zodii care au parte de noroc în iulie și august 2024. Viața lor se va schimba la 180 de grade
5 zodii care au parte de noroc în iulie și august 2024. Viața lor se va schimba la 180 de…
Marele actor ne-a părăsit. Te fascina din prima clipă. A avut o inimă foarte mare
Marele actor ne-a părăsit. Te fascina din prima clipă. A avut o inimă foarte mare
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
De ce ne e foame în intervalele 10:00 – 11:00 dimineața şi 4:00 – 5:00 după-amiaza. Gustările sănătoase care nu ne îngrașă
De ce ne e foame în intervalele 10:00 – 11:00 dimineața şi 4:00 – 5:00 după-amiaza. Gustările sănătoase care nu…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mesaje de Sf. Petru și Pavel 2024. Urări și felicitări pentru cei care își serbează onomastica
Mesaje de Sf. Petru și Pavel 2024. Urări și felicitări pentru cei care își serbează onomastica
×