Piți, finanțator la Craiova!

Redactor:
Bitescu Wili
Piți, finanțator la Craiova!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă nu este numai manager al clubului din Bănie. De
când a venit, și se pare că și până la finele turului, Piți asigură
și sprijin financiar echipei, venind cu bani de acasă.

Înainte de partida cu Rapid, fostul antrenor al Stelei le-a promis
fotbaliștilor Universi­tății o primă de victorie în valoare de
3.000 de euro de om. Banii nu proveneau însă din vistieria clubului
sau de la patronul Adrian Mititelu. Veneau chiar de la Victor
Pițurcă. De la instalarea sa pe banca Craiovei și până acum,
antrenorul a acoperit financiar primele de joc și salariile
staffului, având cu Adrian Mititelu înțelegerea de a-și recupera
banii aduși la club după ce patronul va face rost de bani. Pentru a
o învinge pe Rapid în primul derby de care a avut parte în Bănie,
Piți a pus la bătaie aproximativ 40.000 de euro, dar, cum scorul a
fost 1-1, nu s-a despărțit de acești bani.

A cerut
evidența datoriilor

Ieri, Pițurcă și Mititelu s-au întâlnit pentru a stabili ultimele
detalii ale contractului dintre părți, contract care urmează să fie
semnat în aceste zile. Pe lângă asta, Piți i-a cerut lui Mititelu
evidența datoriilor pe care Universitatea le are față de fotbaliști
și angajați până acum. Piți îl va ajuta pe Mititelu să plătească
aceste datorii, urmând ca banii să-i fie returnați prin dezlegările
unor jucători sau după ce patronul va încheia o anumită afacere cu
care i-a garantat mana­gerului faptul că echipa nu va mai avea de
sufe­rit financiar începând din iarnă. Este vorba despre pachetul
de acțiuni pe care Mititelu îl deține la Fondul Proprietatea și pe
care se pregătește să-l vândă pentru câteva zeci de milioane.

„Pițurcă nu a semnat nimic. Doar s-a întâlnit și s-a
înțeles cu domnul Mititelu. Cred că va semna săptămâna
asta”
, Silvian Cristescu, președinte Univ.
Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
A jucat 5 ani și jumătate la FCSB și nu a stat pe gânduri: ”Are o abilitate incredibilă”
A jucat 5 ani și jumătate la FCSB și nu a stat pe gânduri: ”Are o abilitate incredibilă”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago Bernabeu
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Gestul românilor la finalul meciului l-a uluit pe Răzvan Lucescu!
Gestul românilor la finalul meciului l-a uluit pe Răzvan Lucescu! "Nu m-am aşteptat, începem să dăm dovadă de astfel de…
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
Şi-au cumpărat apartamente într-un bloc care s-a
Şi-au cumpărat apartamente într-un bloc care s-a "blocat" la 50%. Constructorul le-a propus să le predea fără gresie, uşi sau…
Asta este DOVADA că NU suntem singuri în Univers
Asta este DOVADA că NU suntem singuri în Univers
Lorena Balaci se iubeşte cu un bărbat celebru, mai tânăr cu 6 ani decât ea. Cei doi nu se mai feresc
Lorena Balaci se iubeşte cu un bărbat celebru, mai tânăr cu 6 ani decât ea. Cei doi nu se mai…
Nostradamus, profeție îngrijorătoare despre moartea Papei Francisc. Când va fi ales următorul Suveran pontif
Nostradamus, profeție îngrijorătoare despre moartea Papei Francisc. Când va fi ales următorul Suveran pontif
Se dezactivează cardurile bancare. Nu vor mai funcționa. Se înlocuiesc până la final de 2025
Se dezactivează cardurile bancare. Nu vor mai funcționa. Se înlocuiesc până la final de 2025
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Luis Rubiales, supus la plata unei amenzi de peste 10.000 de euro după ce a sărutat o fotbalistă
Luis Rubiales, supus la plata unei amenzi de peste 10.000 de euro după ce a sărutat o fotbalistă
DACIA ia atitudine! Dezvoltă noul său model mai repede și mai ieftin decât o pot face chinezii!
DACIA ia atitudine! Dezvoltă noul său model mai repede și mai ieftin decât o pot face chinezii!
Rezultate Loto azi, 20 februarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 20 februarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
×